Editorial LA ŢINTĂ - Adio, tribune!
Ca român am fost copleşit doborât de vestea trecerii fulgerătoare la cele veşnice a lui Corneliu Vadim Tudor. Care s-a petrecut simbolic tocmai în ziua în care a început noul an şcolar. Unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai vremii noastre ne-a părăsit. S-a dus într-o lume mai bună, lângă prietenii săi, Adrian Păunescu şi Sergiu Nicolaescu. Poate că în lumea cealaltă vor face noi proiecte sau vor veghea neamul ăsta românesc urgisit. Şi când spun asta mă gândesc la dimensiunea sa ca om de cultură, nu ca om politic. Sigur că nici această latură a personalităţii sale nu poate fi ignorată, cu atât mai mult cu cât cel puţin până prin anul 2000 a marcat istoria României. Şi asta pentru că acela supranumit "Tribunul" a fost vocea cea mai ascultată în ceea ce priveşte apărarea demnităţii naţionale într-o perioadă în care alţi politicieni, din raţiuni egoiste şi comportament de feciori de slugă, le dădeau la spate, ca să le fie lor bine. Vadim a avut curajul să-i dea pe faţă şi nu i-a menajat, etichetându-i pe mulţi dintre ei drept trădători de neam şi ţară. Bogatul său bagaj cultural îi permitea să facă paralele între situaţii istorice şi prezent, dar şi să fie un pamfletar de mare forţă. Lumea l-a iubit pentru că s-a disociat de jigodii, pentru că vorbea despre necesitatea de a le trimite la puşcărie şi de a le confisca averile ilicite. De asemenea, l-a admirat şi unii chiar l-au idolatrizat pentru că nu s-a sfiit să le dea peste bot liderilor comunităţii maghiare din ţara noastră când şi-au luat avans la aprindere şi au sărit peste cal, dar şi complicilor lor români care i-au folosit în jocurile politicianiste ce i-au menţinut vremelnic la putere. Asta le-a dat apă la moară duşmanilor care, în ticăloşia lor, l-au acuzat de toate relele lumii, începând cu naţionalismul extremist şi antisemitismul şi catalogându-l drept pericol naţional. Dar n-a îndrăznit cineva să-l încrimineze pentru corupţie! Iar faptul că ani la rând şi-a folosit indemnizaţia de parlamentar pentru organizarea cinei creştine pentru cei mai amărâţi dintre compatrioţi dă o altă dimensiune a personalităţii sale. Întemeiator al PRM, în 1991, senator al României şi chiar vicepreşedinte al acestui for, a cunoscut urcuşuri şi coborâşuri în cariera politică, în care n-a fost ocolit nici de trădarea multora pe care i-a scos din anonimat, i-a făcut oameni şi apoi i-au întors spatele. Asemenea fapte l-au ambiţionat să rămână pe câmpul de luptă al politicii chiar şi când mai toţi îl părăsiseră. Corneliu Vadim Tudor s-a făcut remarcat şi prin activitatea de la Consiliul Europei, unde a fost europarlamentar, din 2009, cu Gigi Becali, pe care l-a pus pe lista sa pe când era arestat la Rahova. Dar deopotrivă a fost şi vedeta multor scandaluri, pentru că "nimic din ceea ce era omenesc nu i-a fost străin". Cel cu Rona Hartner sau cel cu Zăvorancele sunt exemple în acest sens. Ba chiar şi-a contrariat deseori fanii apărând la emisiuni televizate ceva mai deocheate, alături de tot soiul de animatoare cu rol de prezentatoare de costume de baie sau de Viagra pentru cei iertaţi de lumeştile păcate ale cărnii. Şi nici nu putea fi altfel, căci avea o personalitate complexă, care trăia pătimaş fiecare clipă a vieţii sale, sfidând starea sănătăţii şi chiar moartea, aşa cum a dovedit-o şi în ultimul său poem...
Nu vreau să-i fac biografia, căci se vor găsi destui să trudească la ea. Iar de judecat, las această sarcină istoriei, cu speranţa că nu va mai fi falsificată de interesele de moment ale politicienilor veroşi, ce ajung mai devreme sau mai târziu să dea socoteală pentru faptele lor mizerabile. Îmi amintesc despre vizita pe care a făcut-o prin 2007, parcă, la inaugurarea sediului primăriei de la Valea Iaşului, alături de Nicolae Văcăroiu şi alţi oameni politici mari şi tari la acea dată. Atunci a organizat şi o conferinţă de presă la Casa de Cultură din Curtea de Argeş, la care mi-a răspuns cu verva aceea a sa cuceritoare la câteva întrebări. Era într-un moment destul de greu, PRM era pe cale să-i scape din mână, dar îşi păstrase cumpătul şi-şi masca dezamăgirile pricinuite de apropiaţi afişând o siguranţă pe care poate n-o avea, pentru a-şi păstra demnitatea. Lângă mine era amicul Nicolae Cucu Ureche, pe care tribunul îl debutase cu caricaturile în ziarul său, "România Mare", vadimist convins, pentru că-l ajutase şi cu alte lucruri şi fusese cu el de o corectitudine fantastică. Vreau să vă mai spun că unul dintre tablourile făcute de amicul Cucu, având ca subiect un Christ răstignit, a ajuns în biroul lui Vadim Tudor, după o vizită pe care i-a făcut-o la parlament cu fostul deputat PRM Dragoş Dumitriu şi cu Gigi Richiţeanu. Concluzionând, am pierdut un om de mare valoare, care mai avea destule de spus în cultura românească. Dacă a fost ucis de politică sau de prea marea sa patimă de viaţă, e discutabil... Dumnezeu să-l odihnească pe Corneliu Vadim Tudor alături de cei drepţi!
