Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 28 noiembrie 2021 17:24

Editorial AMOS NEWS - Lui Iohannis îi "pute" centenarul Tratatului de la Trianon?

Greu de înţeles faptul că România a ratat comemorarea a două momente simbolice, legate de istoria sa. Este vorba despre Centenarul Marii Unirii, minimalizat prin tot felul de evenimente stupide (e drept, unele organizate sub directa îndrumare şi gestionare de cheltuieli a Guvernului PSD-ALDE), şi comemorarea semnării Tratatului de la Trianon. Şi la Centenarul Marii Uniri, rolul şi prestaţia preşedintelui Klaus Iohannis au fost şterse. Ca în tot mandatul, sibianul a fost inodor şi incolor. S-a făcut că aniversează, dar, în toate prestaţiile sale s-a purtat ca unul care mimează.

Guvernul PSD-ALDE a cheltuit o groază de bani şi a trâmbiţat un calendar încropit, fără a izbuti ceva pe măsura importanţei evenimentului. Despre semnarea Tratatului de la Trianon, ungurii au lansat mai multe mesaje cu rol de strâmbe, conturând ziua de 4 iunie drept o zi tragică în istoria Ungariei. Nu scrie nicăieri în Constituţia vecinilor noştri că anularea prevederilor acestui Tratat (deşi el a stabilit existenţa şi independenta Ungariei) este un ideal politic maghiar pentru secolele următoare. Dar este! Şi ungurii urmăresc cu consecvenţă modificarea sa, încercând să minimalizeze importanţa şi legalitatea Tratatului pentru existenţa României moderne.

"Tratatul de la Trianon este complementar Actelor Marii Uniri din 1918", spune foarte frumos profesorul Vasile Puşcaş. Iată de ce o lege care să fixeze sărbătorirea acestui document istoric se impunea şi prin eforturile constante ale vecinilor noştri de a-l minimaliza. De ce s-a opus preşedintele Klaus Iohannis acestei legi votate de Parlamentul României? De ce n-a promulgat-o şi a ales să o conteste la Curtea Constituţională? Am copiat cîteva pasaje din argumentaţia trimisă la CCR, demers care a împiedicat sărbătorirea a o sută de ani de la Semnarea Tratatului de la Trianon. Vă invit să le parcurgeţi cu atenţie şi, dacă aveţi răgaz, să citiţi întregul document înaintat CCR. Eu vă propun în editorialul de faţă doar câteva fragmente.

"Aşa cum rezultă din titlu, precum şi din dispoziţiile art. 1 ale legii deduse controlului de constituţionalitate, obiectul de reglementare îl constituie declararea zilei de 4 iunie ca zi a Tratatului de la Trianon. Apreciem că stabilirea acestui conţinut, de o asemenea manieră, denotă caracterul pur enunţiativ al reglementărilor, fără ca obiectul legii să fie determinat în mod clar".

"(...) dispoziţiile conţinute şi, în mod special, cele care ar trebui să constituie obiectul de reglementare au un caracter pur declarativ, deoarece acestea nu sunt determinate de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relaţii sociale şi de specificul acestuia, ci sunt, mai degrabă, generate de dorinţa de a prestabili, fără echivoc şi într-un singur caz, declararea zilei de 4 iunie ca zi a Tratatului de la Trianon".

"Din dispoziţiile art. 2 al legii criticate rezultă că scopul reglementării îl reprezintă marcarea zilei Tratatului de la Trianon prin organizarea, la nivel naţional şi local, de manifestări cultural-educative şi ştiinţifice consacrate conştientizării semnificaţiei şi importanţei Tratatului de la Trianon. Astfel, scopul legii criticate nu este unul individualizat, precis determinat, întrucât nu rezultă cu claritate care este interesul social general vizat".

"Sfera de incidenţă a reglementării, calificată astfel prin scopul său şi determinată în acest mod de legiuitor, dispune într-un domeniu ce intră, de fapt, în competenţa de reglementare a autorităţilor administrative publice centrale, iar nu în cea a Parlamentului, care nu poate să legifereze <<în scopul marcării Zilei Tratatului de la Trianon>> şi să prevadă desfăşurarea unor manifestări organizate la nivel naţional şi local, <<consacrate conştientizării semnificaţiei şi importanţei Tratatului de la Trianon>>".

Nu sunt în măsură să argumentez legalitatea sau ilegalitatea demersului, pentru că nu am pregătirea necesară. Dar, după cum arată acest demers, el are argumente extrem de subţiri şi pare suspect. Citind argumentaţia echipei de la Cotroceni (căci şi preşedintele este la fel de lemn Tănase în materie de legislaţie şi Constituţionalitate!), îţi vine să crezi că expresia "dragi români", folosită cu dezinvoltură şi insistenţă de preşedinte, este doar o minciună sau o formulă stilistică menită a câştiga bunăvoinţa populaţiei. Altfel, preşedintele nu crede în ea. Faptul că el contestă un proiect de lege menit a omagia Tratatul de la Trianon nu mi se pare un semn de drag sau de nepricepere, ci cu totul altceva. Ceva pur şi simplu suspect!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.