Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 26 mai 2026 03:38

Editorial LA ŢINTĂ - Ninel Diaconu, la şapte ani de mandat

Primarul din Curtea de Argeş este la o jumătate de an de încheierea celui de-al doilea mandat în fruntea urbei. La peste cincisprezece ani de la prima candidatură pentru jilţul de voievod al primei Cetăţi de Scaun a Basarabilor, şi-a construit inginereşte cariera administrativă. A venit ca un om de afaceri de succes în locul prof. Gheorghe Nicuţ, care avea la activ trei mandate şi căruia îi fusese viceprimar între 2000-2004. În 2008, când a îndeplinit obiectivul PSD de a-l bate pe Nicuţ la alegeri, dădea impresia că nu mai era foarte interesat de acest post. Dar s-a scuturat de somnolenţa aparentă, şi-a mobilizat resursele şi a reuşit să obţină prin acel vestit PIDU cea mai mare finanţare din istoria postdecembristă a oraşului. Chiar şi adversarii îi recunosc acest merit, dar şi consecvenţa cu care a urmărit punerea sa în operă, pentru care s-a arătat dispus să facă orice sacrificiu. Pentru că Ninel - cum îi spun apropiaţii - nu este tipul de om care lasă lucrurile neterminate când se angajează într-un proiect. Dacă-ţi promite ceva chiar şi în biroul său de primar, nu vei avea totuşi garanţia că se va şi ţine de cuvânt în sută la sută din cazuri - zic unii. Care nu uită să precizeze că are calitatea de a nu refuza pe cineva. Deci, în relaţiile personale, totul depinde de noroc, de condiţiile meteorologice şi de o mie de alte amănunte, pe care alţii nici nu le iau în calcul. Sigur că nici primarul nostru nu-şi umple mintea de calcule de amorul artei, dar îi place să identifice scuze pentru a-şi păstra nepătată cinstea obrazului. A reuşit cu PIDU - ceea ce chiar conta pentru dumnealui - şi dincolo de criticile unora sau altora, un lucru e cert: a scos din noroi cartierele mărginaşe! Că mai sunt unele probleme, vom vedea cum va arăta recepţia la terminarea lucrărilor.

La minusuri ar trebui să-i trecem ratarea unor finanţări, cum a fost cazul recent cu cea europeană pentru modernizarea de la Liceul Auto. La fel cu proiectul centralei fotovoltaice, care este aproape eşuat şi va ajunge în instanţă. Controversată rămâne şi disputa dintre Muzeul Municipal şi Arhiepiscopie pentru ansamblul Curţii Domneşti. Ca şi faptul că nu s-a impus decisiv în faţa subordonaţilor din primărie, care şi-au văzut de treburile lor, confundându-i blândeţea cu o tacită complicitate. E greu de acceptat ce spun unii sau alţii că ar fi devenit prizonierul sistemului de relaţii fanariote sau nepotiste din primărie. Dar rămâne în discuţie faptul că n-a pus piciorul în prag când ar fi trebuit să dea de pământ cu unii dintre subordonaţii care încearcă uneori să i se substituie. La fel, trebuie trecută la minus şi incapacitatea de a comunica şi de a se face înţeles. Poate că n-a fost interesat de a relaţiona cu presa, aşa cum n-a fost nici cu colegii din PSD, a cărei organizaţie locală a condus-o timp de un deceniu. Faptul că nu s-a manifestat politic îi va servi la viitoarele alegeri, unde va putea candida pentru orice partid. Şi va avea şanse chiar şi ca independent, ca să nu spunem că va defila în alegerile pentru un nou mandat de primar, dacă nu se schimbă ceva în maniera de abordare a potenţialilor adversari. Condiţie obligatorie: să nu cumva - Doamne, iartă-mă! - să sufere vreun accident de parcurs sau să-şi piardă simţul realităţii, considerându-se învingător prin simplul fapt că şi-a depus candidatura. Există şi zvonul că ar ţinti la un mandat de parlamentar. Dar, aşa cum îl cunosc eu, nu cred că va risca să rămână descoperit. Aşa că, şi în cazul în care va mai face mofturi când va fi întrebat dacă va mai candida, nu-l voi crede decât atunci când se vor închide listele.

Pin It