Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 26 mai 2026 01:58

Editorial LA ŢINTĂ - Prezumţia de vinovăţie

Încep să le cam dau dreptate celor revoltaţi pe invocarea obsedantă a prezumţiei de nevinovăţie. Cel mai proaspăt argument al lor este noua arestare a Alinei Bica, fosta şefă Antimafia, acuzată de luare de mită şi trafic de influenţă. Avocata dumneaei vorbea cu superioritate despre "exorbitanta sumă de 17.500 euro", care pentru majoritatea oamenilor de rând este de neatins şi aproape imposibil de calculat în lei. De altfel, cam toţi cei ce ajung să fie cercetaţi, indiferent dacă sunt politicieni, afacerişti sau borfaşi de rând, pedofili, traficanţi de droguri, ucigaşi ori violatori, se ascund în spatele acestui subterfugiu. Asta ca să nu mai vorbim despre cutuma cercetării în libertate, decisă de magistraţi pentru asasini sau alţi acuzaţi de fapte înfiorătoare, pe motiv că n-ar prezenta - chipurile! - pericol social. Am discutat de-a lungul timpului cu o sumedenie de oameni scârbiţi de procedura care impune expertizarea suspecţilor pentru a se stabili dacă în momentul comiterii abominabilelor fapte erau sau nu în deplinătatea facultăţilor mintale. Facem dreptate pedepsind fapta sau o scuzăm pe motiv de nebunie temporară şi tragem apa uitării după tot ceea ce s-a întâmplat?... Îi invit pe cititorii noştri să dezlege această enigmă, pentru că eu sunt prea lehămetisit s-o mai caut.

În România, se ştie, dreptatea omului de rând umblă cu capul spart şi mulţi compatrioţi s-au resemnat la simpla constatare, eventual la o înjurătură apăsată şi la oftaturi din adâncul sufletelor. Justiţia funcţionează la noi pe modelul sovietic. Aşa-zisa reformă s-a mărginit la legalizarea inamovibilităţii magistraţilor, la ridicarea salariilor şi pensiilor acestora la cote astronomice - sub motivaţia că astfel nu s-ar lăsa corupţi - şi la instituirea cutumei intangibilităţii lor, indiferent câte erori judiciare ar fi comis. Cele penalizate de CEDO, prin impunerea unor despăgubiri, le-am plătit noi, proştii! În cadrul unui proces în care nu există juraţi, avocatul joacă rolul băiatului care duce tava într-o piesă de teatru grotesc. Dar asta nu-l împiedică să-l stoarcă de bani ce depăşesc de cele mai multe ori posibilităţile clientului, căruia îi impune şi obligativitatea de a-i pune la dispoziţie tot ceea ce consideră necesar pentru susţinerea cauzei. Asta în cazurile fericite, în care nu se lasă cumpărat de partea adversă. Judecătorul rămâne însă cel cu drept de viaţă şi de moarte asupra celor care ajung la mila lui. În sistemul justiţiei anglo-saxone, deci nu româneşti actuale, juriul decide asupra vinovăţiei, după ce avocaţii şi procurorii îşi fac meseria, luptându-se pentru dreptate cu probe, nu cu sentinţe dictate politic dinainte. Unde este acea mult trâmbiţata lege a răspunderii magistratului, fără de care corupţia va bântui în continuare meleagurile mioritice?... Cei care o tergiversează - şi nu dezinteresat - trebuie să beneficieze de prezumţia de vinovăţie. Să nu uităm, totuşi, momentul de cinism suprem din 2010, când CCR a decis că tăierile salariale sunt constituţionale pentru toţi angajaţii, mai puţin pentru cei din casta împărţitorilor de dreptate...

Aş încheia cu două cazuri care au făcut vâlvă în Curtea de Argeş. Am prezentat la postul de televiziune al trustului nostru pe cel al omului de afaceri Aurel Ilea, care a fost lovit şi jefuit într-o seară, când ieşea din magazinul pe care-l avea vizavi de primărie. Poliţiştii i-au identificat pe făptaşii ce şi-au recunoscut vina, dar ancheta a fost închisă de un procuror de la Piteşti cu A.N., după care se pensiona cu peste 100 milioane lei vechi lunar. Deşi cazul a ajuns şi la o televiziune cu răspândire naţională, credeţi că s-a autosesizat cineva?... Se ştie apoi şi că fostul primar Gheorghe Nicuţ a fost condamnat cu suspendare în "Dosarul şcolilor". În motivarea sentinţei scria negru pe alb că în urma cercetărilor nu s-a constatat vreun prejudiciu, dar - surpriză! - se hotăra că "se condamnă" (!?!...) Asta ar exclude orice comentariu, dar ar impune în mod egal şi ca prezumţia de vinovăţie pentru cei ce comit asemenea inepţii să funcţioneze!

Pin It