Editorial LA ŢINTĂ - "Noi cu cine mai candidăm?..."
Asta a fost dilema cu care s-au confruntat destule partide. Scriam recent despre disperarea cu care s-au căutat nişte Agamiţă Dandanache pentru a candida la posturile de primari. Deosebirea era că, faţă de personajul epic creat de I.L Caragiale, cele "manufacturate" de urmaşii săi din politica mioritică a zilelor nostre sunt, de fapt, nişte cascadori. Adică îşi riscă reputaţia câştigată cu trudă după o viaţă de muncă, liniştea familiilor şi chiar banii pentru privilegiul de a-şi rupe gâturile în locul boşilor de partid. Nu ştiu dacă satisfacţia de a-ţi zice lumea o lună de zile, la mişto, "Să trăiţi, dom' primar!" compensează ruşinea pe care o pot păţi la numărarea voturilor. Şi spun asta gândindu-mă că majoritatea sunt cunoscuţi doar în cercul de prieteni şi al foştilor colegi de serviciu. "Ăsta cine mai e?" - mă întreba un amic despre un anume candidat. I-am spus ce ştiam eu despre respectivul şi concluzia a fost: "Să fie sănătos şi să-l voteze măcar familia, pentru că rezultatele în planul administraţiei publice locale nu-l recomandă!" Şi avea dreptate când susţinea că nu poţi da unui artist sarcina de a proiecta o navă aeriană, chiar dacă în copilărie a fost campion pe clasă la lansarea avioanelor de hârtie sau la înălţatul zmeielor. La fel de porniţi sunt oamenii şi pe mai mult sau mai puţin tinerii pensionari - unii proveniţi din structuri militarizate, alţii retraşi la odihnă pentru limită de vârstă - cărora nu le găsesc locul în sistemul administrativ. Recunosc, până la un punct şi eu sunt de acord că nu e chiar normal să candideze la un post de responsabilitate comunitară sau naţională un tip mai aproape de "gaşca şoimilor popii" - situaţie în care mă aflu şi eu, cu precizarea că nu sunt înscris pe o astfel de listă. Şi nici nu voi fi în această viaţă, deoarece eu nu pot fi garantul viitorului nici măcar pentru copilul meu, darămite pentru ai altora. Dar este absolut legal şi în deplină legalitate cu drepturile omului, dacă nu are alte probleme de natură penală. Din punctul meu de vedere, selecţia candidaţilor se face la urne prin voturile alegătorilor.
Dar dacă am pomenit despre acest aspect, nu pot trece peste minimul cod moral care impune celor condamnaţi definitiv să facă un pas înapoi. Acesta a fost trâmbiţat mult timp de toate partidele, pe toate vocile, cu omisiunea precizării că era valabil numai pentru membrii altor formaţiuni politice, nu pentru ai lor. În aceste zile s-a iscat un scandal de toată frumuseţea după ce liderul naţional al PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat definitiv la doi ani cu suspendare în Dosarul referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Dincolo de faptul că tot ceea ce i se impută lui Dragnea ar fi putut fi valabil şi pentru alţi lideri politici, rămâne condamnarea cu care s-a dorit să se dea un exemplu. Acum i-au sărit mulţi în cap să-şi dea demisia din fruntea celui mai mare şi mai tare partid politic din România. Şi printre ei s-a regăsit şi Valeriu Zgonea, omul despre care se spune că arde de nerăbdare să-i ia locul. Mi-e şi silă să reiau argumentele pro şi contra, căci mustesc de jeg politicianist şi put al dracului a interese ascunse. Poporul nu este altceva decât masa de manevră, pe care păpuşarii din spatele scenei îl văd ca pe o victimă predestinată. Nu ştiu ce se va întâmpla până la urmă, câtă mizerie se va mai arunca pe piaţă, dar mă tem că asta ne va otrăvi pe noi, oamenii de rând, nu pe privilegiaţii care ne amărăsc zilele cu tâmpeniile lor premeditate şi în formă continuată.
Iar când fac această afirmaţie, mă gândesc şi la ceea ce se întâmplă pe la noi. Pentru că suntem în rândul lumii când este vorba despre procese şi sentinţe judecătoreşti. Primarul Vasile Dina, de la Valea Danului, de pildă, şi-a asumat bărbăteşte înfrângerea în faţa ANI şi nu va mai candida. A greşit omeneşte şi plăteşte cu retragerea din cursa pentru al doilea mandat din cauza interdicţiei pe trei ani de zile de a mai candida pentru funcţii publice. Un omolog, de pe altă vale de râu, găsit tot incompatibil care, la fel, decisese să se retragă din viaţa publică, era supărat rău ieri dimineaţă pe ziarul nostru, pentru că scrisese despre problemele sale. "Nu v-aţi informat până la capăt, aţi dat sentinţa şi nu m-aţi contactat să-mi spun punctul de vedere. Vă informez că am contestat-o şi am avut câştig de cauză la Curtea de Apel Piteşti. Aţi procedat ca şi acum câţiva ani, când aţi scris despre terenul de fotbal din comună şi nu e corect..." Haideţi să lămurim lucrurile: au fost destule cazuri în care s-a câştigat la Curtea de Apel Piteşti, dar s-a pierdut la ÎCCJ, pentru că ANI nu va sta cu mâinile în sân, acceptând să se facă de băcănie că a dat o decizie incorectă. Iar cu terenul de fotbal era o promisiune după ce dom' primar îşi părăsise partidul şi din roşu se făcuse portocaliu. Numai că Elena Udrea n-a mai apucat să dea şi bănuţii pentru stadion, căci a căzut Guvernul Boc. Consecinţa a fost că şi în turul campionatului 2015-2016, echipa de fotbal a comunei şi-a disputat meciurile considerate pe teren propriu din campionat într-o altă comună. Păi treabă-i asta, dom' primar Păuna?... Aţi candidat în 2012 sprijinit din umbră şi de foştii şefi politici, aţi câştigat şi aţi transpus în viaţă parabola fiului risipitor. Foarte frumos dacă pentru dumneavoastră s-a tăiat viţelul cel gras la revenirea acasă. N-am comentat-o la vremea respectivă din motive de jenă, aşa cum n-am fi făcut-o nici acum, dacă lipsea reacţia aceea nepotrivită. În sfârşit, tot ieri dimineaţă, un alt primar în funcţie mă întreba dacă este moral să nu se mai ceară candidaţilor să prezinte cazierele judiciare. Nu ştiu dacă este aşa, dar înţeleg de ce s-au ostenit unii să scoată chestia asta din Legea electorală. Păi dacă ar fi păstrat-o, ar fi rămas partidele mari care s-au perindat pe la guvernare şi au contorizat sumedenie de condamnări, cu sau fără executare, fără comitete centrale şi fără candidaţi. Vorba lui Caragiale: "De ce să n-avem şi noi faliţii noştri?..."
