Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 19 octombrie 2021 06:31

Editorial AMOS NEWS - Guvernul Orban a închis România ca pe o conservă

Am avertizat de nenumărate ori acest Guvern că greşeşte profund. Că nu a luat cele mai adecvate măsuri pentru combatarea pandemiei. Că a făcut erori de nescuzat. Care până la urmă au determinat ca populaţia să-i retragă încrederea acordată. Şi-l avertizez în continuare pe Klaus Iohannis, avertizez şi conducerea PNL, că Ludovic Orban trebuie debarcat imediat. Măcar acum, în ceasul al 12-lea, când, din vina acestui Guvern, România este închisă ca o conservă.

Prostia, încăpăţânarea şi reaua-credinţă agravează pandemia. Pentru că, toate la un loc, au creat o criză de încredere fără precedent. Iar în absenţa încrederii, nu mai funcţionează niciuna dintre măsurile menite să protejeze populaţia. Şi nici sistemul coercitiv nu mai rezistă presiunilor. La fel cum şi sistemul medical e pe cale de a colapsa.

România a fost unul dintre primele state din lume avertizate încă din noiembrie anul trecut de serviciile secrete din Statele Unite asupra pericolului declanşării actualei pandemii. Iar autorităţile, preşedintele şi Guvernul nu au luat nicio măsură. La sfârşitul anului trecut, Klaus Iohannis şi Ludovic Orban erau preocupaţi exclusiv de declanşarea alegerilor anticipate. De altfel, preşedintele i-a luat în răspăr în ianuarie şi februarie pe jurnaliştii care-i puneau întrebări legate de pericolul propagării coronavirusului. La scurt timp după ce criza s-a declanşat, Ludovic Orban a refuzat să achiziţioneze testere şi, în primul rând din acest motiv, evoluţia pandemiei nu a putut fi corect măsurată. Se poate spune fără a exagera că o parte dintre victimele coronavirusului, incluzându-i în această categorie şi pe cei care s-au îmbolnăvit şi apoi s-au vindecat, dar au rămas cu sechele, cad în răspunderea lui Ludovic Orban. Cu atât mai mult cu cât autorităţile s-au mişcat neîngăduit de încet, apoi neîngăduit de neprofesionist şi de pripit în ceea ce priveşte achiziţionarea de măşti şi de aparatură de specialitate. Iar măştile neconforme, adică 90% din ceea ce există pe piaţă conform Autorităţii pentru Protecţia Consumatorilor, cad tot pe conştiinţa Guvernului Orban. O cauză a propagării pandemiei este şi modul defectuos, uneori chiar scandalos, în care au funcţionat Direcţiile de Sănătate Publică. Acestea au fost transformate în sinecuri pentru clientela de partid, în loc să fie încadrate cu profesionişti de primă mână. Şi acest tip de amatorism a costat vieţi.

În fine, Guvernul Orban, dacă vă amintiţi, susţinut fiind şi de Klaus Iohannis, s-a bătut de multe ori cu cărămida în piept, informându-ne în mod fals că, prin măsurile adoptate, populaţia din România a trecut cu bine peste pandemie, fiind una dintre ţările cele mai performante din Europa sub aspectul măsurilor luate, iar românii au fost informaţi în mod fals că acestă ţară coboară plină de veselie de pe "platou". Şi acest scenariu vehiculat a fost tot un fals. România a avut cele mai slabe rezultate în prima fază a pandemiei în comparaţie cu toate celelalte state din regiune. Dar lui Klaus Iohannis şi lui Ludovic Orban le-a convenit să ne pună în antiteză cu Franţa, cu Italia şi cu Spania. Acest scenariu a avut efectul unor termite, care au şubrezit vigilenţa populaţiei.
Măsurile luate ulterior, când s-a trecut de la starea de urgenţă la starea de alertă, au fost la fel de abuzive, la fel de neinspirate, la fel de greşite ca şi cele luate anterior. Şi, în final, Ludovic Orban şi susţinătorii săi din staff-ul PNL au găsit de cuviinţă să acuze în mod repetat Curtea Constituţională, care - vezi Doamne! - s-ar fi făcut responsabilă de resuscitarea pandemiei. În timp ce Klaus Iohannis a continuat să lanseze acuzaţii grave la adresa PSD. În prezent, România se află pe primele locuri în Uniunea Europeană din punctul de vedere al amplorii pandemiei, ritmul îmbolnăvirilor creşte exponenţial, iar spitalele Covid nu mai fac faţă situaţiei. Între timp, sacrificarea a sute de mii de bolnavi, care au fost lipsiţi de tratamentele adecvate, pentru că, în mod iraţional, o bună parte a reţelei sanitare a fost dezafectată, s-a dovedit a fi inutilă.

Înspăimântate de statisticile oficiale de la Buucreşti, rând pe rând, statele europene ne trântesc uşa în nas. Cu o viteză ameţitoare, România se transformă într-o conservă, din care practic nu se va mai putea ieşi. Şi asta în timp ce în staţiunile de vacanţă, în special în cele de pe litoral, veselia imprudentă, extrem de periculoasă, este în toi. Şi asta se întâmplă tot fiindcă oamenii nu mai au încredere în ceea ce le spune acest Guvern. Singura soluţie este ca Guvernul Orban să-şi facă bagajele şi să plece acasă. Să vină alt Guvern. Oricare altul va beneficia la început de un grad mai înalt de încredere din partea populaţiei. Şi, în consecinţă, vor putea fi luate şi chiar aplicate măsurile adecvate. Dacă este necesar să reintrăm în starea de urgenţă - şi eu cred că este necesar, pentru că astăzi situaţia este mult mai gravă decât a fost sub cele două perioade de urgenţă - această măsură, care poate ar fi salvatoare pentru mii şi mii de români, este imposibil de luat fără ca oamenii să iasă în stradă la proteste, atâta timp cât la butoane se află Guvernul Orban.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.