Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 mai 2026 11:46

Editorial AMOS NEWS - Trump a murit, trumpismul abia se naşte

Mascarada din 6 ianuarie de la Capitoliu a fost ca finalul unei coride în care un matador invizibil a vrut să-i dea lui Trump lovitura de graţie. N-a fost suficientă pedeapsa pe care deep state i-a dat-o în alegeri, mai trebuia ca imaginea lui să fie definitiv asociată cu violenţa şi "atacul asupra democraţiei".
Intrarea ca prin brânză a unor plimbăreţi cu creierul înfierbântat într-una dintre cele mai securizate clădiri din lume este demnă de un film prost. Nici în primăria de la Dîlga n-ar fi posibil aşa ceva…La intrarea în Capitoliu, forţele de ordine s-au retras cu bună ştiinţă din calea "vizitatorilor". Niciun scutier, nici un furtun cu apă, nicio lacrimogenă. Ba, unul dintre oamenii în uniformă şi cu pistolul în teacă a făcut şi pe ghidul, conducându-i pe scări pe cei care vroiau să dea o mică lovitură de stat; de stat scaunele senatorilor.
Pentru că trăim în aceeaşi lume, am văzut cum scenarii experimentate în ani, în diferite colţuri ale lumii, s-au aplicat acum acasă la mama lor. Este pentru prima dată când America simte pe propria-i piele ce au păţit alţii - revoluţii colorate, alegeri măsluite cu tableta, referendumuri de demitere anulate, campanii de dezinformare despre "2 milioane de voturi fraudate" etc.. Victime sunt acum chiar cetăţenii americani.
Deschiderea uşilor Capitoliului pentru defilarea unor lumpeni din periferia societăţii americane s-a vrut lovitura de matador pe care deep state a pregătit-o unui taur nărăvaş pe care nu reuşise să-l îngenuncheze timp de patru ani. Ce va urma - demiterea, anchetarea, eventual arestarea şi, desigur, dinamitarea afacerilor lui Trump - vor fi echivalente cu ce face matadorul victorios cu taurul răpus: îi taie urechile şi le arată publicului.
Ca-n romanele poliţiste de duzină, prima întrebare care se pune este cui a folosit această mascaradă? Lui Trump? În niciun caz. Plimbarea agale a "atacatorilor" prin Capitoliu a fost considerată drept "ocuparea şi profanarea templului Republicii Americane". Imaginile "profanării" trebuia legate definitiv de numele lui Trump. Restul curgea de la sine: trădător, duşman al democraţiei, dictator… Metoda este simplă, binecunoscută şi în Băneasa: un adversar poate fi eliminat dacă se provoacă un eveniment cu impact emoţional care să justifice represaliile împotriva lui. Fără împuşcarea veteranei de război Ashley Babbit ori fără moartea cu temă a afro-americanului George Floyd, în timp ce se afla în custodia poliţiei din Minneapolis, probabil că demonizarea lui Trump n-ar fi fost prea convingătoare. "A trebuit să moară oameni ca premierul să-şi dea demisia!" vi se pare cunoscut?
Tentativa de prostire a lumii continuă. Deja postul naţional de radio NPR a dispus ca manifestanţii care au intrat în Congres să fie numiţi "extremişti pro-Trump", iar noul ministru al Justiţiei, Merrick Garland i-a numit pe cei picaţi în capcana de la Capitoliu "terorişti interni", ante - pronunţându-se pentru anchetele care vor urma. America se face de râs nu doar prin legitimarea unor alegeri furate, ci şi prin prezentarea acestei butaforii obscene drept tentativă de lovitură de stat. Prin colonii, însă, apar chicoteli sau chiar hohote de râs. După cât curaj şi ce caracter are fiecare.
În toţi cei patru ani, preşedintele SUA s-a luptat în interior cu un sistem infernal, pus la punct de decenii, care i-a măcinat, zi de zi, iniţiativele. "Împotriva mea s-a declanşat cea mai mare vânătoare de vrăjitoare din istorie", afirma la un miting Donald Trump. Mandatul lui Trump a fost o corida continuă. Dar taurul nu s-a clătinat. Dimpotrivă, a rămas cu unele realizări istorice. Cea mai importantă este că nu a început niciun război în lume, fiind probabil singurul preşedinte al SUA care a procedat astfel în istoria postbelică. A stopat conflicte, a început să vindece rana numită Afganistan prin retragerea soldaţilor, a pus ţările NATO la plată, a spart blocada către Coreea de Nord. "A fost prea mult!", au dat din umeri duşmanii la sfârşitul coridei, când s-a stins lumina în Capitoliu.
Opoziţia isterică a democraţilor conduşi de octogenara Nancy Pelosi, ambiţiile paranoide ale lui Soros, conjuraţia unui deep state ce fusese cam pus cu botul pe labe, presa năimită, FBI-ul intangibil, republicanii care au jucat dublu, iar pe plan extern mai ales China - fiecare a avut motive proprii pentru un interes comun: să-i dea lui Trump lovitura fatală. Deep state nu l-a considerat pe Trump un adversar, ci un duşman, care trebuia nu învins, ci eliminat. Atitudinea ni se pare cunoscută, dar acum ştim şi de unde provine.
Prin mascarada "loviturii de stat" în pas de plimbare, matadorul invizibil crede că a obţinut victoria finală. S-ar putea să se înşele. Poate că Trump va fi lichidat, dar „trumpismul” abia s-a născut. Societatea americană este definitiv divizată. Cei 75 milioane de votanţi ai lui Trump nu pot fi anesteziaţi. Numai în România cred unii că se pot pune gratii gândirii prin fabricarea de dosare politice. Lupta deep state nu va mai fi, probabil, cu taurul răpus, ci cu valul de "oameni uitaţi" despre care vorbea Trump şi pe care i-a trezit la viaţă.
Trump ar putea fi anihilat definitiv, ca să fie dat "exemplu de corupţie", i se va interzice să mai candideze la vreo funcţie publică (mai cunoaştem nişte cazuri), dar ce cred oamenii uitaţi despre establishment-ul american nu se va putea şterge cu trafaletul propagandei. Refuzul renumărării voturilor şi al verificării voturilor prin corespondenţă din câteva state va rămâne pururea o supoziţie rezonabilă de fraudare a alegerilor în marea democraţie tutelară a planetei. Demonizarea lui Trump nu poate şterge această mare pată de pe obrazul Americii.
Împachetarea lui Trump a mai produs încă un lucru care va marca viitorul: a trecut în plan secund diversele dispute istorice, ideologice, regionale, pentru resurse etc., făcând loc unei singure şi decisive confruntări la nivel internaţional - aceea între globalişti şi suveranişti. Lupta aceasta exista, dar părea ascunsă sub preş. Acum a ieşit la câmp deschis şi fiecare trebuie să se decidă de care parte se situează. Globaliştii au de partea lor tehnologiile infernale ale marilor corporaţii de IT &C, cu servere galactice la Pasadena, Frankfurt şi Pescara. Ceilalţi au rămas doar cu arma teribilă a conştiinţei umanităţii.
Primii vor Marea Resetare, ceilalţi speră într-o Mare Deşteptare. Primii vor înlocuirea monopolului de stat, propriu socialismului, cu monopolul corporaţiilor, propriu neo-marxiştilor. Ceilalţi vor "to make the nation great again".

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It