Editorial AMOS NEWS - Crima politică de la Crucea
Bubuie un nou scandal. Avem din nou mineri care s-au autoblocat în subteran. De astă dată, autorităţile vor să abandoneze nu cărbunele, ci uraniul. Şi mai grav. Şi totul s-ar fi produs pe ascuns, dacă nu ar fi existat atâta cinism. Nu am fi ştiut nimic, dacă aceşti mineri din judeţul Suceava, plătiţi cu salarii de mizerie de 2.500-3.000 de lei, şi-ar fi primit banii la timp şi sporul de masă caldă, de care autorităţile au uitat. Şi dacă, cu o cruzime uluitoare, directorul exploatării, Vasile Chiruţă, nu le-ar fi spus acestora că, dacă nu le convine, nu au decât să plece la cules de sparanghel în Germania. Ei bine, veţi afla în cele ce urmează cum ne vindem ţara. România dispune de singurul lanţ complet din Europa în ceea ce priveşte acest important şi extrem de scump minereu. În zonă există mai multe zăcăminte. Pentru moment este exploatat cel de la Crucea, iar conflictul de muncă aflat în plină desfăşurare are loc la mina Botuşana. Dar în apropiere există şi alte zăcăminte care pot fi exploatate, cu o rentabilitate şi mai mare. Cum este de pildă cel de la Glinceşti. România dispune de această bogăţie. La Feldioara, lângă Braşov, avem o uzină aflată în funcţiune - încă - unde uraniul poate fi îmbogăţit. Transformat în combustibil pentru reactoarele nucleare. Şi, în fine, avem cele două reactoare nucleare de la Cernavodă, la care se vor mai adăuga încă două, în urma unei investiţii americane. Cum spuneam mai sus, suntem singurii din Europa care avem un lanţ complet. Putem produce suficientă energie, pentru a nu mai fi necesar vreodată, culmea ruşinii, să importăm electricitate din Ungaria. Acestei oportunităţi i s-a pus, însă, pistolul la tâmplă.
Conflictul de muncă de la Crucea, cu toate circumstanţele lui, cu aceşti oameni expuşi radiaţiilor, întrucât nu dispun de echipamente adecvate, cu aceşti oameni care nu primesc banii pentru masa caldă, într-o ţară în care de diminieaţa până seara auzim de tot felul de sporuri nesimţite, pe care le încasează salariaţii pentru te miri ce, ne atrage atenţia asupra unei tentative de atentat la siguranţa naţională. Ce se întâmplă de fapt? Ce se află în spatele acestui conflict care bubuie la Crucea? Guvernul Cîţu, ca să o spunem pe scurt, intenţionează nici mai mult nici mai puţin decât să pună cruce - nu este un simplu joc de cuvinte - nu numai exploatării de la Crucea, ci chiar Companiei Naţionale a Uraniului. Ne-o declară cu subiect şi predicat una dintre cele mai autorizate persoane asupra acestui subiect. Domnul Ştefan Aurelian Băişanu, care a condus această companie. El ne explică cum, la vârful ei, au fost aduşi de către noii guvernanţi mai mulţi tineri, care şi-au făcut mâna lucrând în companii cu capital străin. Aceştia au fost aduşi la CNU cu un singur obiectiv. Acela de a desfiinţa compania. În ce scop? Răspunsul nu este greu de dat, dacă ne uităm unde trebuie. Pentru companiile străine din domeniu, România poate reprezenta o pradă. De ce să ne exploatăm noi înşine zăcămintele de uraniu şi de ce să nu o facă alţii, pentru ca românii să plătească mai scump şi să stea la mâna acestora? Printre aceşti mulţi alţii, există şi o companie canadiană Cameco, care a întreprins deja primii paşi. Oferă României uraniu la preţ de dumping. Un preţ atât de scăzut, încât le oferă autorităţilor argumentul de a închide pur şi simplu minele de uraniu, declarându-le nerentabile. Va fi acest dumping o investiţie, care poate va dura câţiva ani. După care, Cameco îşi va scoate pârleala cu vârf şi îndesat. Devenind principalul şi, la urma urmei, singurul furnizor de uraniu pentru cele patru reactoare de la Cernavodă. După ce minele noastre vor fi închise, compania canadiană va putea să urce preţul cât de sus va dori. Iar în final va solicita dreptul de a exploata minele româneşti de uraniu. Va extrage uraniu românesc şi îl va vinde la un preţ ridicat centralei de la Cernavodă. Dar, înainte, probabil va pune mâna şi pe uzina de la Feldioara. Un obiectiv de o mare importanţă strategică, ţinând efectiv de siguranţa naţională, va fi astfel pasat, prin complicitatea autorităţilor române, unei societăţi cu capital străin.
Nu se cheamă asta trădare naţională? Nu este această mişcare pe tabla de şah o tentativă de ştiribire a suveranităţii naţionale? Înţelegem acum mai uşor de ce minerii de la Crucea sunt plătiţi mizerabil, atunci când sunt plătiţi, şi sunt trimişi cu un cinism fără margini la cules de sparanghel în Germania? Se va întâmpla în următoarele zile ceva cât de cât rezonabil, pentru a-i determina pe aceşti mineri, aflaţi într-o disperată grevă, să iasă din subteran? Şi dacă da, nu vom asista la acelaşi scenariu care are loc chiar acum la Petroşani, când se discută din ce în ce mai oficial despre închiderea exploatărilor miniere şi reconversia forţei de muncă, până când vor sosi în ţară companiile germane, care intenţionează să valorifice cărbunele românesc?
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!