Editorial LA ŢINTĂ - Dor de Al.Th. Ionescu
Am mai folosit acest titlu, dar nu găsesc altă formulare mai potrivită pentru a descrie sentimentele care ne animă pe toţi cei care l-am cunoscut şi am lucrat cu regretatul dascăl de la Colegiul Naţional "Vlaicu Vodă". Doamne, cum a mai trecut timpul, parcă am fi clipit de şapte ori şi nimic mai mult... Trebuie să vă mărturisesc cu toată sinceritatea, asumându-mi riscul de a fi taxat drept patetic, faptul că ne-am obişnuit foarte greu cu realitatea faptului că nu va mai veni în redacţie şi că nu vom mai avea cu cine încinge acele dispute aprinse pe diferite teme, din care ieşeau o sumedenie de adevăruri. Şi chiar soluţii la probleme. Uneori îl apelam telefonic pentru consultaţii lingvistice, când nu ne înţelegeam asupra unor formulări. Şi asta pentru că aici, la ARGEŞ EXPRES, am făcut o adevărată religie din promovarea unei limbi române corecte. Asta nu ne-a scutit s-o mai şi scrântim uneori şi să fim certaţi de dragul de Al.Th. Şi n-o spun din pur formalism sau pentru a-i cinsti memoria, ci pentru că aşa este. Chiar dacă n-o să mă credeţi, uneori şi dumnealui mai şovăia, pentru că avem o limbă atât de bogată în nuanţe încât cerea un pic de răgaz pentru gândire şi consultarea unor cărţi de specialitate înainte de a se pronunţa. Or asemenea comportament este unul de profesionist adevărat, nu de spiritus rectus, care încearcă să-şi impună cu orice preţ punctul de vedere, ca să-şi dovedească infailibilitatea. Aşa era dom' profesor, apropiat de toţi cei pe care-i simţea a fi oameni corecţi, care voiau să-şi facă treaba onest pe pogonul lor de responsabilitate. Iar acest lucru pot să vi-l confirme sutele, dacă nu miile de elevi ai săi, pe care i-a pregătit nu numai pentru a se împrieteni cu limba pe care au vorbit-o străbunii şi părinţii lor, dar şi de a fi oameni adevăraţi într-o lume în care aparent mai degrabă au cale liberă parveniţii fără scrupule.
Al.Th. Ionescu a fost unul dintre primii oameni de litere care mi-au confirmat că aş avea o brumă de talent la scris. Se întâmpla la Casa de Cultură, unde avea un cenaclu în cadrul căruia am citit prin anii '80 ai veacului şi mileniului trecut un text despre sărut-mâniştii din epoca lui Ceauşescu. Tot dumnealui îi datorez şi faptul că m-am alăturat echipei care a lansat acest ziar în 1999, pe când colaboram la un cotidian judeţean. N-am ezitat, pentru că aveam convingerea că o comunitate îşi defineşte clar personalitatea în momentul în care are un ziar, un post de radio sau de televiziune, care să joace rolul de câini de pază ai democraţiei. Şi s-a dovedit de-a lungul timpului că nu m-am înşelat, pentru că după apariţia ziarului nostru, s-a cam terminat cu liniştea în care se complăceau politicienii de pe scena urbei. Unii nu se sfiesc nici acum să ne înjure pe faţă, dar asta e cu totul altă poveste. Al.Th. Ionescu a fost alături de noi până când soarta a vrut să ne despartă mai devreme decât am fi putut anticipa cu toţii în cele mai cumplite coşmaruri. Deşi uneori n-am fost întrutotul de acord, ţin să vă spun că spiritul acestui om deosebit încă este prezent în redacţia noastră. Şi, de câte ori ne aşezăm în faţa calculatorului să scriem un text, ne întrebăm cum ar fi tratat tema Al.Th. Iar asta pentru că a fost un vizionar în multe privinţe, dovadă fiind cărţile pe care le-a publicat in memoriam Trustul media ARGEŞ EXPRES - "A(l)titudini" şi "A(l)titudini culturale" - care rămân de actualitate şi la şapte ani de la trecerea sa la cele veşnice. Sigur că i-a supărat pe mulţi, care aveau cu totul alte păreri despre propriile persoane ce aspirau la statutul de personalitate şi se trezeau desfiinţaţi în câteva cuvinte dure, dar drepte. Iar faptul că nici acum nu pot respira uşuraţi dovedeşte ceea ce spuneam ceva mai sus. Argeşenii pot sta liniştiţi: copiii sufleteşti ai lui Al.Th. veghează, aşa că dumnealui poate să-şi doarmă în pace somnul de veci, alături de cei drepţi!
