Punctul pe Y - Orbirea lui Orban
Ziua de luni, 11 aprilie, va rămâne ca o dată cu chenar negru în calendarul liberal. Începuse bine şi candidatul Orban intra zâmbitor pe uşa DNA, animat de tradiţionalul sentiment al încrederii în justiţie şi ieşea încruntat, declarând că renunţă nu doar la candidatura pentru Primăria Capitalei, dar şi la funcţia de vicepreşedinte al PNL!
O adevărată bombă care i-a lăsat cu gurile căscate şi pe taciturnul Vasile Blaga şi pe gestanta Alina Gorghiu. Şi-au mai revenit în fire când au aflat circumstanţele prezenţei colegului lor la instituţia cu pricina: nu, nu era vorba despre celebra mită, de care se ocupă cu precădere Parchetul Anticoruptie, ci doar de primirea unor foloase necuvenite. Pe care, de fapt, Orban nici nu le primise personal. Acestea (în valoare de 50.000 euro) fuseseră doar solicitate de candidat, urmând să fie vărsate de omul de afaceri binevoitor direct celor două posturi de televiziune care urmau să-i promoveze imaginea curată în perspectiva scrutinului local. Cu alte cuvinte, Orban pica în plasă fără să se fi ales şi el personal - precum mulţi dintre colegii săi - cu nişte bani de buzunar. Banii erau exclusiv pentru partid, prin eventuala sa victorie din alegeri.
În ciuda acestor amănunte, foloasele necuvenite intră în aceeaşi oală încăpătoare a corupţiei. Şi sunt judecate cu severitate ca acte incompatibile cu funcţia publică. De aici şi gestul operativ al lui Orban de a renunţa la candidatură, în primul rand, şi de a lăsa căruţa liberală în drum.
Liderilor partidului nu le-a picat deloc bine chestia asta, deşi şi ei începuseră să se îndoiască de şansele celui cu care îl înlocuiseră pe nesemnificativul, dar activul Buşoi. Ultimele sondaje de opinie îl clasau pe Orban clar în urma candidatului stângii, într-o poziţie în care nu avea cum să recolteze şi alte voturi ale dreptei. Din acest punct de vedere, DNA le-a dat o mână de ajutor. Una otrăvită, însă, pentru că dincolo de eşecul personal al lui Orban, situaţia în care se află acesta se reflectă dureros de nativ asupra partidului prezidenţial şi care se trezeşte cu o nouă etichetă de corupţie ale cărei efecte se vor vedea cu siguranţă nu atât la scrutinul local, cât la cel parlamentar.
Privită din perspectiva candidatului, este aproape de neînţeles inconştienţa cu care acesta a păşit în terenul minat al contribuţiilor electorale cărora le-au căzut victime (şi le cad în continuare) atâţia aspiranţi la gloria politică. Desigur, fondurile pe care le pune la dispoziţie oficial guvernul sunt nesemnificative. A recurge, însă, la metodele clasice, când procurorii sunt cu ochii cât cepele nu doar pe candidaţi, dar şi pe posibilii lor sponsori, este un act de inconştientă care nu face altceva decât să dovedească faptul că aceste reflexe sunt atât de puternic înrădăcinate în mentalul politicianist, încât nici măcar sperietoarea puşcăriei nu le poate anula. Iar orbirea lui Orban este cel mai bun exemplu că dincolo de lozincile sforăitoare, în fiecare politician zace un profitor al conjuncturilor tulburi.
