LA ŢINTĂ - "Veniţi să daţi speranţă de lumină!"
Acesta este apelul la omenie lansat încă o dată de trustul nostru de presă. Şi nu este un gest fals, generat de nevoia de a ieşi în evidenţă printr-o telenovelă. Ci este generat de o situaţie dramatică, în care a ajuns o tânără ameninţată să-şi piardă vederea. Eliza Elena Burilă, din Corbşorii Argeşului - căci despre ea este vorba - îşi duce cu demnitate de vreo trei ani crucea unei suferinţe nemeritate. Aşa cum aţi aflat şi din ediţia ziarului nostru de ieri, ea îşi pierde acuitatea vederii cu fiecare zi scursă ca nisipul în clepsidra timpului, pic cu pic. Cu ochiul drept nu mai desluşeşte ceva, iar cu cel stâng mai întrezăreşte nişte umbre. După ce a făcut turul celor mai bune spitale de specialitate din ţară şi a fost abandonată de medicii noştri, care n-au reuşit să-i stabilească un diagnostic şi nici să încetinească măcar evoluţia bolii, au recomandat familiei să se aştepte la ce era mai rău. S-a bâjbâit între meningită şi cancer la colon, dezminţite de analize, i s-au făcut puncţii în coloana vertebrală, a trăit chinuri greu de imaginat pentru unul sănătos şi a fost sfâşiată de fireşti dileme existenţiale, văzând cum se scufunda cu fiecare clipă într-un întuneric de sfârşit de lume. Un sfârşit al lumii ei, care-i smulgea aripile viselor şi o perpelea pe focul mocnit al întrebărilor fără răspuns.
Ca părinte, mi-e greu să scriu despre drama unei fete de 27 ani care putea fi copila mea, ca şi a oricăruia dintre cititorii noştri. Cuvintele îmi sunt uneori prea sărace pentru a exprima ceea ce simt cu adevărat în faţa acestei situaţii. Ca unul care am trecut şi eu printr-o sumedenie de necazuri cu probleme de sănătate în familie, pot cel puţin să-mi închipui prin ce a trecut familia Burilă în aceşti ani de groază. Pe care nu-i pot caracteriza altfel, căci presupune trecerea de la speranţă la disperare, sacrificii enorme - în condiţiile în care starea materială nu este una grozavă - şi permanenta terorizare de gândul că totul poate fi inutil.
Eliza a găsit resurse de voinţă să treacă peste toate necazurile şi - cel puţin aparent - să nu dea semne de disperare. Şi motive ar fi avut, căci unii dintre cei pe care-i credea prieteni au părăsit-o când a lovit-o necazul. Dar i-au rămas cei adevăraţi, şi nu puţini, cu care ţine legătura graţie unei aplicaţii auditive pe telefonul mobil, care o informează ce texte şi fotografii au postat amicii ei. Este o conexiune a omeniei în orb, care dă speranţe oricui se află într-un exil interior impus de o soartă maşteră. Oricum, îşi leagă speranţele de şansa plecării în Italia, duminică, pentru a face investigaţii medicale complete la o clinică oftamologică, cu scopul de a i se descoperi diagnosticul corect. Deşi nu îndrăzneşte să fie superoptimistă nici ea, nici familia sau apropiaţii, extraordinar este faptul că nu disperă. Pentru că nu suportă gândul să se complacă în postura unui obiect de decor într-un spaţiu ce riscă să-i devină tot mai străin, este decisă să se specializeze kinetoterapeut, ca să vină în ajutorul celor loviţi de boli şi să-i redea - pe cât posibil - unei vieţi cât mai apropiate de normalitate, dacă nu chiar absolut normale. Doi oameni minunaţi, dintre cei mulţi care ne înconjoară în acest abis de indiferenţă şi egoism - şi i-am numit pe Vasile Grigoroiu (cunoscut şi sub supranumele de Shaolin pe Valea Râului Doamnei) şi Daliana Rogojinaru - au lansat o campanie de ajutorare a Elizei, pe internet, la care s-au alăturat cei ce n-au putut rămâne indiferenţi la această situaţie reală. Oricine doreşte s-o ajute să-şi păstreze lumina ochilor, facilitându-i transportul în Italia, şederea ei şi a celor care neapărat trebuie s-o însoţească, dar şi costul investigaţiilor - eventual al tratamentului, după stabilirea diagnosticului, au la dispoziţie, dacă n-o pot face direct, două conturi, deschise la Raiffaisen Bank: RO67RZBR0000060018378068 (în lei) şi RO18RZBR0000060018378077 (în euro). Gestul unui om pe care nu-l dă bogăţia afară din casă, consătean al Elizei, care s-a împrumutat de 20 lei, în contul muncii pe care o va presta pentru cel care i-a dat acei bănuţi, capătă valoare de simbol. Oare putem fi noi mai mici la suflet decât el, rămânând indiferenţi la suferinţa acestei fete, care fără ajutorul semenilor poate pierde ceea ce are mai preţios - lumina ochilor?...
