Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 19 ianuarie 2022 12:29

Editorial AMOS NEWS - Măsluirea cifrelor

România este degradată. Retrogradată. Financiar. Cum era de aşteptat, Florin Cîţu a rostogolit la vale finanţele României încă dinainte de a fi fost declanşată pandemia. Independent de coronavirus şi independent de criza economică, a reuşit să coboare vertiginos în numai câteva luni calificativul acordat României de către cele mai importante instituţii financiare ale lumii. Ceea ce se vede este floare la ureche faţă de ceea ce va urma. Operaţiunea de măsluire a cifrelor s-a cam încheiat. Când a venit ministru al Finanţelor în primul Guvern Orban, în octombrie 2019, Florin Cîţu a anunţat insistent că a identificat uriaşe găuri negre în bugetul României. A reclamat fraude majore săvârşite de "ciuma roşie". A anunţat declanşarea unor audituri spectaculoase. La capătul cărora populaţia, victimă, după cum spunea el, a guvernării dezastruoase a PSD, urma să fie informată concret asupra identităţii făptuitorilor şi detaliat asupra faptelor comise de aceştia. Şi să ne amintim că s-a consacrat unor împrumuturi masive tocmai sub pretextul unei poveri fiscale pe care a anunţat-o. Şi, astfel, România a informat oficial Uniunea Europeană că nu-şi mai poate menţine ţinta de deficit, ţinta de sub 3% pe care "ciuma roşie" a reuşit în fiecare an să o realizeze.
Împrumuturile haotice, fără noimă, în ritm accelerat şi cu dobânzi de câteva ori mai mari decât cele practicate de alte state ale Uniunii Europene, au avut la rândul lor câteva consecinţe. Una este că Guvernul Orban s-a adresat în acest scop băncilor care-şi desfăşoară activitatea în România, făcându-le acestora oferte generoase: împrumuturi cu dobânzi mari, garantate de statul român, un adevărat El Dorado pentru sistemul bancar! Cu o asemenea ofertă în faţă, ce puteau alege aceste bănci? Să-i crediteze pe cetăţenii României, elaborând în acest scop milioane de documente, punând la treabă mii de funcţionari şi asumându-şi oricând riscul ca aceştia să devină insolvabili şi să trebuiască să fie executaţi siliţi, încărcându-se şi sistemul financiar cu pierderile aferente? Să crediteze societăţile comerciale cu capital românesc, asumându-şi de asemenea eforturi uriaşe birocratice şi riscurile aferente în caz de neplată a datoriilor? Sau pur şi simplu, în mod logic, beneficiind de o asemenea ofertă generoasă a Guvernului României, băncile aveau să aleagă să împrumute statul?
Aici trebuie să deschid o scurtă paranteză. Această situaţie, această nouă realitate românească, generată de Guvernul Orban 1, pe mâna lui Florin Cîţu, nu a afectat în vreun fel societăţile comerciale cu acţionariat străin din simplul motiv că acestea au continuat şi continuă să se împrumute, când au nevoie de bani, direct de la băncile-mamă plasate în capitalele statelor UE, la dobânzi mult mai mici decât cele practicate în România de către sucursalele acestora şi tolerate de BNR şi de Guvern. În acest fel, încă dinainte de declanşarea pandemiei şi a crizei economice globale, lichidităţile băncilor existente în România au fost practic absorbite prin numeroasele împrumuturi orchestrate de ministrul Finanţelor. Morişca economică a încetinit vizibil încă de la începutul acestui an. Iar criza a pus capacul peste România, având toate şansele să o sufoce de tot.
