Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 28 ianuarie 2022 10:33

Editorial AMOS NEWS - Atenţie, se declanşează o nouă criză politică!

Fitilul războiului politic iniţiat de Klaus Iohannis este scandalosul proiect de lege vizând autonomia Ţinutului Secuiesc. Dar nu şi cauza. La originea noului război politic, care va degenera într-o criză, se află alte lucruri la care mă voi referi în cele ce urmează. Klaus Iohannis a încercat, printr-o mişcare fulger, să fure startul legat de trântirea în Senat a proiectului de lege UDMR. Şi în mare măsură a reuşit! L-a acuzat pe Marcel Ciolacu că a lucrat mână în mână nu doar cu UDMR, ci şi cu reprezentantul altui stat, cu premierul Ungariei, Viktor Orban, care a fost transformat de birocraţii de la Bruxelles în "oaia neagră" a popularilor europeni, partid din care face parte şi PNL şi, evident, Klaus Iohannis. Preşedintele României, din înalta poziţie pe care o deţine, a susţinut nici mai mult, nici mai puţin decât existenţa unei complicităţi materializate până la un punct între preşedintele interimar al celui mai mare partid din România, Marcel Ciolacu, şeful opoziţiei de la Bucureşti cu Viktor Orban, în mod direct, dar şi prin intermediul UDMR, în scopul cedării Ardealului de către România, prin intermediul Parlamentului. Este probabil cea mai gravă încălcare posibilă a Constituţiei statului nostru. Klaus Iohannis nu a prezentat, dincolo de acest enunţ, nicio probă. Dar rezultă, dacă nu este cu totul şi cu totul iresponsabil, că ar dispune de probe. De probele unei urzeli desfăşurate în Parlamentul României şi la Budapesta, care are drept scop cel mai grav atentat cu putinţă împotriva integrităţii teritoriale şi, respectiv, a suveranităţii naţionale. O asemenea acuzaţie nu poate rămâne fără consecinţe.
Mă refer în primul rând la consecinţele de natură juridică. Risc să mă repet. Preşedintele statului român îl acuză pe şeful opoziţiei politice că a complotat într-o încercare de ciuntire a teritoriului României. Consecinţa nu poate fi decât una singură. Probele de care dispune preşedintele Klaus Iohannis, furnizate probabil de Serviciul Român de Informaţii, de SIE şi poate de alte servicii secrete române sau străine, trebuie puse de îndată la dispoziţia Parchetului General. Cea mai gravă infracţiune posibilă trebuie să facă obiectul unei investigaţii imediate. Aceasta este prima consecinţă logică a declaraţiei prezidenţiale. Cea de-a doua consecinţă necesită pentru a fi detaliată un răspuns la o întrebare simplă. Când a fost informat preşedintele asupra uneltirilor de trădare de ţară înfăptuite de către Marcel Ciolacu? Evident, nu ştim când. Dar putem să aflăm câte ceva prin eliminare. În orice caz, asta nu s-a întâmplat miercuri, respectiv în ziua dezlănţuirii uriaşului scandal prin uluitoarea dezvăluire făcută de Klaus Iohannis. Acesta a aflat - dacă a aflat cu adevărat ceva - anterior zilei de miercuri. Când anume? Cel mai târziu în urmă cu o săptămână, când proiectul de lege al autonomiei Ţinutului Secuiesc a trecut prin aprobare tacită de Camera Deputaţilor. Acela este un moment-cheie, care a scurt-circuitat instituţiile statului. E ultimul moment logic în care Klaus Iohannis ar fi avut obligaţia să pună întrebări, iar serviciile secrete să-i răspundă la aceste întrebări, dacă nu au făcut-o până atunci. Când mă refeream şi la posibila implicare a altor servicii din România, cu excepţia SRI şi SIE, m-am gândit într-un mod cât se poate de explicit la SPP şi la STS. Cele două instituţii, utilizând mijloacele specifice, au mai spionat şi în trecut activitatea parlamentarilor români, şi ne amintim cu toţii scandalurile generate de scurgerea "pe surse" a unor înregistrări din discuţiile purtate la nivelul conducerii unor partide, victima predilectă fiind chiar PNL. Deci, dacă preşedintele Klaus Iohannis susţine că nu numai Budapesta, ci şi Parlamentul României a fost scena unor întâlniri şi aranjamente având greutatea unor trădări de stat, atunci este de presupus că nu el sau consilierii săi de la Cotroceni au tras cu urechea, ci serviciile. Şi că serviciile nu numai că l-au informat, dar i-au prezentat şi probe. Aşadar, timp de o săptămână cel puţin, Klaus Iohannis a ascuns aceste probe şi nu le-a prezentat Parchetului General. Şi la fel au procedat şi serviciile, care au strâns probele. Şi care toate aveau datoria ca, atunci când descoperă o posibilă infracţiune - şi încă una dintre cele mai grave cu putinţă - să-i informeze de îndată pe procurori. Ceea ce înseamnă că, dacă am asistat la o tentativă de trădare, ea a implicat nu numai autoriii direcţi, ci şi toate persoanele care au tăinuit această trădare.
