Nu, tovarăşi, nu vrem s-o mai lăsăm să meargă şi aşa!
Acum aproape 26 de ani am vrut să scăpăm de voi, tovarăşi. Au murit oameni pentru asta, nici în ziua de azi nu ştim cum şi cine i-a omorat. Cert este că ne-am trezit tot cu voi la butoane şi, culmea, ne-aţi mai şi păcălit că merge şi aşa.
Am păşit astfel în democraţie. O democraţie de care ne-aţi tâlhărit cu bâta de miner şi pe care continuaţi să ne-o furaţi la urne cu punga de ulei şi sticla de făină. Nu, n-am greşit, exact asta înţeleg din democraţie şi cei ale căror voturi le furaţi şi care, majoritari fiind, din păcate, vă lasă impresia că merge şi aşa.
Am zis să fim şi capitalişti, aşa că ne-am privatizat. Noi am muncit şi muncim cu capul şi spinarea, voi aţi furat şi furaţi din pix. Nici nu apucăm noi să învăţăm tot hăţişul birocratic şi şmecheriile inventate de voi, că la o agapă scorniţi altele şi mai stufoase, şi mai neclare, astfel încât să fim mereu dependenţi de voi, să vă suportăm ifosele şi grimasele de ghişeu şi, mai ales, să cotizăm la voi. Care ţine pasul, bine, care nu, nu, moare de inima rea sau înecat în amenzi şi datorii.
Şi uite cum aţi prins şi mai mult curaj că merge şi aşa. Curaj şi rădăcini, de fapt reţele. Şi uite cum v-am lăsat să ajungeţi nişte dumnezei cu coloană oficială şi drept de viaţă şi de moarte asupra noastră.
În nemernicia noastră, am tot sperat ca în schimbul celor de mai sus să ne aruncaţi şi nouă o firimitură, două. Un învăţământ decent ori un sistem de sănătate rezonabil, de exemplu. Sau nişte drumuri pe care să nu ne mai rupem maşinile şi gâtul.
Dar nu, pe voi nu vă interesează omul, dezvoltarea şi integritatea lui. Pentru voi, omul este doar un activ. Inert, dependent, destinat să producă şi atât. Când nu mai funcţionează, la groapă! Pentru că, reamintesc, revendicaţi un drept de viaţă şi de moarte asupra lui.
Aşa că v-aţi bătut joc de dascăli, de medici, de tot ce v-a picat în mână. Ne-aţi jupuit cu dări peste dări şi aţi pus borduri de marmură şi panseluţe la preţ de orhidee din banii noştri. Aţi pregătit astfel atent cavouri în care să ne băgaţi pe măsură ce cădem la datorie. Datoria de cetăţean cinstit, supus şi robace, bun doar de muls taxe şi impozite.
Mor oameni zilnic pe şosele sau prin spitale. Au murit bebeluşi arşi de vii într-o maternitate.
Mor oameni de inimă rea prin tribunale, cu dreptatea în mână.
Mor copii mâncaţi de câini prin parcuri.
Mor tineri în gropi căscate în buricul unei capitale aşa-zis europene, la datorie, deschizând calea unor tovarăşi pe care nu-i mai ţine vezica de la bodegă până la tronul învelit în foiţa de aur de acasă.
La doar câteva zile, mor alte zeci de tineri într-o seară de vineri, asfixiaţi sau arşi de vii, pentru că au îndrăznit să vrea să se distreze într-un stabiliment garantat de stat, prin tovarăşii săi, printr-o hârtie oficială.
Şi vor mai muri şi mai mulţi oameni, sub ochii aceluiaşi stat şi ai aceloraşi tovarăşi, dacă bunul Dumnezeu îşi va întoarce faţa de la noi într-o zi sau noapte şi ne va lăsa pradă marelui cutremur despre care tot citim pe titluri galbene.
Unde este siguranţa noastră, tovarăşi, în schimbul a tot ce v-am cedat, cu voie, dar mai ales fără voie? V-am lăsat să ne intraţi şi în pat, unde probabil încercaţi insistent să ne ascultaţi frăţeşte şi gândurile. Ar fi bine să vă notaţi atent şi să luaţi aminte la tot ceea ce nutrim noi acum pentru voi!
Cât vă mai imaginaţi că merge şi aşa, tovarăşi, dând din umeri, plângând cu lacrimi de crocodil în faţa camerelor de luat vederi şi baricadându-vă apoi în clădiri bine păzite ori în spatele imunităţilor de tot felul?
Nu vi se fac pielea de găină şi părul măciucă citind că oameni au murit încercând să salveze alţi oameni, iar voi vă agăţaţi cu dinţii voştri de animale de pradă de scaune şi funcţii din care aţi omorât oameni? Voi nu mai sunteţi oameni? Aţi fost vreodată oameni?
Cât despre noi, tovarăşi, cei care am rămas în viată, aflaţi că noi nu vrem s-o mai lăsăm să meargă şi aşa! Gata! Am dat mult prea multe rateuri şi jertfe ca să nu ne iasă de data asta!
Plecaţi acasă, tovarăşi! De la cel mai mare dregător până la cel mai mărunt trepăduş care vă pupă umil roţile coloanelor oficiale!
Lăsaţi ţara asta, după aproape 26 de ani, să respire fără aparate, iar pe cei morţi din mâna voastră să se odihnească în pace, fără zbuciumul şi indignarea pe care le provocaţi până şi pe lumea cealaltă cu nesimţirea voastră ridicată la rang de breaking news!
Plecaţi acasă, tovarăşi, şi, deşi probabil nu aveţi niciun Dumnezeu, rugaţi-vă să nu vă ajungă Justiţia Divină. Pentru că ea, spre deosebire de cea pământeană, nu iartă. Justiţia Divină nu cunoaşte clasări, achitări, prescripţii sau vicii de procedură!
Material preluat de pe portalul www.ziare.com
