Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 20 octombrie 2021 16:54

Editorial AMOS NEWS - Cine e beneficiarul moţiunii de cenzură?

E bătută în cuie, cel puţin la modul declarativ, probabil şi în fapt. La mijlocul lunii august, PSD introduce moţiunea de cenzură. Marcel Ciolacu chiar s-a grăbit sau chiar s-a pripit anunţând că a strâns numărul necesar de semnături. Întrebarea-cheie acum este în folosul cui va fi dat jos Guvernul Orban 2 şi jumătate? Cine e beneficiarul moţiunii de cenzură?

Niciodată până în prezent, preşedintele Klaus Iohannis nu a lansat o acuzaţie atât de gravă la adresa PSD, pe care l-a etichetat frecvent fie drept "ciuma roşie", fie drept un partid al corupţilor. Dar joi s-a întrecut pe sine. A afirmat cu subiect şi predicat că, în mod deliberat, PSD a acţionat în aşa fel, utilizând levierul parlamentar, încât numărul contaminaţilor cu coronavirus să crească exponenţial. Şi că trebuie nici mai mult, nici mai puţin decât să-şi asume victimele. Este o acuzaţie penală, întrucât dacă aşa ar sta lucrurile şi dacă procurorii s-ar pune în mişcare cu succes în această direcţie, rolul jucat de PSD s-ar lăsa cu ani grei de închisoare. Nu e deloc o joacă şi nici un simplu act de retorică să provoci decesul a sute de oameni. Dar am toate motivele să cred că domnul Klaus Iohannis a jucat teatru. S-a arătat atât de dur faţă de PSD încât să îndepărteze astfel cât mai mult bănuielile de blat politic cu Marcel Ciolacu. Un argument suplimentar în acest sens, dincolo de cel legat de logica formală, este că a utilizat acest prilej al teatralei sale declaraţii de presă pentru a întărâta şi conducerea UDMR. Pe care a acuzat-o din nou, tam-nesam, de secesionism. Cum că vrea să destructureze România printr-o separare a Ţinutului Secuiesc. A vrut astfel să se convingă - şi a reuşit - că la moţiunea de cenzură vor vota şi parlamentarii UDMR pentru căderea Guvernului. Ca să nu existe în acest sens nicio surpriză.

Într-un blat politic la un asemenea nivel, fiecare parte trebuie să joace cât mai tare posibil şi să ascundă cât mai mult conţinutul înţelegerilor încheiate în spatele uşilor închise. Aşa că şi reprezentanţii PSD au simulat o reacţie furibundă. Primul care a ieşit în faţa presei şi, implicit, a opiniei publice, cu un text scris pe care îl studia copios, a fost drona dronei, respectiv Lucian Romaşcanu, purtătorul de cuvânt mai degrabă al lui Marcel Ciolacu decât al PSD. Pe un ton onctuos, acesta i-a adus la rândul său acuzaţii grave lui Klaus Iohannis şi a anunţat că PSD trânteşte Guvernul în a doua parte a lunii august. Fireşte, după ce şi-a încărcat bine bateriile, a ieşit la rampă cum era de aşteptat şi Marcel Ciolacu care a întărit ameninţările lui Romaşcanu. Am auzit apoi şi o declaraţie a lui Kelemen Hunor: şi UDMR s-a săturat până peste cap de Guvernul Orban 2 şi jumătate, cu observaţia că, spre deosebire de Marcel Ciolacu, Kelemen Hunor nu joacă teatru.

Teoretic există într-adevăr toate premisele ca Guvernul Orban 2 şi jumătate să fie întors cu roţile în sus. În PSD există o presiune infernală a aleşilor locali, care observă zi de zi pe pielea lor cum Guvernul Orban pompează bani grei în primăriile PNL, dar şi în cele alese pe sprânceană ale pesediştilor dispuşi să-şi schimbe tabăra, proces de acum declanşat, aflat în plină desfăşurare şi extrem de periculos pentru rezultatul alegerilor, din perspectiva PSD.

Marcel Ciolacu împuşcă mai mulţi iepuri dintr-o lovitură. Introducând moţiunea de cenzură, diminuează efectul acuzaţiilor, din interiorul şi din exteriorul partidului, legate de blatul în care se află cu Klaus Iohannis. Conform cărora îi face preşedintelui treaba murdară, transformând PSD în cap de berbec împotriva lui Ludovic Orban, care deja şi-a construit o camarilă puternică pe bani publici. La rândul său, încearcă să beneficieze astfel de prezumţia de nevinovăţie legată de combinaţia sa cu Klaus Iohannis prin intermediul statului subteran, al cărui dronă este. Al doilea iepure este că, în preajma Congresului PSD, pe care îl va simula în curând, Marcel Ciolacu încearcă să vină nu numai imaculat, ci şi triumfător, cu argumentul că a dat Guvernul jos. De altfel a şi anunţat că-şi asumă răspunderea pentru reuşita moţiunii de cenzură. La rândul său, Iohannis va fi cu mâinile dezlegate pentru a face următoarea mişcare. Utilizând de prerogativele constituţionale, după organizarea unor consultări formale, va desemna pe cine vrea el în poziţia de candidat de premier. Şi se va grăbi sau nu se va grăbi. Pentru că va avea şi posibilitatea să-l lase pe Orban 2 şi jumătate vulnerabilizat, frăgezit şi mult mai disciplinat în continuare la butoanele de la Palatul Victoria.

Cum se spune, toată lumea iese câştigată din această afacere, mă refer la lumea politică. Căci populaţia României, chiar dacă e în bună parte furioasă pe ceea ce se întâmplă, mai ales în ceea ce priveşte pensiile şi alocaţiile de stat pentru copii, dar şi gestionarea pandemei şi a economiei, şi vrea realmente să vadă sânge pe pereţi, tot nu va ieşi în câştig din această urâtă combinaţie politică.

P.S.: Nu aş vrea să-şi imagineze cineva, din PSD sau de aiurea, că nu sunt în temă cu manevrele de la vârful partidului amintit a patru dintre cei mai exerimentaţi strategi. Să-i numim: Viorel Hrebenciuc, Octav Cozmâncă, Miron Mitrea şi Vasile Dâncu. Despre surprizele pe care ni le oferă aceştia, voi vorbi în curând!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.