Editorial LA ŢINTĂ - O tregicomedie balcanico-levantină
Mie mi-e greu să caracterizez altfel situaţia în care ne aflăm. Praful şi pulberea s-a ales de toate speranţele cu care cei mai mulţi dintre noi întâmpinam anul 1990! N-am înţeles la timp că făcându-ne complici cu cei vinovaţi de asasinarea Ceauşeştilor, ne făceam slugi pe viaţă la cei ce le-au luat locul şi năravurile. Am fost disperaţi să intrăm în NATO şi UE şi ne-a cam ieşit pe nas. Justificându-şi gena de feciori de slugă, liderii noştri au negociat condiţiile aderării în genunchi, ca nişte milogi ce aşteptau să fie miluiţi cu pomeni, ca la biserică în zi de hram. Dar tot noi suntem principalii vinovaţi, căci ne-am minţit de fiecare dată că suntem deştepţi şi apoi ne-am jeluit că a trebuit să alegem răul cel mai mic, că n-am avut alternativă. După 25 ani de chin, nu mai alegem comunişti, căci bătrânele hârci staliniste s-au retras şi o duc bine, sugând în continuare sângele poporului prin trompele pensiilor babane. Ne-am lepădat de ele, dar nu şi de progeniturile lor uteciste. Şi chiar dac-am face-o, n-avem siguranţa că alţii nu s-ar jigodi la fel, când s-ar trezi în faţa tentaţiilor purcoaielor de euroi sau de dolăraşi. Ne umflăm guşile de mândrie că suntem cetăţeni europeni, când ar trebui să plecăm în hagialâc de penitenţă prin locurile părăsite de emigranţii care invadează acum bătrânul continent. Dacă ei îl poartă pe Allah şi profetul Mahomed în suflete, noi la cine să ne mai rugăm, când clerul nostru a dat credinţa mai la dos, ca să aibă loc de întors în afaceri?...
România este singura ţară din lumea civilizată care are un record al ruşinii greu de egalat în următoarele secole: are un ex-premier, Adrian Năstase, care a făcut puşcărie pentru corupţie; un fost preşedinte, Traian Băsescu, de două ori suspendat de parlament, niciodată demis, acuzat de toate relele produse poporului său, inclusiv de corupţie, pentru care se mai găsesc încă naivi care să i se închine ca unei icoane; un premier, Victor Ponta, acuzat de plagiat la teza de doctorat, de mitomanie şi trimis în judecată pentru corupţie de către procurorii DNA, în jurul căruia PSD şi coaliţia de guvernare au făcut zid de netrecut în faţa cererilor repetate de demisie formulate de şeful statului şi de opoziţia care a depus şi o moţiune de cenzură în acest sens; un preşedinte, Klaus Iohannis, scos de sub urmărire penală pentru afaceri bănuite veroase cu casele, dar numai după ce şi-a obţinut mandatul; un fost vicepremier, Liviu Dragnea, condamnat pentru mişculaţii legate de referendum, demisionar numai după ce s-a pronunţat sentinţa, dar promovat şef suprem la PSD; un vicepremier în funcţie, Gabriel Oprea, acuzat şi el ca şi şeful Ponta de plagiat şi tot la teza de doctorat, care rămâne pe post din "interes naţional". Şi mai are o lungă listă de înalţi demnitari şi parlamentari întemniţaţi, amânaţi cu agheasmă de la cătuşe, ca şi lideri de partid terorizaţi de teama de a nu le bate mascaţii la uşă şi acuzând bătăi de joc la inimă de câte ori le sună telefoanele.
Trăim în plin haos, pentru că avem legi interpretabile începând cu Constituţia, care n-a mai suportat a treia modificare. Parlamentarii noştri au viteza luminii la legi numai când îşi măresc indemnizaţiile sau îşi acordă pensii speciale; la fel magistraţii care consideră constituţional numai ce le pică lor bine. Instinctul de conservare în primul rând îi dictează lui Ponta să se agaţe de postul de premier cu speranţa că judecătorii nu-şi vor permite să condamne încă un premier. Precizez că eu nu mă pronunţ asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei sale, punând ambele prezumţii pe picior de egalitate. Liviu Dragnea se dă de ceasul morţii să scape de el, făcând zâmbre opoziţiei şi preşedintelui, dar e sfâşiat de teama să nu ajungă cumva premier Gabriel Oprea. Călin Popescu Tăriceanu, cu partidul său de buzunar, joacă la două bile din maxim trei, încercând să-şi convingă stăpânii din PSD de nedezminţita-i loialitate, dar numai în cazul în care-l păstrează ca al doilea om în stat. Liberalii au depus moţiunea de cenzură pentru debarcarea lui Ponta doar ca să dea semn că mai există şi ei pe-aici, căci n-au forţa şi voturile necesare ca să repete figura USL din 2012 cu demiterea lui Mihai Răzvan Ungureanu. Singura lor şansă este să se dea la mânării cu Gabriel Oprea, cum au făcut la Primăria Capitalei, când l-au înlocuit pe Sorin Oprescu. Numai că nu le-ar conveni să-l propulseze pe "dom' ghinărar" în fotoliul lui Victoraş, lăsându-l iar cu buza friptă pe premierul lor anunţat să vegeteze la umbră şi să facă licheni în barbă. Problema este că în capacităţile manageriale ale lui Cătălin Predoiu, zis şi Limbă Lată, nu crede nici măcar familia şi neamurile lui. Asta ca să nu mai spunem că, totuşi, Guvernarea Ponta are nişte realizări greu de contestat, la care se vor raporta toţi cei ce vor mai vrea să meargă să voteze anul viitor. Iar din comparaţia asta, cu Cătălin premier, nici Alina Gorghiu şi nici Vasile Blaga nu pot băga mâna-n foc că vor avea câştig de cauză.
Zilele următoare vom vedea în ce măsură interesul naţional (personal) va determina votul politicienilor noştri la moţiunea de cenzură. Zic asta, pentru că în orbirea lor sictirită, au pretenţia să fie trataţi de noi ca nişte bunuri de patrimoniu.
