LA ŢINTĂ: Omerta - conspiraţia tăcerii

V-aţi fi închipuit vreodată că în ultimul sfert de veac am trăit într-un stat condus de mafioţi?... Probabil că nu, tot aşa cum şi eu eram dispus să cred că ne-am scuturat de tarele ceauşismului şi că puteam spera îndreptăţit la o viaţă cel puţin copiată după cea occidentală. Marţi seara, butonând telecomanda televizorului am avut surpriza de a descoperi cât de mare a fost putreziciunea din societatea noastră. Oameni care nu obişnuiesc să se joace cu vorbele, au afirmat sus şi tare că, pe baza informaţiilor "scăpate" din sfera serviciilor acelora al căror nume se rosteşte cu legitimă sfială, se poate concluziona că se ştia cam de multişor că în ultimul deceniu şeful mafiei politico-economice de la noi a fost Traian Băsescu. Dacă se vor şi proba aceste acuzaţii, situaţia este de o gravitate excepţională, iar siguranţa naţională a fost şi rămâne o formă fără fond. Şi se impun măsuri de urgenţă aplicate cu duritatea permisă de lege pentru revenirea la normalitate.
Dincolo de interesele politice cu care unii susţin asemenea grozăvii, rămân destule fapte ce nu şi-au găsit explicaţiile aşteptate de majoritatea populaţiei sărăcite de politicienii, care au făcut pasul în faţă din rândul doi al PCR-ului şi s-au îmbogăţit nesimţit peste noapte. Într-un fel sau altul, cei mai mulţi au avut rădăcini sau au fost cooptaţi în servicii şi au căpuşat ca ofiţeri acoperiţi toate partidele, începând cu cele istorice, fie că au fost de dreapta sau de stânga. De acolo au ajuns pe funcţii de decizie, care le-a permis jaful şi cotropirea "bunurilor întregului popor" - cum eram duşi cu preşul cândva, proştii de noi. Privatizările dubioase din primul deceniu al democraţiei originale iliesciene sunt cea mai bună dovadă în acest sens. Câte din fostele întreprinderi socialiste în care lucrau mii de oameni la Curtea de Argeş, până în 1990, mai există astăzi? Mai ştie cineva cu cât s-a vândut ce a rămas de la fosta fabrică de Bioproteine sau cât au câştigat cumpărătorii numai din comercializarea ţevilor de inox?... N-am să pomenesc ceva despre cele circa 35.000 foste întreprinderi, care s-au volatilizat înainte de a se termina ultimul deceniu al mileniului doi. Şi n-o fac, ca să nu devin ridicol sau să fiu acuzat că sunt ofticat că n-am putut să fiu şi eu un băiat deştept, să mă lipesc de un partid puternic şi, pe cale de consecinţă, de un cont bancar de Doamne-ajută.
Totuşi sunt tentat să-mi asum riscul de a fluiera în biserică. L-am auzit pe senatorul Ilie Savu, membru al Comisiei de control al SRI, care spunea că serviciile ştiau demult că Băsescu era şeful mafiei. La fel, l-am auzit şi pe fostul şef al statului, care susţinea că a fost stăpânul serviciilor secrete, dând de înţeles că a ţinut totul strâns în pumnul său de oţel. Îngrijorător este faptul că alături i-au stat membrii Cabinetului Boc, dintre care destui îşi toarnă acum colegii sau prietenii pentru şpăgile de milioane încasate pe persoană fizică, pentru mai binele propriu şi pentru binele partidelor "butonate" de bădica Traian. S-au pomenit nume de paji cu pretenţii de stăpâni, gen Elena Udrea, Monica Macovei, Alina Bica - fiecare cu contribuţia proprie deloc de neglijat. Degeţelul la năsuc, al celei mai apropiate inimii "simţitoare" a prezidentului, care transmitea un mesaj cu "andrisant" necunoscut, dar bănuit, anumite legi promovate de cea de-a doua pentru căpătuirea samsarilor imobiliari ai retrocedărilor dirijate şi funcţiile de decizie în care şi-a făcut datoria cea de-a treia, pot face orice minte normală s-o ia razna. Dacă mai spunem că Bica a fost numită la şefia DIICOT prin 2013, deci când premier era Ponta, deşi se ştia că avea probleme penale, fapt dovedit prin ordinul dat de Kovesi să fie imediat pusă sub urmărire, parcă începe să semene a complicitate la nivel înalt, având ca bază coabitarea. Dintre cine şi cine se ştie, dar nu şi cui folosea. La asta ar trebui să răspundă organele abilitate, care se scuză, ascunzându-se în spatele unor limitări sau lipsuri din legislaţie. Să mai spunem că oameni bănuiţi de corupţie sau de alte fapte penale şi-au găsit adăpost în PSD, PNL, PMP, PC şi cam peste tot, astfel că nu se mai pomeneşte mare lucru despre ei, invocându-se prezumţia de nevinovăţie?
Concluzionând, personal aştept ca organele de cercetare să infirme că l-au slujit pe Băsescu şi nu ţara şi să-l silească prin emiterea unor mandate să iasă de la adăpostul fustelor lui Udrea, Macovei, Bica, Ridzi şi de ce nu ale fiicei, Eba, ca să dea explicaţii cel puţin ca martor în dosarele prea multe, care-l indică drept principal beneficiar al banilor negri. Altfel nu prea mai avem viitor, oricât ar încerca DNA să se prezinte drept scut anticorupţie în faţa plevuştii. Iar dacă-i protejează pe marii rechini, care ar putea rupe omerta - legea mafiotă a tăcerii - chiar că nu prea mai avem la ce spera...
