LA ŢINTĂ: Schimbarea la faţă
Asta prăznuiesc azi creştinii ortodocşi. Argeşenii, ca toţi românii, respectă sărbătoarea religioasă, căci sunt oameni cu frică de Dumnezeu. Dacă le pomeneşti despre schimbarea la faţă a politicii sau a administraţiei publice de toate nivelurile, te privesc cu milă - ca pe un căzut din alte sfere - cu lehamite sau chiar cu ură. Nu de alta, dar s-au săturat până peste cap de atâtea schimbări în bine clamate numai în ultimul pătrar de veac. Unii au tras nişte dansuri aborigene în decembrie 1989, când au fost puşi la zid Ceauşeştii. Simţindu-se răzbunaţi, s-au îmbătat de bucurie şi speranţă că vor cunoaşte raiul în viaţa pământească şi s-au lăsat duşi de valul îndobitocirii: au susţinut respingerea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, care interzicea chiar şi "comuniştilor de omenie" să candideze pentru funcţii publice vreo două legislaturi; au votat entuziaşti, "măi, dragă", în duminica orbului "un preşedinte pentru liniştea noastră"; s-au coalizat cu organizatorii mineriadelor ieşiţi din măruntaiele pământului, care urlau pe străzile Bucureştiului "Noi muncim, nu gândim!", rupând oasele celor care gândeau altfel; au crezut în teoreticul "Contract cu România" şi în miile de specialişti propuşi de fosta CDR pentru însănătoşirea vieţii de zi cu zi a celor care au ajuns să-şi piardă respectul de sine sub povara sărăciei; i-au investit apoi cu încrederea lor pe cei care se jurau pe mame şi pe copii că-i "vor arde pe corupţi", dar s-au dovedit a fi mitomani; au perseverat în prostie, văzând în USL un Mesia... Rezultatul: toate schimbările s-au făcut la vârful conducerii politice şi administrative, pe principiul comunist al rotaţiei cadrelor, îmbrăţişat cu patimă de cei de stânga şi "dus spre cele mai înalte culmi" de cei de dreapta! Deci, la ce mama dracului schimbare la faţă în bine (pentru el) mai poate spera omul de rând azi, când vede cum se sfâşie pentru putere toţi profeţii mincinoşi din partidele "în vână", care au cinismul de a se comporta uneori ca nişte interlopi de cartier, în timp ce el rămâne acelaşi navetist printre nevoi, terorizat de grija zilei de mâine - după ce a cunoscut şomajul şi groaza de a fi zburat din casă - sau de frica paralizantă de a fi torturat de bolile care-i vor prelungi agonia şi, mai ales, de imposibilitatea de a le oferi copiilor o firavă şansă de mai bine?...
Argeşeanul, patriot înflăcărat, nu s-a simţit deranjat că nevastă-sa, în '90, nu voia carne şi valută, ci pe Roman, (ca orice fiică a Evei) şi Iliescu, dar l-a înjurat în cor cu ea şi cu amicii pe "ţap" după '96, când a văzut ce păcăleală a fost chestia cu sacrificiul politicienilor. Apoi nu l-a menajat nici pe "Bombonel" în 2004, când l-a preferat pe "Chior", însă l-au apucat năbădăile când acesta din urmă cu "Piticul" i-au ciuntit salariul sau pensia. Mai vârtos decât oricând s-a revoltat, simţindu-se călcat în picioare acum doi ani, când euro-balcanicii - în numele democraţiei globale - au făcut ceva pe votul a peste 7 milioane de disperaţi, care voiau alt chiriaş la Cotroceni. Acum habar n-are ce să facă sau să zică, pentru că nu ştie dacă nu cumva îl va schimba pe Ucigă-l Toaca, prin votul lui, în noiembrie, cu taică-său. Omul de rând conştientizează azi că este cazul să facă în primul rând o schimbare la faţă în viaţa proprie, să nu mai fie atât de credul cu promisiunile candidaţilor şi, înainte de orice, să le ceară socoteală aleşilor săi, la nevoie bătându-le cu pumnul în masă, începând cu cei de pe plan local. Va reuşi oare?...
