Editorial LA ŢINTĂ - România unită, un vis prea îndepărtat
Idealul naţional - "pohta ce-a pohtit" Mihai Viteazul - s-a îndeplinit la finalul primului măcel mondial, la 1 Decembrie 1918 prin Marea Unire de la Alba Iulia. Urmaşii celor ce-şi ceruseră drepturile seculare prin acel "Noi vrem să ne unim cu Ţara!", exprimat cu 7 decenii mai devreme, în revoluţionarul an 1848, şi-au exprimat neclintita voinţă, de care lumea întreagă a trebuit să ţină seamă. I-a cerut acest lucru Regina Maria, care a pledat cauza României Mari în Europa şi America, ştiind să se facă ascultată. Doar 22 ani le-a fost dat românilor să trăiască între hotarele istorice întregite, căci gheare hrăpăreţe s-au întins spre pământurile noastre şi le-au sfâşiat prin acte samavolnice - cum i-ar plăcea lui Ion Iliescu să spună. În acel an de jale, 1940, am pierdut nordul Bucovinei, Basarabia, nordul Transilvaniei, sudul Dobrogei şi am dovedit că singurul nostru vecin loial era Marea Neagră. Mai sunt câteva zile şi se vor împlini 75 ani de la Diktatul de la Viena, prin care Hitler şi Mussolini dădeau Ungariei o halcă bună din Transilvania. Am recuperat-o, e drept, după ultimul război mondial, dar a avut grijă Stalin, mentorul spiritual al lui Ivan Ilici al nostru, să ne îmbârlige cu Regiunea Mureş Autonomă Maghiară. Ne-a înfipt o aia-n coaste şi politica sovietică de dezbinare a fost dusă la îndeplinire cu sfinţenie de Dej, Ceauşescu şi cel care i-a dat brânci din fotoliul prezidenţial, Iliescu. Toţi i-au păstrat pe unguri în structurile de conducere ale României, chiar şi după 1990. UDMR, formaţiune aşa-zis culturală, acţionează mai politic decât oricare alta, fluturând steagul autonomiei cultural-teritoriale, smulgând privilegii de la toate guvernele de culoarea vântului turbat, care s-au perindat pe la Palatul Victoria. Cu Marko Bela şi Kelemen Hunor şi-au făcut majorităţile la guvernare toate aschimodiile corupte, "patrihoţii" după care ţipă puşcăriile.
În 1991, când Moldova de peste Prut s-a desprins din trupul URSS, Iliescu a fost primul care i-a recunoscut independenţa, după ce făcuse pe mortul în păpuşoi cu Gorbaciov, când cu tratatul prin care voia să păstreze ţara la remorca Moscovei. N-a pus în discuţie tezaurul ţării, Insula Şerpilor şi nici măcar ultimatumul sovietic din 1940, susţinut de tratatul dintre Molotov şi Ribbentrop, prin care ni se răpise Basarabia. Cu un cinism care friza trădarea de ţară, spunea sfătos că "graniţele dintre România şi URSS erau cele stabilite prin bună înţelegere", de parcă n-ar fi auzit despre acel ultimatum dat de Stalin lui Carol al II-lea în 1940, pe care la noi numai kominterniştii supuşi bolşevicilor şi laşii îl acceptaseră. Mai apoi, majoritatea politicienilor noştri s-au dat în spectacol cu dragostea lor faţă de fraţii de peste Prut, tot mai ameninţaţi să intre din nou sub cizma rusească. Politicienii de la Chişinău s-au comportat ca mielul blând care suge de la două oi, ciugulesc ce pot şi de la ruşi şi de la noi, se dau animaţi de idealurile civilizaţiei europene, dar majoritatea populaţiei, mai ales cei care n-au avut rude trimise prin gulagurile siberiene sau cei ce n-au habar de istoria adevărată, nutresc nostalgia Imperiului Roşu. E drept, o mână de idealişti, oameni de cultură mai ales, chiar îşi doresc reîntregirea neamului şi ţării. Este lăudabil că fac poduri de flori, de reviste, marşuri Chişinău-Bucureşti, că-şi declară dorul de revenire acasă prin unire. Numai că uită că România anului 2015 nu este Germania de acum un sfert de veac, care a reuşit reunificarea. Majoritatea moldovenilor vor să-şi deschidă uşa Europei prin România. Iar tentativele lor îi încurajează şi pe unguri în ceea ce priveşte Transilvania. Ponta şi ceilalţi ai lui descoperă în ceasul al doisprezecelea că au semănat vânt, prin relaţia cu UDMR, şi acum culeg roadele!
N-aş vrea să spun mai mult decât că le-am văzut în ultimii doi ani pe tenismenele junioare din echipa Moldovei, care au jucat la European Summer Cups Girls în Curtea de Argeş. Şi am rămas şocat văzând că le era peste mână să vorbească româneşte, preferând să "gavarească pa ruski" până când aveau nevoie de ceva. Atunci îşi aminteau subit că "ştiu a grăi moldovineşti". Deci, despre ce vorbim?... După ce s-au ratat toate momentele favorabile pentru unire, din calcule străvezii ce nu se doresc a fi făcute publice, obiectivul acesta mult prea îndepărtat se poate îndeplini numai prin aderarea Moldovei la UE şi NATO, păstrându-şi deocamdată fiecare ţară problemele, corupţii, plagiatorii sau falsificatorii ei. Altfel s-ar putea să încurcăm socotelile puternicilor lumii şi să nu ne fie deloc moale! Obligatoriu trebuie să ne facem fiecare mai întâi ordine în casele noastre, fără a uita să tragem învăţăturile de rigoare din lecţia dezmembrării fostei Iugoslavii...
