Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 26 mai 2026 03:37

Editorial LA ŢINTĂ - "Mi-e frică să votez aşa ceva!"

Izbucnirea i-a aparţinut consilierului Ion Şerban, care este în legislativul municipal încă din anul 2000. Deci nu este unul dintre aceia care veneau cu propuneri tâmpite după validarea actualului consiliu local în 2012: "Domnilor, trebuie să votăm alt buget local, că' nu putem lucra cu cel vechi, aprobat de foştii aleşi locali!" Atunci, respectivul a reuşit performanţa să prindă şi mass-media pe picior greşit, pentru că aşa gogomănie greu se putea închipui. Să mă explic: cad guverne şi cele care le iau locul lucrează pe bugetele votate o singură dată într-un an, nu de câte ori îi vine cheful lui nea Cutare să se dea mare. Şerban nu face parte din categoria asta şi, cu experienţa acumulată timp de aproape patru mandate, nu s-a sfiit să spună că el nu se poate hazarda să voteze returnarea a peste 58 miliarde lei vechi de către municipalitate pentru că nu s-au respectat nişte termene de finalizare a unor lucrări. Şi a acuzat direct incompetenţa unor angajaţi din primărie cărora bănuia că li s-ar datora respectivul eşec. "Dacă vă e frică să votaţi, staţi acasă!" - nu s-a putut stăpâni nici primarul Nicolae Diaconu care, fără îndoială, ştie mai multe decât poate spune public despre situaţia în care s-a ajuns. Şerban, convins că şeful administraţiei municipale vrea să scoată castanele din foc cu mâna consilierilor locali, protejându-şi subordonaţii direcţi, s-a confesat că ezită şi să mai candideze ca independent la consiliu, după ce a trebuit să îndure injuriile cetăţenilor nemulţumiţi şi de prestaţia aleşilor locali din actuala legislatură. "Banii ăştia se vor recupera personal după controlul Curţii de Conturi" - a pozat Şerban în Mama Omida, făcând să treacă un fior rece prin sala de şedinţă. Urmarea a fost aceea că la vot s-a abţinut şi la fel au procedat Gheorghe Alecsei, care anunţase de la început că aşa va acţiona la toate proiectele de hotărâre, pentru că nu avusese timp să studieze documentaţia de vineri până luni, dar şi Nicolae Nedelcu şi Constantin Stanca. Oricum, proiectul de hotărâre a fost votat de ceilalţi 14 consilieri prezenţi, care au fost probabil convinşi de pledoaria primarului, prin care a exclus vreo culpă a cuiva din aparatul ce-i era subordonat. Sau care au avut fie curajul răspunderii, fie nu şi-au permis să-l dezamăgească pe "Jefe", pentru că majoritatea şi-ar dori să rămână în legislativ şi - vorba ceea - e greu de spus unde se pot poziţiona pe listele de candidaţi, şi mai ales în echipa cui...

Tot luni s-a detonat bomba E-coli care, cică, ar fi fost descoperită în produsele firmei Lactate Brădet. M-am trezit cu un apel telefonic disperat de la primarul Alecu Evlampie. Acesta era pe de-o parte terorizat de avalanşa de întrebări venită în cursul nopţii şi ieri dimineaţă de la televiziunile cu acoperire naţională, ce voiau să ştie cum se prezintă problema şi - pe de alta - de nevoia de a dezvinovăţi producătorii de caşcaval locali. Adevărul - susţinea dumnealui - este că dl. Badea ar avea o fabrică la Brădet, dar că n-ar colecta lapte de la gospodarii din comuna Brăduleţ, ci din alte locuri. Şi-i deplângea pe consătenii mai ales tineri, care-şi câştigau pâinea cea de toate zilele cu producerea şi comercializarea caşcavalului "cu mâinile curate". Produsul tradiţional al zonei, pe care însă nu s-a învrednicit cineva să-l înregistreze ca marcă, deşi are un festival ce se desfăşoară de câţiva ani. Suspiciunea asta cu bacteria E-coli - pentru că s-a vorbit doar de rezultate preliminarii - s-ar putea dovedi a fi o bombă cu efect întârziat, ce se va resimţi în perioada următoare şi prin scăderea numărului de turişti, deoarece orice om cu scaun la cap s-ar feri ca de foc să vină cu copiii prin zone pe unde bântuie acest ucigaş tăcut. Şi iată cum se închide cercul, fiind nevoiţi să ne întoarcem la modul în care-şi fac datoria oameni plătiţi ca să ne ofere securitate alimentară. Iar când se întâmplă aşa ceva, reapar şi nişte întrebări cu răspunsuri driblate în prostie de autorităţile ce-şi pasează responsabilităţile într-un joc de ruletă rusească, în care pistolul este pus la tâmplele micuţilor noştri. Acum, când mor copiii, ipoteza lui Şerban, cea privind incompetenţa, capătă acoperire generală, nu numai la nivelul unei primării. Nu credeţi, domnilor guvernanţi, că a venit vremea să tăiaţi răul din rădăcină şi să-i trimiteţi pe fiecare unde le este locul?...

Pin It