Editorial LA ŢINTĂ - De-a baba oarba
Ăsta e jocul la care nu pot renunţa nici picaţi cu ceară politicienii noştri. Strada a făcut să mai cadă un premier, după cele întâmplate în 2012. Atunci a picat Mihai Răzvan Ungureanu, pe care pedeliştii l-au sacrificat, ca să-i păstreze cinstea obrazului lui Emil Boc. Şi s-o conserve şi pe-a lor, cu imunităţi, cu tot. Traian Băsescu a fost silit să se supună, oricât de greu i-a fost. USL a triumfat pentru că a ştiut să confişte mesajele străzii şi să se prezinte ca o fată mare. Că s-a dovedit a fi altceva, acum se ştie. Ciolanul i-a făcut pe pesedişti şi pe liberali să se urască şi căruţa lor politică s-a rupt în drum. Crin Antonescu şi Traian Băsescu au dat lovitura de graţie, băgându-i în aceeaşi oală pe liberali şi pe democrat-liberali. Primul, după ce se făcuse de râs ca surogat prezidenţial în perioada suspendării din 2012, iar al doilea pentru că "supuşii" îi dăduseră cu flit la alegerile interne favoritei lui, Elena Udrea. Marele partid care se voia întemeiat prin unirea lor este încă o himeră, pentru că sunt prea multe cele care îi despart. Şi oamenii de rând îi privesc ca pe aceeaşi făină mucegăită, pentru că nu pot uita tăierile de salarii şi pensii decise de pedelişti. La fel, dau credit şi propagandei despre risipa făcută de guvernul lui Tăriceanu în mandatul 2004-2008. Aşa că se uită cu chioamba la liberalii de dată nouă, care se sfâşie între ei în surde lupte pentru putere.
După un lung şir de scandaluri, sub presiunea străzii, după tragedia din Colectiv, pentru că Gabriel Oprea n-a demisionat pentru moartea poliţistului deschizător de drum al coloanei sale oficiale, Victor Ponta i-a luat gâtul - la figurat vorbind - prin demisia sa şi a guvernului pe care-l conducea. Deci şi a vicepremierului, care imediat a fost acuzat de Parchetul General de abuz de putere, în ceea ce priveşte folosirea coloanelor oficiale. Indiferent cine i-a impus plecarea, "cârlanul" - cum îl alinta papaşa Iliescu - va intra în istorie ca primul premier care a demisionat la presiunea străzii din 1990 până în prezent. Faptul că Ponta a spus că se luptă cu orice adversar politic, dar nu şi cu strada, s-a constituit într-un mesaj pe care puţini l-au analizat la justa sa valoare. Iar PSD are oamenii care se pricep de minune să valorizeze orice-i poate servi, spre deosebire de majoritatea celorlalte formaţiuni politice. Demisia lui Ponta a lăsat strada fără obiectul muncii şi a dat-o-n bâlbâială. S-a strigat de pe asfalt că se vrea o curăţenie generală în corupta lume a politicii noastre, în instituţiile publice, că trebuie impus un guvern de tehnocraţi fără susţinere politică şi alte treburi greu de îndeplinit peste noapte. Iohannis a coborât în mijlocul protestatarilor şi pentru o jumătate de oră le-a oferit generos iluzia că va face strict ce vor ei. I-a păcălit şi a făcut ceea ce i s-a indicat, nu din cine ştie ce revelaţii divine: a numit un premier aşa-zis tehnocrat, care va fi susţinut şi de oamenii lui Gabriel Oprea, care are o poliţă de plătit lui Liviu Dragnea şi Victor Ponta şi va muri cu interesul naţional în braţe, pe care-l va traduce prin susţinerea credincioasă a preşedintelui ţării în tot ce-i trăzneşte prin cap să facă. Jocul de-a baba oarba continuă, cei de la vârf bâjbâie, sparg tot ce le iese-n cale şi, ca de obicei, proştii vor plăti toate pagubele. Clasa politică nu se va reforma, taxele inventate de Ponta, Oprea şi ai lor vor fi menţinute, iar PSD va putea susţine că dacă rămânea la butoane, i-ar fi fericit pe compatrioţi. Experienţa a arătat că acest partid joacă perfect în opoziţie, de unde ar putea lansa ideea că avea în plan ridicarea salariului minim la 500 euro. Iar dacă va fi întrebat de unde, cred că va putea răspunde cu perversă seninătate: prin limitarea evaziunii fiscale! Şi, credeţi-mă, nu ştie cineva mai bine decât cei care vor pierde puterea curând cam care este nivelul ei şi pe unde s-au dus banii negri...
