Editorial LA ŢINTĂ - Săptămâna brânzei
Pentru simpaticele şi şmecherele feline de prin casa omului, pisicile, are termen limitat. Pentru cei ce se vor animale politice - NU! Atunci când se umflă tărâţa-n "onorabili", nu mai e chip de şovăială: orice mijloc e bun, dacă serveşte scopului. Dacă vreţi un exemplu, cel mai bun mi se pare a fi acea hulită ordonanţă de urgenţă a traseismului politic pe termen limitat din toamna lui 2014. Pentru mine, atunci a început săptămâna brânzei în politică sau, dacă preferaţi, căţeleala. Dragnea şi Ponta - cei care au mânărit-o - au fost înjuraţi ca la Bălăceanca, dar toţi ceilalţi au căutat să profite de ocaziile oferite. S-au proferat ameninţări la adresa transfugilor, dar nu întreb câţi şi-au pierdut mandatele. Şi n-o fac pentru a nu mă expune riscului de a fi considerat idiot. Prefer să-i las pe alţii să-i caracterizeze pe cei ce dădeau asigurări acum patru ani că vor interzice traseismul în politică. Şi să-i taxeze la urne - deşi n-aş prea crede - pe cei ce avansau anul trecut decaloagele politice, despre care ştiau din capul locului că nu erau altceva decât nişte bancuri proaste.
S-a făcut o lege electorală pe un aşa-zis consens politic naţional şi acum, cu mai puţin de o sută de zile înainte de alegerile locale, nu se ştie câte tururi vom avea. Liderii politici nu sunt interesaţi de interzicerea mitei electorale, căci au găsit deja căile de a o fenta. Dacă nu mai pot distribui alimentele pe cale de a expira sau deja expirate, brichete, pixuri sau găleţi inscripţionate, reprezentanţii lor din teritoriu au soluţii. Păi, ce mare lucru să se ofere sub formă de danii la hramurile bisericilor încheiate cu agape creştine o proteină acolo, o ţuiculiţă sau orice poate aduce la sentimente mai bune pentru cine trebuie pe Măria Sa, Alegătorul? Sau cine ar putea condamna organizarea unor excursii gratuite sub pretext de pelerinaje pe la morminte şi moaşte de sfinţi ori agapele tovărăşeşti? Aşa s-a întâmplat de Dragobete sau de 8 Martie pe unde au fost primari deştepţi, care n-au ignorat forţa dăscălimii, a popimii şi a celorlalţi care pot fi agenţi electorali sub acoperire. Nici nu mai contează, cât timp coana preoteasă se distrează, acum şi la anu', de Mălineanu! Să mai pomenesc oare despre sumedenia de directori de unităţi şcolare care funcţionează cu delegaţii, deşi se tot vorbeşte de nu ştiu când despre organizarea concursurilor pentru ocuparea definitivă a funcţiilor? Explicaţia este simplă: numirile au fost făcute în mare parte politic şi toţi ştim că acela care numeşte poate şi să destituie. Concluzia se impune de la sine pentru oricine nu este direct interesat sau care nu vrea să facă pe prostul, ignorând riscul de a rămâne aşa. Pentru că trebuie s-o spunem clar: în şcoli se face dintotdeauna, dar acum mai pregnant decât oricând politica celui mare şi tare, distrugându-se cu cinism visurile adolescenţilor despre corectitudine şi dreptate!
Ştiu numeroase cazuri de acest gen, dar am să vă redau un număr limitat, dintre cele mai semnificative. La BAC-ul din 2000, un candidat i-a uimit pe examinatori cu răspunsurile sale excelente la examenul oral de Română. Curioşi, l-au întrebat de la ce liceu provenea. Auzind numele de Corbeni, i-au spus fără vreo reţinere că lui, ţăranului, îi era de ajuns nota 9. În naivitatea mea credeam că aşa ceva nu se mai putea întâmpla după 16 ani. M-am înşelat, pentru că la recenta olimpiadă de Istorie, faza judeţeană, mi s-a demonstrat că doi elevi de la "Vlaicu" au fost nedreptăţiţi, chiar şi după contestaţii. Unuia cel puţin nu i s-a acordat nici punctajul din oficiu! Probabil că la Piteşti, elevii din Curtea de Argeş sunt consideraţi nişte ţărani, cărora le este de ajuns că s-au calificat la faza judeţeană. Iar dacă bănuiala mea se confirmă, cei care judecă astfel n-au ce căuta în sistemul educaţiei naţionale! Să se ducă să facă vocalize pe acoperişuri cu pisicile în călduri şi să ne lase. Ca şi şefii lor politici, care-i ţin în posturi ca să le fie numai lor bine, chiar cu preţul pervertirii sufletelor unor copii. Copii care mâine îşi vor lua lumea-n cap şi vor performa pe alte paralele şi meridiane, lăsându-ne să ne chinuim cu rebuturile educaţionale, gata să ne dea în cap pentru 2 lei şi un pumn de mărunţiş.
Apropo: în această dimineaţă m-am crucit auzind-o pe o prompteriţă de televiziune mai blondă decât admite bunul simţ, care vorbea despre ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Kelemen şi despre tenismena rusoaică Ekaterina Marakova, bătută recent de Simona Halep la Indian Wells. În fapt, era vorba despre Hans Klemm şi despre Ekaterina Makarova! Oare să fi avut dreptate Băsescu atunci când spunea că învăţământul românesc produce tâmpiţi?...
