LA ŢINTĂ: Teroriştii de lângă noi
Subiectul legat de terorism rămâne unul de actualitate în vremurile noastre. Ca unul născut ceva mai devreme decât mulţi dintre cititorii acestei pagini, pot spune fără teama de a greşi că am trăit sub ameninţarea asta de când mă ştiu. Copilăria mi-a fost marcată de teama de oamenii în uniformă sau de cei cu matale din piele neagră, care "umflau" pe câte cineva şi-l aruncau într-o maşină de culoare închisă, cu perdeluţe la geamuri. Despre lucrurile astea maturii vorbeau numai în şoaptă, ferindu-se de urechile copiilor şi ale vecinilor. Celor ridicaţi li se pierdeau urmele pentru lungi perioade de timp. Unora li se mai întorceau doar numele, la expirarea pedepselor pronunţate contra "duşmanilor poporului". Alţii reveneau acasă, dar erau nişte ciudaţi, însinguraţi, scumpi la vorbă, cu ochii pierduţi în amintiri pe care nu voiau să le împărtăşească nici măcar cu cei dragi.
Mai apoi, când am mai crescut un pic, l-am privit cu încredere pe Ceauşescu, mai ales după ce a dat pe faţă o parte din crimele predecesorului, Gheorghiu-Dej. Cea mai mare impresie a făcut-o cu cazul Lucreţiu Pătrăşcanu şi apoi cu discursul antisovietic, din august '68. Cei mai versaţi, care simţeau cum se mişcau lucrurile, "au făcut ciocul mic" şi "s-au dat la fund". Şurubul s-a strâns după "primăvara de la Praga" şi după nişte vizite făcute de Ceauşescu pe la Mao Tze Dun şi pe la Kim Ir Sen. Atunci s-a importat modelul terorimului de stat contra propriilor cetăţeni. Despotismul luminat al lui Ceauşescu a fost înghiţit pe nemestecate şi de o mare parte dintre români, dar şi de străini. Pomanagiii noştri au găsit calea perfectă de parvenire prin mimarea credinţei nestrămutate în "cel mai iubit fiu al poporului, stejarul din Scorniceşti". Valoarea individuală nu conta în faţa pupincurismului promovat agresiv cu scop de parvenire de pomanagiii, care evident exagerau, căci ajunseseră să imite şi greşelile de exprimare ale lui Ceauşescu. Străinii care-l promovaseră şi-l sprijiniseră pentru că-l vedeau ca pe un rebel printre ceilalţi lideri comunişti, şi-au luat la un moment dat mâna protectoare de pe el. Nu de alta, dar aveau problemele lor cu teroriştii din Irlanda de Nord, din Ţara Bascilor, din Italia, Germania, Libia sau Palestina.
Momentul '89 a fost unul de răscruce pentru comunismul care a îmbrăcat alte straie la adăpostul armelor umbrelor terorizante, ce-au ucis sau au mutilat atâţia naivi prin oraşele României, după care s-au risipit ca fumul. Profitorii "emanaţi" ne-au călcat în picioare speranţele din acele zile sângeroase. N-am să mai amintesc aici continuarea terorismului de stat exercitat asupra cetăţeanului de rând la noi de mai toate guvernările care, iată, acum sunt dovedite corupte şi compromit siguranţa naţională. Şi asta tocmai în clipe grele, când este ameninţată şi din exterior nu numai de Statul islamic (Isis), dar şi de Putler - cum i se mai spune mai nou lui Putin. Duminică au fost nişte marşuri pentru pace în Ucraina, iar exploziile bombelor sau focurile de armă nu puteau lipsi de la acele manifestări. Revoluţia de pe Maidanul kievean începe să semene tot mai mult cu ceea ce se întâmpla pe la noi cu teroriştii în '89 şi în toţi anii care au urmat. Dacă noi am evitat sfâşierea trupului ţării, nu aşa s-a întâmplat cu fosta Cehoslovacie, cu fosta Uniune Sovietică sau cu fosta Iugoslavie. Scenariile care n-au reuşit în România, au avut succes prin alte părţi şi, dincolo de declaraţii, deja se poate vorbi deschis despre fosta Ucraina. Unde - din fericire - încă n-au fost chemaţi minerii din bazinul Donbas ca să planteze ochiul boului cu cazmalele, pe modelul aplicat în 13-15 iunie '90 la Bucureşti. Dar nu e timpul pierdut!
Concluzionând, pericolul cel mai mare pentru români vine din interior. Cei mai mari terorişti sunt sărăcia, care-i pune în imposibilitatea de a achita costurile unei vieţi civilizate, corupţia generalizată a tuturor guvernanţilor din '90 până în prezent, şi lipsa perspectivelor. Tineretul de azi ne-ar râde în nas dacă i-am recita banalitatea aceea cu "Eu îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul..." La un caz de ceva i-ar trimite pe Băsescu, Udrea, Fenechiu, Cocoş, Vosganian, Tăriceanu, Dragnea, Ghiţă, Ponta şi toate neamurile lor să lupte cu armele în mâini, ca să-şi apere bunăstarea asigurată pe căi considerate condamnabile de către flămânzii de azi, de ieri, dintotdeauna...
