Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 26 mai 2026 02:50

Editorial LA ŢINTĂ - Cu ce ne-au "aburit" primarii urbei?

Timpul ne va lămuri dacă Nicolae Nedelcu s-a grăbit anunţându-şi intenţia de a candida la postul de primar al Oraşului Regal. Potenţialii săi adversari sunt încă în perioadă de gestaţie. Spun asta pentru că s-a dovedit în timp că strategia aruncării unor nume ca ţinte false în gura presei are tradiţie şi la Curtea de Argeş. Fostul PDL, travestit în AAM (Alianţa pentru Argeş şi Muscel), pornise la drum în 2011 cu vreo cinci nume, dar în ceasul al doisprezecelea l-a împins spre dezastru pe fostul viceprimar liberal Costinel Vasilescu. Şi pe Ştefan Lăzăroiu, care mai apoi a renunţat şi să candideze la un post de parlamentar, în toamna lui 2012, după un start de campanie lansat prea grăbit şi o căruţă de bani risipiţi aiurea pe la tot felul de chermeze comunale, hramuri de biserici rurale, care - folcloric vorbind - l-au cam lăsat cu "Brâuleţul" în vine. Habar n-am dacă la ora asta copiii săi îl mai vor deputat - căci aşa suna una dintre lozincile umoristice lansate atunci - sau dacă i s-a acrit întregii familii de politica asta de trotuar, după ce a văzut ce frumos îi flanchează mascaţii pe cei ce s-au dedulcit la mierea parandărătului. Faptul că Ninel Diaconu a încremenit în poziţia mutului, nu mai miră pe cineva. Asta nu înseamnă neapărat că nu va candida pentru un nou mandat, tocmai când s-ar afla, cel puţin teoretic, încă o dată în pole position, ca şi acum patru ani. Eu sunt convins că va găsi motivaţia de a continua, dar mi-e greu să spun acum pe ce listă "se va lăsa convins" să mai sacrifice patru ani din viaţa personală pentru binele comunităţii. Ori - la fel de bine - să sacrifice comunitatea pentru binele personal! Eu nu fac parte din tagma prefăcuţilor care mimează teama că nu vom avea anul viitor candidaţi dintre care să ne alegem viitorul primar al oraşului. N-am să explic şi de ce, pentru că vreau să evit să jignesc inteligenţa cititorilor. Trebuie să recunosc că mă tem însă de inflaţia de candidaţi şi de ofertele lor aiuritor de tentante pentru un electorat care şi-a cam pierdut speranţele că ar mai putea apuca vremuri în care să nu se mai teamă de ziua de azi sau de cea de mâine. Mi-e frică, deci, ca ei să nu identifice printre candidaţi vreun potenţial Mesia şi să se lase încă o dată păcăliţi, trimiţând în vacanţă logica elementară, ca să facă loc speranţelor ipotetice. 

Deci, pentru a limita pe cât posibil posibilitatea de a greşi din nou, mă simt obligat să reamintesc câteva dintre promisiunile aruncate pe piaţa electorală de foştii candidaţi. Nu voi începe chiar din vremurile în care se vorbea despre reţea de transport local cu tramvaiul, deşi acum s-ar putea să auzim despre linii de metrou care să lege Valea Sasului de Groape sau Electro de Noapteş prin Marina, via Buşaga. N-aş exclude telescaunele spre Molivişu, dar nici cursele de elicopter, deşi nu s-au materializat nici măcar pistele de biciclete promise acum patru ani. Nu voi pomeni despre plajele ipotetice de la Noapteş ori despre Centrul SPA de la fostul ştrand ruinat definitiv acum, nici despre pârtiile de schi sau despre patinoarul pe unde se dă în bărci imaginaţia celor celor care au crezut în asemenea tâmpenii. Dar nu pot trece cu vederea câteva din angajamentele candidaţilor din 2012: rezolvarea problemei câinilor fără stăpân, modernizarea magistralei de alimentare cu apă şi a reţelelor de canalizare pluvială şi menajeră, a infrastructurii rutiere etc. şi etc. Mă opresc aici, ca să nu pomenesc despre eficientizarea activităţii administraţiei municipale, inclusiv pe partea transparenţei şi a informării concitadinilor, care este la pământ! Cât despre risipirea resurselor - exemplu cedarea ruinelor de la Sân Nicoară sau a parcării de la Mănăstirea Argeşului - sau tolerarea unor sfidări din partea unor privilegiaţi, cărora nu le pasă nici cât negru sub unghie de limitele legii, las celor în drept sarcina de a se ocupa de aceste aspecte. Eu i-aş invita pe concitadini să vadă ce s-a făcut prin oraşe similare din ţară şi să se raporteze la ceea ce nu s-a făcut la noi, atunci când vor creiona portretul robot al viitorului primar. Altfel, vom da din nou cu oiştea-n poluata Vale a Măgurii, care trece pe lângă primăria noastră dragă...

Pin It