Editorial LA ŢINTĂ - Ultima speranţă: comunismul cu faţă umană
Majoritatea românilor se tem de ziua de mâine. Sărăcia îi duce spre disperare. S-a ales praful de speranţele din decembrie 1989. Schimbarea în bine a vieţii lor s-a dovedit a fi o uriaşă păcăleală. La care politicienii s-au dedat cu perversitate. Lozincarzi, uteciştii de ieri au devenit repede toboşarii emanaţi ai vremurilor noi. Dar n-au uitat să facă pe dracu-n patru ca să-şi umple buzunarele şi conturile. Faptul că unii au ajuns să fie cercetaţi penal sau chiar condamnaţi nu-i încălzeşte cu ceva pe calicii neamului românesc. Strada a făcut să cadă guverne în 2012 şi, recent, după drama de la Colectiv. Oamenii au cerut schimbarea reală a clasei politice. Şi din nou li s-a dat cu tifla! Faptul că marile partide se prefac că vor să scape de cei care au fost cumva stigmatizaţi de afaceri oneroase este altă diversiune. Certurile la vârf fac rating în mass-media şi restul lumii s-a scârbit de circul ăsta ieftin. Din păcate, nu vede păpuşarii din spate, care de care mai falic şi mai plin de icrele propriei superiorităţi nerecunoscute de restul lumii. Ei dispun de banii de care nu se pot lipsi partidele, indiferent de mărimea lor. Politicienii ştiu prea bine că voturile se cumpără şi cineva trebuie să acopere costurile. Numai că vor ca alţii să se scarpine în buzunare. Oricâte legi se vor da, se vor găsi mijloace să fie ocolite prevederile lor. Românii sunt printre cei mai inventivi din lume la aşa ceva. Iar politicienii noştri sunt de speriat la acest capitol! Ei sunt în veşnică luptă pentru ciolan la toate nivelurile. Iar speranţa că vor veni nu ştiu ce trimişi de Dumnezeu să facă dreptate amărâţilor, poate fi cel mult o poveste de sărbători pe care ei o spun de parcă ar fi nişte "sfinţişori". Schimbarea clasei politice se înscrie în acest scenariu. Admiţând prin absurd că ar apărea nişte oameni de bună credinţă, nu există ceva care să garanteze că nu se vor strica şi ei de la ceilalţi. Cei mai mulţi dintre noi suntem sceptici în privinţa rezultatelor bune pentru oamenii de rând, după atâtea schimbări ale schimbărilor lipsite de substanţă, petrecute de-a lungul ultimului sfert de secol.
În disperare de cauză, cei care sunt pe cale să-şi piardă orice speranţă de mai bine au devenit nostalgici. Şi visează la comunismul cu faţă umană, în care toţi ar trebui să fie egali. Nu ştiu dacă ar fi bine să fim toţi săraci lipiţi pământului. Uneori stau şi mă gândesc de ce politicienii noştri nu au inteligenţa de a le flutura hămesiţilor care aşteaptă să le pice para mălăiaţă din cer egalitatea în bogăţie. Nu de alta, dar le-ar da posibilitatea să viseze că au ajuns ca Ţiriac. Ar fi, totuşi, ceva mai mult decât să se descopere egali cu vecinul X-ulescu, ăla care-şi bate familia când nu mai are ceva mărunţiş pentru o cinzeacă de tărie la birtul de la colţ şi de o ţigară, în fumul căreia să-şi consume toate frustrările, nu credeţi?...
