Editorial LA ŢINTĂ - Socoteala Baciului
Ţin să vă asigur de la bun început că titlul n-are ceva peiorativ sau vreo conotaţie pornografică. Ca un copil născut şi trăit la ţară până la anii maturităţii, chiar dacă am mers mai puţin decât alţii cu picioarele goale prin colbul uliţelor, am rămas oarecum tributar vorbirii populare, foarte directe şi fără ascunzişuri diplomatice. Oamenii pământului de modă nouă folosesc telefoanele mobile, calculatoarele, leagă caii sau măgarii de camiontele marca Mitsubishi, BMW sau de alte SUV-uri, dar nu se sfiesc să spună-n gura mare că socotesc de mai multe ori paşii pe care-i fac în viaţă. Atenţie: nu abuzează de verbul "calculează", deşi ştiu poate mai bine ca nişte miniştri de Finanţe cât ţine plapuma sub care se pot întinde.
Revenind la subiect, el îl vizează pe Virgil Baciu, primarul din Corbi. Îl cunosc de câţiva ani buni şi nu mă sfiesc să spun că-mi place, pentru că e om de Doamne-ajută. Asta înseamnă că nu e din ăia cărora să le poată mânca raţele din traistă sau să le sufle cineva-n ciorbă. Îi este străin pupincurismul de orice fel şi pentru asta nu e iubit de profesioniştii unui asemenea stil de viaţă. Virgil are idei şi nu ezită să le pună pe tapet. Cei ce-şi iubesc comoditatea bugetară şi nu numai, îl tratează pentru asta drept idiot - făcând jocuri de cuvinte ieftine. Iar pentru că are curajul de a nu tăcea şi de a şi face ceea ce poate din ceea ce spune, tot ăia îi pun eticheta de nebun. Nu-l pot înghiţi şi pace pentru că nu e ca ei, soiul acela de politicieni bugetari care s-au dovedit a fi cei mai tari oameni de afaceri în capitalismul de cumetrie, acumulând ca hârciogii averi peste averi pentru câteva generaţii în numai câţiva ani. Tuturor neisprăviţilor ăstora eu le-aş spune ca la vremea copilăriei: "Cine zice, ăla e!" Şi nu de alta, numai pentru că Baciu n-a venit la primărie cu burta goală, ci după ce a asigurat liniştea de azi şi de mâine a familiei prin firma pe care a pus-o pe picioare. S-a vrut primar nu pentru a se îmbogăţi, ci pentru a demonstra că se pot face multe lucruri bune pentru oameni, dacă există voinţă şi consecvenţă. Şi a dovedit-o, aşa cum a făcut-o de-a lungul întregii sale vieţi. Iar pentru asta - repet - sunt destui cei care l-ar vrea exilat prin junglele din Extremul Orient sau prin pustiurile de gheaţă de la poli.
L-am urmărit recent într-o discuţie la un post de televiziune argeşean. Şi mi-a atras atenţia un aspect pe care-l semnala, referitor la jaful teribil la care a fost supusă averea ţării. "Dacă s-ar fi furat mai cu măsură, România ar fi avut tot ceea ce i-ar fi trebuit!" Este un adevăr pe care-l simţim fiecare dintre noi pe propriile piei. Baciu l-a demonstrat cu cifre, pornind de la PIB-ul anual, pe care l-a înmulţit cu ultimii 25 ani. Eu nu sunt atât de tare la calcule ca el şi de când am încheiat cursurile liceale am fost preocupat doar de aritmetica aceea nenorocită a salariului de doi bani pe care l-am încasat. Dar realizez ca şi el că a venit vremea să-i dăm la o parte pe incompetenţi, puturoşi sau proşti, pentru a limita nenorocita asta de corupţie pe cale de generalizare. Într-o altă ocazie, tot Virgil Baciu atrăgea atenţia asupra altui pericol: din 2017 nu se vor mai putea accesa subvenţii pe suprafaţă decât dacă terenurile respective sunt cadastrate. Or în provinciile istorice din fostul regat, exceptând Transilvania, situaţia cadastrărilor este de-a dreptul catastrofală. Soluţia pe care o propunea era simplă şi uşor de aplicat: acoperirea costurilor cadastrării în sumă de 100 milioane euro sau chiar ceva mai mult de către statul român, care s-ar putea recupera în scurt timp prin subvenţiile încasate. Ideile sale nu par să aibă ecoul cuvenit unde trebuie, deşi le strigă cu disperare. Prostia ori comoditatea guvernanţilor de orice culoare politică sau socotelile lor ascunse nu se potrivesc cu a lui Baciu. Şi nici cu a altor primari argeşeni, care fac tot ceea ce pot pentru comunităţile pe care le conduc, sub ameninţarea reclamaţiilor care le poate aduce sabia DNA-ului deasupra capetelor. N-o să-i pomenesc acum, pentru a nu-i expune. Şi n-o fac şi pentru că lumea îi ştie, la fel cum îi ştiu şi eu, împreună cu toţi cei ce trăim privindu-ne semenii în ochi, nu luându-le măsurile pentru sicrie.
