Editorial LA ŢINTĂ - Arta dialogului
Câteva din întâmplările săptămânii trecute mi-au trezit amintiri din copilăria petrecută la ţară. Acolo aveam nişte vecini pe care lumea îi considera a fi mai săraci cu duhul şi-i definea drept nevlegi. Dacă avea sau nu dreptate, n-am să mă pronunţ eu. Asta deşi am asistat la un dialog între ei, în care femeia îl întreba dacă a vorbit cu cel care trebuia să le are grădina. Şi când a aflat că omul ei "i-a trimis vorbă" l-a certat, făcându-l pucăr şi spunându-i că "atunci când ai o treabă de făcut cu cineva, nu mâni izmene pe călător, ci te duci să stai de vorbă cu omul gură-n gură". Când am auzit-o, am râs, în naivitatea mea copilărească. Mai apoi, viaţa mi-a dovedit ce dreptate avea Veta: dialogul direct dintre oameni este cea mai sigură cale de rezolvare a unei probleme! A fost o lecţie de viaţă pe care nu mă ruşinez să spun că mi-am însuşit-o de la o nevleagă - cum o socoteau ceilalţi, în superficialitatea lor arogantă - dar care percepea multe lucruri mai profund decât ei.
Revenind la temă, recent s-a desfăşurat dezbaterea publică a bugetului municipal. A fost cea mai vie din ultimii ani, pentru că nu s-a mai făcut doar cu presa şi câţiva şefi de birouri din primărie. Au venit şi cetăţeni nemulţumiţi, care şi-au spus păsurile apăsat şi chiar i-au înfruntat pe aleşi. După o săptămână, la şedinţa în plen a legislativului pentru adoptarea bugetului, am constatat că primarul Nicolae Diaconu - principala ţintă a nemulţumirilor oamenilor la dezbatere, când se angajase într-un dialog al surzilor, dar fără să-şi iasă din calmul lui uneori enervant - ţinuse seama de cererile acestora. Astfel, străzile Lt. Pavelescu, Daniel Sterescu şi Căprăreşti - care nu aveau canalizare, şi de aici o serie întreagă de dezagremente - erau puse pe lista studiilor pentru identificarea soluţiilor practice de rezolvare. Deci, dialogul - chiar dacă nu foarte principial şi civilizat dintre cetăţeni şi edili - dăduse roade! Ceea ce trebuie să se reţină este faptul că rezolvarea problemelor nu se poate face fără investiţii considerabile, impuse de soluţii tehnice obiective, care nu sunt deloc ieftine. Dintr-o şedinţă similară, la o primărie rurală, aflam că 1 km de canalizare costa cam 7 miliarde lei vechi. Primarul Diaconu, ca inginer de profesie, ar şti să explice mai bine decât mine ce şi cum. Din păcate, deşi unii îi recunosc calităţile de bun negociator, presa locală cel puţin îi reproşează lipsa celor de comunicator în problemele de interes comunitar. Iar talentul de a spune bancuri nu-i poate servi prea mult în relaţiile cu alegătorii nemulţumiţi, mai ales într-un an electoral.
La scurt timp după votarea bugetului la primărie, am asistat la o dublă lansare de carte găzduită de muzeu. Doru Viorel Ursu, fost ministru de Interne al lui Petre Roman şi parlamentar de Argeş, ne-a făcut favorul de a "descăleca" în urbea asta de provincie, care se laudă cu un titlu de oraş regal. Personal i-am înmânat din partea trustului nostru de presă revista "Curtea de la Argeş" şi cărţile "A(l)titudini culturale" - scoasă de firma noastră în memoria regretatului prof. Al.Th. Ionescu şi cele două volume de epigrame, "Cactus de veghe", scrise de acad. Gheorghe Păun şi ilustrate de Cucu Ureche. Am căutat astfel să-i transmitem oaspetelui, cu toată consideraţia, mesajul că n-a ajuns într-un loc uitat de Dumnezeu, în care puţini sunt cei ce pricep slova scrisă şi prea mulţi cei ce cască gura la poveşti nemuritoare. Oaspetele a iniţiat un dialog cu sala, care la un moment dat a alunecat spre supărare, pentru că fiecare a ţinut - ca tot românul - la dreptatea lui. Dr. Alexandru Duşan, cunoscut pentru simpatiile sale monarhiste, n-a suportat atacurile la Casa Regală lansate de fostul ministru de Interne, care-l întorsese din drum pe fostul monarh, prin anii '90 şi un pic. La fel, profesorul Gheorghe Piele s-a supărat foc că Doru Viorel Ursu n-a acceptat un duel epigramistic cu dumnealui. Şi a părăsit şi el sala, urmărit de privirile reprobatoare ale profesorilor Constantin Voiculescu şi Daniel Dejanu, a preotului Ioan Cionca şi nu numai, care aveau cu totul alte idei despre relaţia gazde-oaspeţi şi poate şi despre subiectele în discuţie. Concluzionând, s-a dovedit truismul "Artei sinuciderii" (una dintre cărţile lansate atunci de Doru Viorel Ursu), căci ce poate fi mai relevant decât refuzul dialogului argumentat pentru satisfacerea narcisismului propriu?... Din păcate, rămânem teoreticieni de geniu, ştim ceea ce ar trebui să facă alţii pentru noi, dar preferăm să ne furăm căciula şi să-l înjurăm apoi pe popa căruia i-am dat acatiste, fără a o mai recăpăta. Ne place sau nu, ăştia suntem noi: murim cu fiecare clipă scursă zadarnic, minţindu-ne că încă mai putem recupera ceva...