Dincolo de această implicare de natură juridică, care nu trebuie deloc trecută cu vederea, există şi o implicare politică. Este evident că dacă, aşa cum afirmă preşedintele, Marcel Ciolacu a bătut o palmă trădătoare cu Kelemen Hunor şi cu Viktor Orban, pemierul Ungariei, şi dacă această trădare a implicat promovarea unui act normativ în Camera Deputaţilor, fie această promovare şi prin aprobare tacită, au fost parcurse nişte etape. Treaba nu s-a întâmplat instantaneu. Întreaga tărăşenie a durat. Mai întâi, proiectul de lege a fost depus în Parlament. El a trecut prin diverse mâini. A obţinut o serie de avize. Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, din care fac parte nu numai pesedişti, ci şi liberali şi reprezentanţi ai altor partide, au programat dezbaterea în Comisia administrativă a proiectului de lege prin care conform afirmaţiei lui Klaus Iohannis avea să fie cedat Ardealul ungurilor. Ceea ce nu este întocmai adevărat. În Comisia administrativă există doi membri PNL. Unul dintre aceştia este chiar preşedinte al Comisiei. Prin urmare, înalta trădare a circulat pe faţă, la lumina zilei, ca un şarpe prin toate birourile importante ale Camerei Deputaţilor, până când a ajuns fix pe masa comisiei de specialitate. Dar scandalul, deşi era vorba despre cea mai gravă infracţiune din Codul penal şi de cea mai abominabilă uneltire politică, a fost ţinut sub preş. Nimeni din PNL nu a făcut scandal. Nici Iohannis nu a suflat o vorbă. Nici Guvernul. Iohannis s-ar putea scuza, cum a mai făcut-o şi altă dată când a fost prins la înghesuială, în sensul că preşedintele nu se amestecă în procesul legislativ şi că, prin urmare, nu se poate pronunţa decât atunci când legea vine la promulgare. Numai că a făcut acest lucru de multe ori, şi l-a făcut chiar şi acum. Pentru că autonomia Ţinutului Secuiesc nu venise la promulgare şi nici măcar nu fusese dezbătută şi votată în Senat, Cameră decizională Şi, iată, preşedintele a ieşit la rampă şi s-a pronunţat. Şi încă cum! Ei bine, toată această tăcere, toată această ascundere sub preş, toată această aşteptare este de natură să genereze un uriaş scandal politic. Ce a făcut preşedintele? L-a prins pe Marcel Ciolacu la cotitură, l-a încurajat să-şi ia viteză şi a aşteptat momentul propice pentru a-l împinge în prăpastie? Cu PSD cu tot? Răspunsul la această întrebare are consecinţe în evaluarea politică a unor partide şi personaje.
