Editorial LA ŢINTĂ - Între ingratitudine şi incertitudine
Trăim de azi pe mâine şi nu ne mai interesează ziua de poimâine. Şi nu pentru că am fi devenit peste noapte epicurieni, adepţi ai unor plăceri rafinate, care adoră să se bucure de clipa prezentă, ci pentru că am fi nebuni dac-am face planuri pe termen lung. Totul este relativ, situaţia este în efervescentă schimbare şi acum - mai mult decât oricând - "n-aduce anul, ce-aduce ceasul". Un exemplu: eroii de ieri sau de astăzi pot deveni răii de mâine, cei ce merită să fie lapidaţi, adică ucişi cu pietre în piaţa publică, cum se proceda încă din vremurile biblice cu femeile adulterine. Lumea s-a schimbat destul pentru ca în prezent să le accepte ca vedete de show-bizz, ce nu mai pot fi atinse nici cu o floare. De înjurat sunt altele, precum Paula Ungureanu. Portarul de la HCM Baia Mare a fost huiduit pentru că şi-a permis să protesteze că nu şi-a mai primit salariul de luni de zile şi pentru că a semnat cu CSM Bucureşti, la care va juca din sezonul viitor. N-a mai contat că a apărat poarta naţionalei în repetate rânduri, că a adus glorie handbalului românesc, ci numai sentimentele fanilor maramureşeni care s-au simţit trădaţi. Pentru mine asta e ingratitudine, ca să nu mai vorbesc despre lipsă de bun simţ. Dac-aş avea timp de pierdut, i-aş întreba pe needucaţii nedeştepţi care i-au adresat cuvinte grele Paulei dacă ei ar munci gratis, de amorul artei. Nu-i întreb, pentru că orice răspuns ar da, inclusiv dacă m-ar trimite şi pe mine la origine, chiar că nu m-ar impresiona din partea unor astfel de rebuturi umane. Asta nu înseamnă - spre exemplu - că aş aproba atitudinea unei părţi a galeriei care-l înjură de mama focului pe fotbalistul Alex Chipciu. Tipul se spune că ar avea cel mai mare salariu dintre toţi jucătorii din prima ligă a ţării. Oamenii din tribună s-au săturat să-i vadă neputinţa pe teren şi sunt incitaţi de "specialiştii" care-l laudă pentru "efortul" de a apărea ca titular etapă de etapă. Chipciu este - după părerea mea - într-o prăpastie de formă, în care s-a prăbuşit definitiv după ce a ratat acel penalti cu Ludogoreţ, pe Arena Naţională, care a scos echipa sa din Liga Campionilor. De-atunci nu mai este în stare să dea o pasă şi toate mingile care ajung la el pot fi date la anunţurile de pierderi permanente şi declarate nule. Dar nu este problema mea câtă vreme lui Gigi Becali îi place să se agaţe cu disperare de speranţa că l-ar putea vinde pe milioane de euro, cum s-a întâmplat cu Chiricheş sau cu Gardoş şi, pentru asta, îl plăteşte indecent de mult pentru ceea ce face efectiv pe teren. Dacă şi Iordănescu a văzut că nu mai are ce face cu el şi nu l-a mai convocat la naţională, e clar: Chipciu este încă un talent pierdut pentru fotbalul românesc, iar a-l chinui cu titularizarea în echipa de club este sinonim cu catastrofa. Asta constată spectatorii care s-au săturat de "fiţele" braşoveanului. Din punctul meu de vedere, viitorul său sportiv este incert, pentru că nu-l văd titular nici în echipa reprezentativă a urbei noastre. Care nu există!
Acum, haideţi să zăbovim câteva clipe şi asupra candidaţilor noştri la postul de primar. Şi asta numai din cauza incertitudinii care pluteşte asupra celor mai mulţi. Bunăoară, unii par să fi dat în "complexul Mircea Geoană": se culcă preşedinţi de partid şi candidaţi şi se trezesc "foşti". Mărturisesc că uneori mă şi distrează întrebările unor cunoscuţi, de genul "Pentru cine mai candidează tovarăşul?..." N-am greşit, pentru că majoritari sunt tot cei care au fost membri PCR sau măcar UTC. Cei născuţi după 1990, mai au de stat pe lista de aşteptare. Şi chiar de n-ar fi aşa, tot ar fi greu de crezut că i-ar vota cineva, cât timp nu-i cunosc decât cei din cercul apropiat de cunoştinţă, neamurile (şi nici acelea toate), iubitele şi cine s-o mai găsi să-i dea peste nas primarului în funcţie. Asta este starea de incertitudine indusă de frica unor partide de a-şi scoate la bătaie candidaţii. Poate că sunt fragili ca florile din solar şi se tem să nu-i ofilească vreo brumă DNA... Dar nici cei ce ies cu pieptul înainte, deşi n-au dram de experienţă administrativă şi se vor primari, nu sunt chiar de lăudat. M-am crucit ascultând declaraţia unui tip care a lucrat prin structurile poliţieneşti şi vorbea despre "înfrăţirea" dintre afaceriştii din Curtea de Argeş. Şi avea omul o siguranţă dezarmantă, de parcă ar fi plecat cu nişte dosărele în portofoliu la data pensionării... Oricum, a dat cu mămăliga-n lapte atunci când a zis că abia aşteaptă să-i vadă la Starea civilă, oficializându-şi înfrăţirea. După ştiinţa mea de nespecialist, acolo se oficiază căsătoriile, dar dacă în jargonul gay se foloseşte termenul avansat de dumnealui, înseamnă că am făcut bine să nu mă bag în aşa talmeş-balmeş. Până la proba contrarie, rămân la ideea că respectivul, totuşi, a încurcat primăria cu sculăria, aşa că n-am să-l votez în vecii vecilor! Nu mai vreau să pomenesc aici despre starea de bâlbă în care a dat şi primarul în funcţie, Nicolae Diaconu, care-şi mărturisea unui ziar fidelitatea faţă de PAM şi determinarea de a-l aduce la inimile argeşenilor. Hai, bre, dom' primar, chiar n-aveam destulă bătaie de joc la inimă şi fără asta?...
