Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 25 mai 2026 23:31

LA ŢINTĂ Mulţumim Dr Oetker!

Asemenea cuvinte aşteptam vineri seara din partea primarului sau a vicelui, la festivitatea de închidere oficială a grupei de calificare la turneul final european al selecţionatelor de tenis de câmp junioare. Şi asta pentru că de patru ani Curtea de Argeş a devenit cunoscută în lume graţie bazei sportive construite la standarde internaţionale printr-o investiţie privată. Iar firma germană, prin directorul general al filialei din România, Ioan Cozma, a avut un rol determinant în tot ceea ce s-a întâmplat pe strada Barajului. Prestigiul firmei Dr. Oetker a adus şi alţi sponsori de competiţii internaţionale alături şi a făcut posibilă organizarea acestora la cel mai înalt nivel. N-o spun eu, ci străinii care au jucat aici şi au avut numai cuvinte măgulitoare la adresa condiţiilor asigurate pentru desfăşurarea numeroaselor turnee. Şi când îmi amintesc ce lupte grele s-au dat în legislativul municipal în 2011, pentru obţinerea terenului necesar bazei, mărturusesc că m-apucă dracii. Ziarul nostru a sprijinit de la bun început ideea, spre deosebire de alte publicaţii care, chiar şi când se desfăşurau acolo competiţii, le ignorau, aşa cum s-a întâmplat şi în această vară.

N-am avut ocazia să aud vineri nici "Mulţumesc Dr Oetker!", dar nici n-am văzut vreo oficialitate să-i strângă măcar mâna cu recunoştinţă directorului Ioan Cozma sau colaboratorilor săi, pentru excepţionala imagine făcută oraşului în ultimii ani prin această bază sportivă cum puţine sunt în ţara noastră. Dar n-am avut ocazia de a vedea sau de a auzi aşa ceva, la fel cum s-a întâmplat şi în iunie 2011, când s-au făcut eforturi supraomeneşti pentru a reuşi să fie găzduită în urbea Basarabilor prima ediţie de European Summer Cups Girls. Ioan Cozma, Gheorghe Borţan şi un nucleu sănătos de oameni adevăraţi au dovedit în circa 30 zile că imposibilul nu există în vocabularul dumnealor. Şi dacă oficialităţile n-au venit să-i vadă la munca de jos, s-au revanşat la deschiderea oficială a turneului, când s-au călcat efectiv pe picioare pentru un loc de prim plan. Aşa au procedat apoi vârfurile administraţiei de câte ori a venit la baza sportivă vreo personalitate, indiferent din ce domeniu!

Acum doi ani şi ceva, un argument electoral era centrul de agrement pe care se înghesuia majoritatea candidaţilor să-l facă la ştrand. Ideea investiţiei s-a îmburuienat după aceea ca şi terenul şi instalaţiile. N-aş vrea să dau crezare bârfelor despre parandărături şi asta nu pentru că toţi politicienii sunt gata să jure că la noi nu se practică. Mai vârtos m-aş simţi îndemnat să cred că s-a cumpănit adânc asupra posibilului investitor. Ştiu însă că omul de afaceri Ioan Cozma se arăta interesat de o astfel de idee în 2012 şi bănuiesc că n-a renunţat la ea. Şi asta cu atât mai mult cu cât s-ar completa foarte bine cu baza sportivă, prin facilităţile de cazare, recuperare şi agrement oferite sportivilor veniţi din lumea asta largă, care ar putea fi convinşi să revină aici ca turişti. Nu vreau să visez, pentru că nu uit că prin 2008, alt om de afaceri, Aurel Ilea, îşi anunţase o intenţie de investiţie asemănătoare. Iar municipalitatea a prelungit contractul de concesiune pentru ştrand încă 5 ani!

Recent, primarul a cerut şi a obţinut avizul de principiu din partea consilierilor locali pentru evaluarea terenului de la ştrand, în vederea oferirii acestuia prin licitaţie publică potenţialilor investitori. Despre avantajele demarării şi materializării proiectului pentru comunitatea locală n-are rost să mai batem apa-n piuă. Aşa că, în credulitatea mea, până la proba contrarie, îmi place să cred că primarul şi viceprimarul au lipsit vineri de la baza sportivă pentru că lucrau la caietul de sarcini şi că mulţumirile le-au adresat deja, pe cale oficială...

 

 

 

 

 

 

 

Pin It