Editorial LA ŢINTĂ - Dragoste la minus 20 grade
Joi a fost Ziua Internaţională a Îmbrăţişărilor. Recunosc că eu nu prea le am cu chestiile astea, dar mi-a adus aminte o colegă, la prima oră. Şi m-am crucit, după ce am constatat nevoia de a se institui în România sau barem în Curtea de Argeş o zi a bălăcărelilor. Nu de alta, dar a caftelilor sau a strângerii de gâtlej - între politicieni, vreau să zic - la noi a devenit o banalitate, atât la propriu, cât şi la figurat. Bunăoară, miercuri seara, cineva m-a sunat şi mi-a sugerat să mă dau peste cap de trei ori ca să mă prefac într-o dihanie invizibilă şi să mă duc undeva, într-un loc în care se desfăşura o şedinţă de partid pe modelul Parlamentului de la Frankfurt, instituit după Revoluţia de la 1848. Adică, în care toată lumea vorbea, ţipa, înjura, scuipa şi tot ce se spunea nu stârnea interesul cuiva. I-am răspuns că prefer să fiu liber - de sarcini - ca să ascult poezia aia ciudată, care ne îndemna să ne iubim pe tunuri. La propriu, bineînţeles, pentru că altfel aş agrea postura de voyeur, căci n-aş face exerciţii de "gimnastică suedeză" la temperatura asta nici cu crăiasa zăpezii!
Miercuri a fost o zi ciudată şi la Bucureşti, căci s-au supărat nişte politicieni pe premierul pe care l-au asumat în decembrie şi acum l-ar asoma cu cea mai mare plăcere. Asta dacă nu vor găsi calea spre "pupat Peaţa Endependenţi". La ora la care se scriau aceste rânduri, n-aveam motive să cred că s-ar fi străduit măcar s-o caute. Care mai de care, politicienii noştri de toate rangurile caută ranga potrivită să le spargă celorlalţi gheaţa de sub picioare, cu speranţa că nu-i va mai pescui nici dracu' din copcă. Treaba dumnealor, nu-i aşa?... Îmbrăţişarea telefonică pe care am primit-o astăzi de la omul de afaceri Aurel Ilea a luat forma unei dojane, pentru că scrisesem în ziar despre Regina Victoria a Marii Britanii şi nu pomenisem ceva despre faptul că nepoata ei, Maria, a fost suverana României, după căsătoria cu Ferdinand I. "Trebuie să le reamintim compatrioţilor că regii noştri s-au înrudit cu marile familii domnitoare din Europa, că avem o istorie pentru care mulţi ne invidiază". I-am dat dreptate, dar i-am amintit că guvernanţii noştri din ultimul pătrar de veac au permis instituirea unor regate sau imperii ale rromilor şi că încoronaţii sau încornoraţii lor sunt mai prezenţi în mass-media decât adevărata Casă Regală care ne-a adus independenţa de stat faţă de Înalta Poartă Otomană şi constituirea României Mari. Asta ca să nu mai zic ceva despre un anume prinţ, contestat pentru titlul de "Al României", care vorbeşte limba ţării mai prost decât ştim toţi cine, însă s-a descurcat până la un punct în cea a afacerilor definite de DNA drept ilegale. Din punctul meu de vedere, poporul român are nobleţea dată de vechimea cu care şi-a justificat vocaţia de supravieţuitor de-a lungul mileniilor, indiferent de titlurile purtate de conducători. Nu vreau să-i contrazic în Ziua Îmbrăţişărilor pe originalii care susţin că forma tradiţională de stat la români a fost republica, de parcă Decebal sau Vlad Ţepeş i-ar fi lăsat moştenire vlăstarului pe linie directă, Klaus Werner, Palatul Cotroceni sau Vila Lac Nu Ştiu Cât. Şi n-o fac, pentru că ştiu sigur că mai sunt încă printre noi urmaşi ai Republicii de la Ploieşti, de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Şi-apoi, de ce să ne certăm mereu, ca chiorii, pe ce n-avem, când vorba ceea: "În jurul nostru totul e minciună..." Mi-aduc aminte de o parodie după o poezie de-a răposatului Adrian Păunescu, spusă pe vremea emisiunii "Antena vă aparţine", transmisă de TVR, în timpul lui Ceauşescu: "Afară-i viscol şi e ger,/ Dau drumul la calorifer,/ Fereastra-nchid/ Şi te iubesc - partid! O precizare: nu contează partidul, ci sentimentul, mai ales dacă eşti (b)oier...
