Editorial LA ŢINTĂ: Bioproteinele - jaf pe faţă!
Cam asta a rezultat din discuţia pe care am purtat-o la redacţie zilele trecute cu un fost angajat, care a rezistat pe baricade până când cea mai modernă întreprindere socialistă din Curtea de Argeş şi-a dat obştescul sfârşit. Asta ca să nu spunem direct că a fost asasinată cu premeditare, pentru că au existat nişte interese care au rămas obscure şi după ce a trecut mai bine de un deceniu de când a fost tăiată bucată cu bucată şi vândută la fier vechi. Subsemnatul a avut primul loc de muncă tocmai la fosta Societate Mixtă Româno-Japoneză RONIPROT SRL, din iulie 1977 şi până în mai 1980. Şi a lucrat la Depozit-Aprovizionare, ca primitor-distribuitor, deci i-au trecut prin mână cam tot ceea ce a intrat în fabrică în respectiva perioadă, când se muncea umăr la umăr cu partenerii japonezi pentru ridicarea unei fabrici revoluţionare de producţie a unui soi de drojdie furajeră, obţinută de asiatici într-o staţie-pilot şi implantată în România ceauşistă pe un parteneriat de 51-49% între statul nostru şi o firmă niponă.
Ca să n-o mai lungim, investiţia a fost un succes, a ajuns la producţie, rezultatele au fost foarte bune în furajarea animalelor şi TIR-urile făceau coadă la Capu Dealului pentru produsul miraculos. Asta în ciuda propagandei făcute pe plan extern că acesta ar fi cancerigen, motivată de concurenţa de pe piaţă, care punea firmele occidentale în situaţie de inferioritate. Pe scurt, la un moment dat statul român a răscumpărat partea de investiţie japoneză şi probabil că atunci a început declinul, când a murit RONIPROT şi i-a luat locul Bioproteinele. Pentru că s-a dovedit încă o dată că la noi statul este cel mai prost administrator care se poate închipui chiar şi în cele mai crunte coşmaruri. După marea bulibăşeală sau ce-o fi fost în decembrie 1989, căci nici dracu' nu vrea sau nu poate să spună ce-a fost atunci - ori poate că are ordin de mucles - a apărut băiatul ăla fără gât, care se dădea mare sculă, tare-n limbi străine, ce ţipa ca-n gură de şarpe că industria românească e un morman de fiare vechi şi agricultura, o lopată de bălegar.
Bref, omul despre care vă spuneam la început este un mai vechi coleg de muncă. Prin 2000-2002, ca specialist se angrenase într-un pariu cu imposibilul: să modifice instalaţia de evaporare pentru a obţine, pe lângă drojdia furajeră, şi alcool. Directorul general de atunci i-a pus beţe-n roate cu cel tehnic şi poate că nu de capul lor, mutându-l la o secţie cu care n-avea nici în clin, nici în mânecă, tocmai când era convins că găsise o soluţie tehnică viabilă de salvare a fabricii. Urmarea: băieţii deştepţi au vândut totul la preţ de dumping şi ultimii muncitori au ajuns şomeri, fără să se sesizeze cineva atunci sau în anii care au urmat. Înmormântarea a fost discretă, fără popă, dar cu pomana în buzunarele stabilite din timp, probabil. După ce tipul nostru a încercat să cârâie, a fost potolit de nişte ameninţări directe, care l-au speriat. Nici acum nu este dispus să-şi dea numele decât unui organ serios de cercetare, care să-i garanteze securitatea sa şi a familiei.
Eu ştiu ce tehnologie de vârf a anilor 1980 s-a montat la Bioproteine, cunosc şi valoarea unora dintre componente. În Curtea de Argeş sunt oameni care au date mai solide decât mine asupra jafului premeditat comis acolo. Nu ştiu însă dacă nu vor prefera mai degrabă să tacă... Acum câţiva ani am mai scris despre acest subiect, pe baza mărturiilor regretatului ing. Dan Arizan, dar n-a interesat pe cineva de ce s-au ignorat soluţiile pentru salvarea investiţiei şi cine a avut de câştigat din ceea ce pare a fi un jaf programat şi executat cu cinism. Despre asta am discutat şi cu japonezii, când cu fostul inginer Ota am organizat la primărie o întâlnire între foştii parteneri de la RONIPROT. Au fost doar vorbe de clacă. Oare chiar nu există vreun organism al statului român care să elucideze misterul dispariţiei fostei fabrici din Curtea de Argeş şi, dacă este cazul, să recupereze măcar o parte din prejudiciul provocat în timpul acestui capitalism de cotropire?...