Este posibil ca, pe moment, respectiv pe termen foarte scurt, preşedintele Klaus Iohannis, râcâind după modelul naţionalismului extremist o inflamaţie transformată în rană, să înregistreze un succes de tip electoral, în sensul că mulţi români amăgiţi de jocul preşedintelui să considere că acesta a sărit la beregata celor care atentau la suveranitatea României asupra Ardealului şi a salvat astfel ţara de la o apocalipsă pusă la cale de Ciolacu, Hunor şi Viktor Orban al Ungariei. Dar stau şi mă întreb câţi români mai sunt atât de naivi încât să-şi imagineze că preşedintele Klaus Iohannis joacă mai mult decât această carte a interesului naţional, transformându-se într-un arhanghel al apărării Ardealului de neohortişti? Şi câţi dintre cei care astăzi s-ar putea lăsa amăgiţi vor rămâne şi mâine în aceeaşi situaţie, după ce, cu mintea limpede, îşi vor pune şi ei, cum îmi pun şi eu, cuvenitele întrebări? În sens invers, în plan electoral, poate că PSD, incapabil să prevină o asemenea mizerie şi incapabil să dea un răspuns promt, limpede şi nu confuz, unei provocări la care, din prostie şi din neglijenţă, a participat în mod indirect, a pierdut în aceste zile puncte electorale. Dar totuşi acelaşi PSD a votat in corpore în Senat trântirea legii. Şi orice om cu capul pe umeri ştie că oricum, în orice circumstanţe, autonomia Ardealului nu ar fi fost votată niciodată în Senatul României! Iar dacă prin absurd ar fi fost votată, legea ar fi fost imediat trântită la Curtea Constituţională, pentru că ea contravine în mod flagrant Legii Fundamentale. Şi este cu neputinţă ca adevărul cu privire la tăcerea vinovată a reprezentanţilor PNL din Camera Deputaţilor, a Guvernului, a serviciilor secrete subordonate preşedintelui şi a preşedintelui însuşi să nu iasă la iveală şi să nu transforme această armă într-un bumerang!
Tot în plan electoral, în mod cert are de câştigat UDMR, dar şi premierul Ungariei, Viktor Orban. Prin complicitatea tuturor parlamentarilor, inclusiv din PNL, prin neglijenţa şi prostia acestora, UDMR a înregistrat un important succes psihologic. A reuşit totuşi, cum-necum, să treacă o asemenea lege prin Camera Deputaţilor. În aceste condiţii, credibilitatea UDMR în rândul propriului electorat nu poate decât să sporească. În plus, istoria din ultimii 30 de ani a demonstrat că de câte ori are loc o criză politică internă, UDMR se mişcă excepţional în ape tulburi, având un teren de negociere mult mai vast, pentru a-şi atinge obiectivele proprii. Câştigă de asemenea puncte Viktor Orban, care le poate demonstra încă o dată maghiarilor din Ungaria că le apără cu dinţii până la capăt interesul naţional, în sensul că acest interes naţional îi vizează şi pe toţi maghiarii din afara graniţelor Ungariei. Să nu uităm că tot acest balamuc vine la câteva zile după ce, chiar în timp ce echipa de medici români se întorcea din Italia, unde a contribuit la combaterea pandemiei, o echipă de medici din Ungaria se deplasa la Chişinău, pentru a da o mână de ajutor Republicii Moldova, înainte ca România să facă acest gest de omenie şi de solidaritate. În paranteză fie spus, sunt convins că şi acest gest al Budapestei l-a scos din minţi pe Klaus Iohannis, pentru că l-a prins pe picior greşit.
Şi acum să punem concluzii. Acesta a fost semnalul, cum spuneam la început, fitilul care a declanşat un nou război politic la Bucureşti de natură a genera o criză. PSD nu mai are încotro: cu sau fără Marcel Ciolacu, trebuie să-şi ia revanşa! Trebuie să încerce din răsputeri să demonstreze că a rămas în continuare cel mai puternic partid din România. Iar singura reacţie practică şi imediată este să se îndrepte împotriva Guvernului Ludovic Orban 2 şi jumătate, care este o pradă uşoară, întrucât a săvârşit suficient de multe greşeli. Şi, evident, prin ricoşeu, PSD va încerca din răsputeri să dea de pământ cu Klaus Iohannis. Din acest război, care poate degenerea într-o nouă criză guvernamentală, vor avea de profitat nu numai PSD, ci şi celelalte partide politice: UDMR, Pro România, ALDE şi, probabil, şi USR. Iar ţinta va fi PNL!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.