Editorial LA ŢINTĂ - A ce miroase un vânător de privilegii, d-nă senator?...
ALDE Cristiana Anghel aş vrea să-mi răspundă la întrebarea asta simplă. Şi totul dintr-un singur motiv: atitudinile pe care dumneaei le-a adoptat faţă de oamenii de rând după ce a ajuns parlamentar. La vremea când făcuse greva foamei şi era vizitată şi curtată la patul de spital ca să intre în politică, o compătimeam. Şi chiar m-am bucurat că poporul alesese pe cineva care să-l reprezinte, nu un îmbuibat care pierduse şirul mandatelor în care făcuse hemoroizi ca un asistat social de lux. În tâmpenia mea, chiar credeam că asta ar putea fi o cale de primenire a clasei politice putrede de politruci care aveau bolşevismul în ADN. N-am stat să verific dacă a avut ceva funcţii prin UTC sau PCR, dacă făcuse înainte de 1989 vreo şcoală de cadre de partid sau dacă ocupase ceva funcţii prin nomenclatura locală comunistă. Gândeam că după mai bine de două decenii de la despărţirea formală de ceauşismul stalinist, nu-şi mai aveau rostul bănuielile securiste. Doamne, cât m-am putut înşela!...
D-na Cristiana Anghel a ajuns în parlament cu valul USL, din partea PC şi acum este în echipa lui Daniel Constantin, fostul copil de suflet al lui Dan Voiculescu. Frumuşelul s-a supus lui Călin Popescu Tăriceanu, a întors spatele partidului care l-a făcut mare şi, după ce şi-a pierdut postul de urmaş al lui Romulus Zăroni - ăla care era agricultorul lui Petru Groza - încearcă să nu se scufunde în anonimat. Dar este mult mai palid în ieşirile publice decât d-na Cristiana Anghel. Care, în mod sigur, mai vrea un mandat de parlamentar anul viitor, dacă tot s-a dedulcit la locul de muncă de la palatul construit de nenea Nicu ori nenicu', cum îi mai zic unii... Semnul cel mai sigur este acela că vrea indemnizaţie cât mai maaare şi pensie specială barosaaană. Motivul avansat: şi-a pierdut timpul prin Senat şi nu i s-a înscris vechimea în cartea de muncă. "Nu poţi trata un parlamentar ca pe un om de rând" - a fost declaraţia dumneaei care m-a lăsat fără replică prin cinismul presupus. Şi nu e puţin lucru, deoarece - aceia care mă cunosc bine - ştiu că nu se întâmplă prea des aşa ceva. Totuşi, nu-i pot aplauda ceea ce pare a fi o performanţă, căci o socotesc ca făcând parte din categoria tăierii crăcii de sub picioare. Şi-mi aminteşte de proverbele ălea cu caprele care fie se caţără prin salcii, fie stau cu cozile bârligate când nu e cazul...
Şi pentru că tot am ajuns cu discuţia la sectorul zootehnic, nu pot să trec peste episodul cu încercarea dumneaei, din 15 decembrie, de a-i duce cu preşul pe îndrumătorii zoopastorali sau, mă rog, managerii de turme şi stâne, sosiţi la Bucureşti ca să protesteze contra prevederilor legii aceleia cu vânătoarea şi implicaţiile ei asupra câinilor de la stână şi a păstoritului - în general. "Bă', eşti prost!", l-a gratulat dumneaei pe un tip care-i rupsese hârtiile cu care venise să-i aburească. Mai apoi s-a scuzat cum că ar fi avut impresia că stătea de vorbă cu un agitator: "Ăla nu mirosea a cioban, era mai parfumat ca mine!" Întâmplător sau nu, cel cu care se certase cel mai mult, dar nu-i rupsese hârţoagele, era concitadinul Dan Petrescu, proprietar de oi, despre care scriam în vară, după cearta pe care o avusese cu unchiul său pe o păşune. Tipul este om al vremurilor noastre, nu miroase a usuc şi are o maşină probabil mai ceva ca a d-nei senatoare. Şi asta pentru că oile păzite de câini produc mai mult decât goangele pe stoc din arsenalul parlamentar de dată mai nouă al fostei învăţătoare. Şi nu era vorba despre agitaţie, căci nu-l poţi acuza de aşa ceva pe primarul Virgil Baciu de la Corbi, care a fost şi el cu dr. Săvescu, preşedintele Asociaţiei crescătorilor de animale "Corbii de Piatră" la protestul de la Bucureşti. Şi nu s-au dus de-a surda ori ca să se uite ca muta la rachete, ci pentru că era o chestiune de viaţă şi de moarte pentru comunitatea lor de păstori din tată-n fiu, meserie de care sunt mândri - pe bună dreptate. Acum nu vreau să închei întrebând-o pe d-na Cristiana Anghel dacă poate să-şi certifice prin genealogie apartenenţa la meleagurile astea printr-un strămoş cioban ori văcar, ca orice român care se respectă. N-o voi deranja chestionând-o dacă-i place brânza de burduf, jintiţa, sloiul sau bulzul în spuză ori balmoşul, pentru că în "Mioriţa" nu se pomeneşte despre aşa ceva. Dar ţin să-mi răspundă la întrebarea din titlu, cu profesionalismul celui care şi-a votat creşterea indemnizaţiei de parlamentar cu 10% şi o pensie specială, ca măsură de prevedere dacă va trebui să revină la catedră şi să repete cu copilaşii: "O-i; oi!" Oi, oi, oi - vorba colegilor dumneaei dintr-o anumită formaţiune constituită pe criterii etnice, care ne gratulează pe noi cu epitetul de valahi puturoşi şi împuţiţi...
