Lansare prin ploaie
Prin potoape şi vijelii, oastea pesedistă s-a strâns în Bănie la chemarea şefului suprem, Victor Ponta. A rămas acasă bătrânul Ion Iliescu (care zice că Ponta ar trebui să mai aştepte) şi primarul" care este", Marian Vanghelie. Ca şi Mircea Geoană, ce nu uită şi nu iartă că în primul tur Victor Ponta n-a pus ştampila pe el. Ponta a venit cu o întârziere de o oră la întâlnirea cu pesediştii, după ce s-a dus să vadă el însuşi dezastrele produse de inundaţii, dar n-a părut descumpănit, dimpotrivă. Discursul lui, unul electoral, desigur, a promis de toate pentru toţi. N-au lipsit atacurile directe la Băsescu şi cei pe care acesta îi susţine şi s-au regăsit din precedenta campanie electorală pronunţate accente de naţionalism, bine primite de poporul pesedist. Ponta e mândru că e român, se vrea preşedintele românilor de pretutindeni şi se pune în slujba lor, promiţând linişte şi bunăstare. Am mai auzit noi placa asta, nu-i aşa? Dincolo de tonul festivist al întâlnirii, ea consemnează ceea ce se anticipase încă de la înfiinţarea USL – că PSD nu va renunţa la prima funcţie în stat. Pentru că e partidul cel mai mare, mai bine organizat şi disciplinat din România. Forţa pesedistă se bazează pe armata de primari, majoritatea dintre ei cu mai multe mandate la activ şi în stare să scoată voturi multe dintr-un electorat fidel, dar şi de la cetăţenii uşor de manipulat. Şefii de judeţe, oraşe şi comune – baronii – controlează orice mişcare în teritoriul pe care îl păstoresc, blocând orice tentativă de nesupunere. De aici impresia de monolit a PSD-ului, amintind mult de partidul - stat din vremea lui Adrian Năstase. În comparaţie cu el, Victor Ponta are o imagine mai bună: e tânăr, cu o viaţă de familie simpatică, bun vorbitor de limbi străine pe la unele televiziuni din Occident, însă bătălia pentru Cotroceni e departe de a fi câştigată. S-a spus că dacă nu va face greşeli prea mari (ca întâlnirea lui Geoană cu Vântu) are mari şanse să devină cel mai tânăr preşedinte al României, dar reacţia lui violentă – şi a PSD-ului, în general - la decizia de unificare a PNL şi PDL demonstrează că e conştient că îl aşteaptă o campanie grea. Klaus Johannis, candidatul posibil al dreptei, este un adversar redutabil, propunând un alt tip de politică, respingând bălăcăreala dâmboviţeană în care s-au complăcut Traian Băsescu şi Victor Ponta. Şi nu numai ei de fapt, pentru că un circ continuu este toată agitaţia asta de pe scena noastră politică. Faptul că prin unificarea dreptei s-au separat oarecum apele în politica românească e un câştig, era nevoie de această clarificare. Sigur că Alianţa Creştin Liberală nu e una morală, ci ideologică, dar măcar pentru cetăţeanul alegător va fi mai uşor să opteze pentru o direcţie din două, nu din zece ca până acum. Care va fi aceea şi mai ales dacă se va dovedi benefică naţiei române, vom vedea la sfârşitul acestei toamne.
