Editorial LA ŢINTĂ - Aberaţia politismului
Dacă am putea să ne dezbărăm de ipocrizie măcar pentru câteva clipe, fiecare dintre noi ar trebui să recunoaştem că, într-un fel sau altul facem politică. Din păcate, majoritatea - şi o repet - o facem pe aceea a supravieţuirii de azi pe mâine. Şi îi invidiem pe cei care s-au ridicat deasupra nevoilor, indiferent prin ce mijloace. Îi urâm pe corupţi şi i-am vrea pedepsiţi nu neapărat cu ani mulţi de temniţă grea, ci mai ales să-i vedem ajunşi muritori de foame, frigând urzica lângă noi. Avem poate, cei mai mulţi dintre noi fanatismul de a cere aplicarea Legii Talionului - ochi pentru ochi, dinte pentru dinte - mai ales pentru cei care iau viaţa semenilor. Dar nu îndrăznim să cerem astfel de pedepse pentru cei ce ne-au jefuit şi de speranţe, răpindu-ne şi viitorul copiilor noştri. Nu trebuie să ne simţim umiliţi de asta, pentru că stă în firea oamenilor să fie aşa. Au dovedit-o sondaje făcute prin alte ţări, unde 70 sau 80% dintre cei intervievaţi spuneau că ar face bucuroşi ani grei de puşcărie pentru orice ticăloşie săvârşită cu scopul îmbogăţirii, dacă astfel ar asigura bunăstarea pe termen lung a familiilor lor, pe care statul le-o refuză. La fel se întâmplă şi în România, unde deocamdată au fost arestaţi şi condamnaţi pentru corupţie legiuni întregi de indivizi aparţinând de politică, administraţie, afaceri, dar n-am auzit care au fost sumele confiscate intrate la bugetul statului din confiscarea averilor făcute ilicit. Dar mă minunez când o aud pe Laura Codruţa Kovesi exprimându-şi mirarea că în ciuda dosarelor pe care DNA le trimite spre judecare instanţelor, corupţia nu este nici măcat limitată. Explicaţia este una singură: legile sunt prea blânde şi nu sperie pe cineva, iar corupţii se simt protejaţi de faptul că le rămâne mare parte din ceea ce au furat şi consideră că merită să rişte în continuare. Asta e politica lor, pe care o fac şi în afara partidelor, care se leapădă de ei, chiar dacă i-au protejat o vreme, şi nu pe degeaba. Iar a noastră, a celor aflaţi în afara acestor jocuri de putere, este să le cerem pedepsirea exemplară. Sigur că ne simţim nedreptăţiţi pentru că ne facem treaba profesionist mai mult pe degeaba şi producem plusvaloarea care le oferă celorlalţi posibilitatea să aibă din ce să fure. Vrem promovarea meritocraţiei şi nu a nepotismului de sorginte fanariotă. Iar când ne amăgim cu ideea că salvarea ar veni de la un guvern tehnocrat, facem - de fapt - politică. Şi suntem destul de naivi ca să credem că guvernanţii ar putea să-şi ducă planurile la îndeplinire, fără sprijin politic din parlamentul populat de politicieni. Aici e aberaţia, dragilor şi iubiţilor! Suntem într-un cerc vicios, vorbim cuvinte şi ne extaziem la gândul că suntem vizionarii care ar putea salva lumea. Uitaţi de ce sunt preocupaţi parlamentarii noştri: de adoptarea unei legi care să interzică fumatul în spaţiile publice închise! Dacă asta este prioritatea zero a României de astăzi, eu nu mai am ce comenta. Mi-e de-ajuns să văd cum amărâţii lumii prezentului nostru îşi caută pâinea cea de toate zilele prin tomberoanele de gunoi. Oare parlamentarii au dat în orbul găinii sau nu le pasă?...
Pata de lumină mi-a venit de la un apel telefonic primit de la omul de afaceri Aurel Ilea, aflat la dezbaterea publică de la Consiliul Judeţean Argeş, pe tema celor cinci variante de traseu ale autostrăzii care ar trebui să lege Piteştiul de Sibiu. Spunea dumnealui că sala era plină cu mai bine de o jumătate de oră înainte să înceapă discuţiile. Asta mi-a sugerat că exista un interes legitim al argeşenilor, şi mai ales al celor din Oraşul Regal, ca autostrada să nu ocolească Curtea de Argeş. Să sperăm că nu m-am înşelat şi că a face astfel politică în interesul oamenilor alături de care trăim nu este o aberaţie, pentru că nu ţine neapărat de doctrinele unor partide, ci mai degrabă de viitorul unor comunităţi umane.
