Editorial LA ŢINTĂ - Bâlciul deşertăciunilor
Cam aşa apare lumea în care trăim. Totul e o aiureală - ca să nu-i spun nebunie totală. Agenţiile de presă au dezvăluit un plan de asasinare a reginei Elisabeta a II-a, a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, de către militanţii Statului Islamic. Teroriştii acestei organizaţii şi-au cam făcut de cap în ultimul timp. Democraţia, cu slăbiciunile ei, inteligent speculate de duşmanii neîmpăcaţi, fanaticii religioşi care-şi bat joc şi de religia islamică, e ameninţată pe faţă la ea acasă. Chiar dacă lasă impresia că se mişcă mai greu, democraţia nu doarme. Avioane de luptă americane au ajuns deja la o bază din Turcia, cu misiunea de a acţiona contra Statului Islamic. Ce ne facem însă cu terorismul de stat, prin care se modifică prin forţă graniţele naţionale stabilite şi recunoscute după Al Doilea Război Mondial, aşa cum s-a întâmplat mai nou în Ucraina, care e sfâşiată de un război civil? Oare mai au vreo valoare tratatele internaţionale sau trebuie să ne împăcăm fatalist cu gândul că e mai cuminte să trăim cu toţii pe coordonatele stabilite de puternicii lumii? Care este locul actual al României în contextul regional şi internaţional?...
Astea sunt întrebări la care degeaba aşteptăm răspuns de la liderii pe care i-am ales la modul tradiţional, căutând să evităm răul cel mai mare. Departe de mine gândul de a-i condamna, dar la fel, şi de a le scuza incompetenţele sau impotenţele. Un singur exemplu: de joia trecută s-au investit sume imense în căutarea unui planor, care pare teleportat în altă galaxie. Imperturbabil, secretarul de stat în MAI, indispensabilul specialist Raed Arafat, pentru care lumea nu ştiu dac-ar mai ieşi astăzi în stradă ca să-l păstreze în funcţie, vine să ne recite poezii vechi cu desfăşurări impresionante de forţe şi cu rezultate zero. Eu mă tem să nu ajungă băieţii din Statul Islamic la concluzia că România ar fi cel mai bun loc de joacă pentru ei, un fel de stână cu oi grase, numai bune de jupuit, fără câini şi cu ciobani fie beţi, fie proşti. Afacerea planorul pare să fie un fel de Elodia II, şi singura mea nelămurire este nu dacă va fi arestat cineva la finalul ei ci, mai degrabă, cine va achita cheltuielile considerabile ale căutărilor fără finalitate.
Luni seara l-am văzut la un post TV pe premierul Victor Ponta revenit înfloritor din concediul petrecut cu familia pe la Miami şi prin nişte croaziere prin exotica mare a piraţilor din Caraibe. M-am bucurat văzând că a renunţat la cârje încă de pe vasul de croazieră, dar mai puţină plăcere mi-a făcut constatarea că a rămas tare-n gură şi în declaraţii aiuritoare. Şi asta pentru că mulţi suntem convinşi că iar ne-a minţit, atunci când a spus că vacanţa asta l-ar fi costat mai puţin decât dacă şi-ar fi petrecut-o pe litoralul Mării Negre, la Mamaia sau la Neptun - unde s-a prăjit la soare preşedintele Iohannis şi însoţitoarea sa. Folosesc acest termen pentru că noi n-avem instituţia Primei Doamne. Bine că n-a zis Ponta că la Miami s-a îmbuibat cu delicioasele produse de la şaormeria lui Cristi Borcea, care i-au stârnit dorul de geamiile de pe malul Cornului de Aur!... Vocaţia de "plimbăreţ" şi-a dovedit-o marţi noaptea, când se afla la Tbilisi, pentru a urmări din tribună Supercupa Europei la fotbal, dintre Barcelona şi Sevilla, sacrificându-şi nişte ore bune din somnul raţiunii. Nici nu mai contează cât a costat călătoria, dacă a fost mai ieftină decât o prezenţă la un derby mioritic între FC Disperaţii din Deal şi SC Păcăliţii din Vale... La drept vorbind, ceea ce m-a distrat cel mai mult luni seara a fost reafirmarea refuzului de a demisiona din fruntea guvernului, pentru că nu vrea să-i facă pe plac lui Iohannis, Alinei Gorghiu, lui Vasile Blaga şi putem bănui chiar şi unor colegi din PSD care, în mod sigur, i-ar vrea capul - politic vorbind. Din dorinţa de a demonstra că rămâne cel mai tare în partid, a susţinut că toate declaraţiile şi acţiunile lui Liviu Dragnea - care păreau să-i lezeze puterea guvernamentală - erau de fapt rezultatul unui consens între ei. Altfel spus, The Only One în PSD, în coaliţia de guvernare şi la SC România SA a fost şi rămâne Victor Ponta, cel mai tare premier al celui mai cinstit guvern din istoria veşnică a ţării, care are la activ până în prezent doar vreo 15 miniştri condamnaţi. Asta contează mai puţin pentru primul ministru, care ţipă ca-n gură de şarpe că asaltul procurorilor este rezultatul unor mânării politice. El e recomandat de rezultate, a făcut economia să duduie din nou, s-a ţinut de cele şase promisiuni USL şi e pe cale să le îndeplinească pe toate cu supramăsură prin noul Cod fiscal, contestat de liberalii care se mişcă după cum îi întoarce Iohannis cu cheiţa de la Cotroceni. Dac-aş fi rău, aş exclama parafrazându-l pe un precursor din vechime: "Deşertăciunea deşertăciunilor - numele tău e Victor Viorel Ponta, care a dus mitomania pe cele mai înalte culmi ale diversiunii, fiind primul care crede tot ce scoate din guriţă!" Stăteam cu ochii holbaţi în televizor şi mă cruceam, descoperind că nu-i mare deosebire între Bucureşti şi fosta capitală medievală a Ţării Româneşti, Curtea de Argeş, unde e mare bâlci tocmai în zilele astea dar, e drept, cu alte deşertăciuni...