Din acest simplu motiv, al asumării deliberate al unui asemenea măcel financiar, Florin Cîţu a refuzat cu obstinaţie, fiind singurul ministru în istorie aflat în această situaţie, să se prezinte în faţa Parlamentului atunci când a fost solicitat pentru a explica cât s-a împrumutat, de unde, în ce ce condiţii şi ce face în definitiv cu sumele colosale pe care le-a obţinut de la sistemul bancar şi de la societăţile de investiţii. Minciuna zboară în stol. Astfel încât ministrul Finanţelor a mai lansat pe piaţă una mare, şi anume că se împrumută cu dobândă negativă. Adică ia 100 de lei şi dă înapoi mai puţin. În baza acestei logici, cu cât împrumuţi mai mult, cu atât câştigi mai mult! Ar rezulta că, de fapt, Florin Cîţu făcea o uriaşă afacere în beneficiul statului român. Numai că nici acest lucru nu era adevărat. Şi aici aveam de-a face cu o măsluire a cifrelor şi cu un joc ordinar de-a "alba-neagra", în genul următor: faci 100 de împrumuturi, pentru 99 dintre acestea plăteşti dobânzi de te rupi, dar, pentru a păcăli opinia publică, aranjezi cu unul dintre creditorii pe care i-ai umflat cu dobânzi să-ţi ofere, aproape ostentativ, şi un împrumut modest cu dobândă negativă! Pentru ca domnul Cîţu să poată afirma sus şi tare că, de fapt, nu îndatorează până în gât statul român, ci face o operaţie de alchimie, transformând piatra într-un bulgăre de aur. Şi uite aşa, s-a ajuns în situaţia în care cele mai mari instituţii financiare ale lumii retrogradează tot mai jos, până jos de tot, ratingul nostru de ţară. Ce înseamnă asta? Că dobânzile vor fi din ce în ce mai mari şi de astă dată pe bune. Statul român, care intră în necaz mare, nu mai are posibilitatea să se salveze - dacă se va mai salva şi nu va intra pur şi simplu în faliment - decât cu dobânzi atât de mari încât cel puţin o generaţie va fi de sacrificiu. Şi iată că, din păcate, am avut dreptate atunci când am anunţat că Guvernul Orban pregăteşte o curbă de sacrificiu...
Chestiunea de acum se complică foarte mult. Pentru prima dată după mult timp, statele Uniunii Europene sunt dezlegate din punctul de vedere al echilibrului financiar şi, pentru a putea să-şi repornească economiile, au posibilitatea să depăşească practic cu cât vor acea ţintă de 3% a deficitului bugetar. Gradul de îndatorare a României nu este încă printre cele mai mari în Europa, astfel încât - în principiu - pentru a face investiţii, pentru a ne salva economic, pentru a nu cădea - Doamne fereşte! - în tabăra învinşilor în acest război economic care s-a declanşat, am putea să împrumutăm bine-merci mai multe zeci de miliarde de euro. De la cine este dispus să finanţeze o ţară aflată în cădere liberă, conform retrogradărilor în materie de rating. Dar totuşi cine este dispus, şi mai ales la ce preţ să împrumute o asemenea ţară? Şi cu ce garanţii?
După cum se ştie, orice societate comercială care împrumută bani pentru a-şi dezvolta afacerea are obligaţia să-i prezinte băncii planul propriu de dezvoltare, obiectivul urmărit, etapă cu etapă. Un proiect realist, credibil, de natură să aducă valoare adăugată. Şi ce ne facem? Nu avem aşa ceva. Guvernul Orban nu s-a trezit încă din buimăceala produsă de faptul că, printr-o conjunctură şi atâta tot, "ciuma roşie" a fost dată peste cap şi aruncată din Palatul Victoria în octombrie anul trecut. Şi că, printr-o altă conjunctură şi mai nefericită, cea a coronavirusului, liberalii au fost cauţionaţi, pentru ca mârţoaga să nu fie schimbată în mijlocul râului pe care se căznea să-l traverseze - şi pentru că şi calul de schimb era tot o mârţoagă, de astă dată PSD. Şi iată astăzi avem Guvernul Orban 2 şi jumătate, iar Cîţu a rămas pe poziţie.
Din nefericire, finalul acestei poveşti este pe cât de dramatic, pe atât de previzibil. Economia României, cea realizată în baza capitalului intern al societăţilor comerciale, în absenţa unui plan coerent, curajos, vizionar, sucombă sub ochii noştri. La fel cum munţii tunşi de păduri o iau la vale, şi economia acestei ţări, părăsită de capitalul românesc, omorât mai degrabă de Cîţu decât de criza economică, trece sub stăpânirea stihiilor. Iar stihiile sunt societăţile cu capital străin, care vor lua locul celor româneşti în toate domeniile. Astfel încât cercul se va închide. Vom culege cu toţii sparanghel în România, la propriu şi la figurat. Dar va fi sparanghel nemţesc!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.