Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 26 mai 2026 04:36

Editorial LA ŢINTĂ - Muniţie electorală

Anul 2016, în care vor fi alegeri locale şi parlamentare, nu se deosebeşte de cele de dinainte care aveau aceleaşi date de prezentare. Pe vremea când prof. Nicuţ îşi asuma titlul de "only one" al politicii din urbe şi nu numai, se susţinea că la Curtea de Argeş se făcea altfel de politică. Şi parţial chiar aşa era, pentru că aici nu se vărsau butoaie de lături în capul adversarilor, injuriile ocoleau spaţiul public, dar funcţionau ca unse diversiunile iscate de bârfele ce prindeau aripi în guriţele răspândacilor pupincurişti din toate taberele. Era, într-adevăr, o epocă romantică, în care oamenii încă se mai respectau între ei şi făceau deliciul vulgului replicile sau găselniţele inteligente. Mi-aduc aminte cum la alegerile din anul 2000, un candidat la primărie copiase fără teamă de plagiat sloganul unei firme de telefonie mobilă şi pe posterul său electoral se lăfăia deviza "Cu el viitorul sună bine". Într-o noapte, suporterii adversarilor l-au completat inspirat cu afirmaţia "Dar fără el sună şi mai bine!" Patru ani mai târziu, un parlamentar care-şi stabilise birou la Curtea de Argeş, unde-l trimisese partidul cu misiunea de a-l "rezolva" pe acelaşi Nicuţ, avusese surpriza neplăcută de a fi refuzat de nişte directori de şcoli cărora li se dăduse sarcina de a-l face cu ou şi cu oţet pe primarul în funcţie. Dar nu din cauza asta a câştigat "papa" încă un mandat, ci pentru că ai lui nu aveau încă destul sânge în instalaţie. Şi-au adunat apoi ura şi frustrarea născută din conştiinţa că-i erau prea îndatoraţi pentru a se achita, peste patru ani. Aveau să strângă toate cele trebuincioase în ultimul mandat al lui Nicuţ, pe care l-au scos cu cinism în factor prim atunci când "lupii tineri" din jurul său au considerat că ar fi venit vremea schimbării şefului de haită. 

Dacă este s-o spunem pe bune, după 2004 climatul politic şi electoral s-a alterat vizibil şi la Curtea de Argeş. Urmarea: am avut legislative municipale din ce în ce mai slabe, cu tot soiul de ciudaţi teleportaţi acolo nu pe motiv de valoare, ci de contributivitate, cumetrii sau obtuzitate, fără de care nu puteau fi manipulaţi. Cei care ştiu ce manevre murdare s-au făcut la întocmirea listelor electorale, chiar şi la cea a USL, v-ar putea lăsa cu gurile căscate, doamnelor şi domnilor, dacă ar fi dispuşi să-şi dezlege limbile. Dar vor face "ciocu' mic" cât timp se va considera necesar să se folosească numai anumite tipuri de muniţie electorală. Care, ca şi cea clasică, poate fi cu efect imediat, cu efect întârziat sau de rahat. Cei care au avut intenţia clară de a candida şi măcar un cap limpede în spate, şi-au făcut stocurile de muniţie electorală cu care vor ataca în anumite perioade. Din ceea ce am auzit în ultimul timp, am concluzionat că lupta va fi dură, pe măsura mizei. Iar aceasta este imensă, câtă vreme este sinonimă cu ultimul tren spre fondurile europene. Poate tocmai de asta se pronunţă tot mai apăsat numele acelei instituţii cu trei litere în siglă care dă coşmaruri multora. Iar la Curtea de Argeş, cele mai tari argumente electorale s-ar putea să fie anul acesta cele furnizate de gospodărirea banilor publici, după ce municipalitatea trebuie să returneze peste 58 miliarde lei vechi pe nişte proiecte cu finanţări europene, nefinalizate. Şi nu este singura chestiune: cei care cunosc, nu se sfiesc să arunce şi pietre-n baltă. Ultima diversiune despre care ştiu este cea a cheltuielilor cu deszăpezirile din acest an. Un potenţial candidat la nu ştiu ce spunea zilele trecute că ele au fost de vreo 16 miliarde lei vechi. Ascultătorii săi au făcut ochii mari, dar n-a fost unul care să-i arunce replica aia din Caragiale: "Amice, eşti idiot!" Nu, pentru că argeşeanul, ca tot românul, gândeşte că nu iese fum fără foc şi că onorabilul o fi ştiind el ceva... Din curiozitate, l-am contactat pe directorul de la SPGC, aflând că cifra era umflată de peste 11 ori şi ceva. Am vrut să aflăm şi cam cât a fost de aspră iarna de care încă nu ne-am despărţit definitiv şi am aflat de la Serviciul Meteorologic Piteşti că, la Curtea de Argeş, am avut efectiv două zile cu lapoviţă, alte şapte cu ninsoare, iar stratul maxim de zăpadă a avut grosimea de 17 cm, în data de 17 ianuarie 2016. Ar fi de-a dreptul caraghios să aflăm că pentru asemenea "coşmar alb" s-au cheltuit zeci şi zeci de tone de nisip cu sare, cantităţi de combustibil cu care puteai face înconjurul Pământului sau salarii care să-i facă să pălească de invidie pe cei cercetaţi de DNA. Dar câtă vreme se ţin secrete cifrele oficiale şi nu se fac publice, orice petardă poate avea exemplul unei bombe electorale cu neutroni. Iar cei vizaţi în primul rând nu pot fi alţii decât primarul şi viceprimarul în exerciţiu care, foarte uşor, vor fi consideraţi de cetăţeni capii şmecheriilor făcute cu bănişorii noştri. Rămâne de văzut ce fel de muniţie e asta, dar mai ales cum o vor dezamorsa onorabilii...

Pin It