Editorial LA ŢINTĂ - După 14 ani...
Ca ieri a fost 11 septembrie 2001, când teroriştii Al-Qaeda au dezlănţuit cel mai cumplit atac asupra SUA. Atunci, cei 19 fanatici care au pus mâna pe 4 aeronave, cu călători cu tot, au prăbuşit Turnurile Gemene din New York, au încercat zadarnic să distrugă Pentagonul, iar al patrulea avion s-a prăbuşit pe un câmp nepopulat, la Shansville (Pennsylvania), după ce teroriştii au fost atacaţi de călători. Bilanţul atacului a fost cutremurător: 2.993 morţi, majoritatea civili, cetăţeni din peste 90 ţări. Asta potrivit datelor oficiale comunicate. La vremea respectivă s-a spus că lumea nu va mai fi cea cunoscută înainte de fatidica zi. Şi parţial s-a confirmat previziunea. SUA s-a pus în fruntea unei coaliţii antiteroriste internaţionale, înlocuind pe rând regimul taliban din Afganistan, dictatura sângeroasă a lui Saddam Hussein din Irak şi dezlănţuind o vânătoare fără precedent contra lui Osama bin Laden. Americanii au fost nevoiţi să lupte contra celui pe care-l asmuţiseră să dezlănţuie războiul sfânt al musulmanilor contra sovieticilor care invadaseră Afganistanul. Şi care atunci când i s-a dat bine, s-a întors contra foştilor stăpâni. Asasinarea sa n-a rezolvat problema terorismului, care a cuprins ca un cancer întreaga lume încă o dată. Şi nu e vorbă de clacă, pentru că secte teroriste au existat încă din timpurile biblice şi s-au perpetuat de-a lungul istoriei, pentru că puternicii lumii au avut nevoie de ele ca să le facă treburile murdare. Conflictul din Orientul Mijlociu are rădăcini şi continuări teroriste, care au îmbrăcat şi haine oficiale de stat. Acum trebuie să acceptăm ideea că fără să-şi fi băgat peste tot codiţele diavoleşti cei ce vor să dicteze în lume, poate nu s-ar fi ajuns la exacerbarea fundamentalismului, inclusiv cel islamic. Eu, cu mintea mea, nu pot pricepe de ce statele care se plâng de modul în care acţionează ISIS, punând în primejdie pacea mondială, rămân la un stadiu contemplativ şi nu acţionează viguros, pentru a anula cât mai rapid acest pericol. Faptul că vin sute de mii de refugiaţi peste Europa tocmai din zone dominate de aşa-zisul Stat Islamic poate părea firesc până la un punct. Corect, acei oameni au fugit din calea morţii, căutând o soartă mai bună. Din ceea ce am văzut pe la televizor şi din ceea ce mi-au relatat români întorşi recent din Spaţiul Schengen, am desprins nişte lucruri care ar trebui să ne pună pe toţi pe gânduri. Refugiaţii aceia păreau destul de bine educaţi - ca să nu spun instruiţi - îşi spuneau lecţia standard într-o engleză mai corectă decât ar putea-o rosti arabii de rând, erau dotaţi cu nişte telefoane mobile de-ţi cădeau plombele numai uitându-te la ele, prin intermediul cărora ţineau legătura între ei şi între grupuri, coordonându-şi mişcările ca nişte militari instruiţi pentru misiuni precise. Iar poveştile lor, cum că ar fi venit din zone de conflict după ce şi-ar fi vândut la blană tot ceea ce au avut, ar trebui să ridice multe semne de întrebare organelor de ordine şi serviciilor de securitate specializate. Nu de alta, dar e greu de crezut că poţi găsi cumpărători de bunuri în zone de război. Apoi, de ce oare refugiaţii refuzau cu încăpăţânare, ca să nu zic cu disperare, să se lase înregistraţi şi amprentaţi în ţările europene de unde urmau să emigreze spre Germania sau alte state-ţintă?...
Până când nu se vor lămuri aceste dileme, cred că n-ar trebui să se deschidă larg porţile Europei în faţa a ceea ce pare a fi o invazie coordonată de la distanţă. Dincolo de compasiunea umană firească, trebuie să spunem apăsat că nu Europei i se datorează acest exod. Iar dacă l-a provocat "unchiul Sam", să-şi asume responsabilitatea ce-i revine şi să împartă costurile prăpădului declanşat cu statele bătrânului continent! Cele din Spaţiul Schengen şi-au asumat anumite obligaţii, pe care acum vor să ni le impună şi nouă, deşi nu ne-au acceptat lângă ele. Ca simplu cetăţean, consider că am dreptul să cer conducerii României să dea măcar în ceasul al doisprezecelea dovadă de demnitate naţională şi să refuze invitaţia de a sta cu ochii închişi şi cu gura căscată, ca să ne bage Europa ce vrea pe gât. Din raţiuni umanitare s-a acceptat din start să primim un număr de imigranţi, dar nu câţi vrea Jean Claude Junker - peste 6.300. Dacă nu le convine sfertul pe care-l putem primi noi, adio şi n-am cuvinte, neicuşorule, că doar nu s-a întâlnit hoţu' cu prostu'! De 8 ani de zile de când suntem în UE, noi şi bulgarii am fost trataţi ca nişte slugi, cetăţeni europeni second-hand, iar acum am devenit peste noapte numai buni să spălăm obrăjorul frumos al lui Frau Merkel prin noi suferinţe ale românilor ajunşi în pragul disperării din cauza sărăciei în care i-a adus ticăloşia guvernanţilor din ultimul pătrar de veac. Pentru cei care încearcă să ne bage "biluţele" în menghina intereselor lor, ţin să le amintesc versurile lui Eminescu - "Eu îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul". România a fost adăpost pentru toţi amărâţii lumii de-a lungul istoriei şi, drept mulţumire, urmaşii lor ni s-au urcat în cap sau ne-au înfipt jungherele în spate. Consider că ar fi normal să nu mai vrem alţii acum. Şi spun asta nu pentru că m-aş teme că mâine aş ajunge eu sau urmaşii mei să ne închinăm la Allah şi profetului Mahomed, făcându-l pe Vlad Ţepeş sau pe Mihai Viteazul să se răsucească în mormintele lor. Nici atât, pentru că sunt destui români scârbiţi de faptele coreligionarilor, care s-au convins că singurul Dumnezeu în care merită să creadă sunt ei înşişi. Iar eu am drept religie versurile lui Eminescu de mai sus...
