Editorial LA ŢINTĂ - Herr Klaus, pe urmele lui nea Nicu
În toamna trecută, preşedintele României, Klaus Werner Iohannis, nu şi-a putut reprima starea de Schadenfreude care-l stăpânea în momentul în care şi-a văzut visul împlinit, atunci când Victor Ponta a cedat presiunilor şi a demisionat. Satisfacţia manifestată public faţă de necazul care-l lovise în moalele capului pe fostul contracandidat la alegerile prezidenţiale s-a risipit ca un fum, mai repede decât în cele mai rele coşmaruri. Guvernul tehnocrat s-a dovedit a fi o dezamăgire nu numai pentru români, ci şi pentru preşedintele care n-ar mai recunoaşte nici picat cu ceară că ar fi tătucul sau naşul acestuia. Colac peste pupăză, după condamnarea definitivă a lui Liviu Dragnea, urmată de nişte crampe politice jenante provocate în PSD de nerăbdarea manifestată de Valeriu Zgonea de a-i lua locul, conducerea a strâns rândurile şi s-a ivit posibilitatea reală a revenirii lui Victor Ponta în prim-planul politicii. Se vorbeşte insistent despre (i)Zgonea(la) lui Valerică nu numai din PSD, ci şi din fruntea Camerei Deputaţilor. Iar cel pregătit de Dragnea să-i ia locul pare să fie tocmai Victoraş, care - după alegerile locale - este posibil să revină şi în fruntea partidului, repetând rocada între dumnealor. Sigur că lui Iohannis nu i-ar conveni aşa ceva. Şi asta nu pentru că Zgonea ar fi fost omul său din interiorul PSD - cum se bârfeşte - ci pentru că fostul premier poate să-i fie cel mai puternic obstacol în cursa pentru al doilea mandat prezidenţial, în 2019. Susţinătorii preşedintelui de la Cotroceni protestează cât îi ţin bojocii, cum că ne facem de râs în faţa lumii împingându-l pe un cercetat penal spre a treia funcţie în statul român. Cei din coaliţia condusă de pesedişti reacţionează spunând că şi Iohannis a candidat la preşedinţie când era, la fel, sub lupa justiţiei. Iar ceea ce este adevărat, nu poate fi contestat, mai ales după ce capul statului a pierdut o casă, obţinută cică prin nişte mijloace care n-ar prea face cinste nici unui om de rând!
Păcat că avem legi interpretabile şi că acestea ne pun în situaţii de-a dreptul scandaloase. Iar vina principală o poartă parlamentarii care le-au manufacturat nu prosteşte, ci şmechereşte, pentru că şi-au luat din timp măsuri de precauţie în cazul în care ar călca oricare dintre ei pe bec. Cea mai bună dovadă în acest sens este dată de faptul că se agaţă cu tot inventarul de imunitatea fără de care ar deveni oameni de rând, ceea ce nu şi-ar dori pentru nimic în lume de când au ajuns să se creadă indispensabili, infailibili şi inatacabili.
Bâlbâitul Guvern Cioloş mai trebuie suportat până după alegerile parlamentare. Cu miniştrii demisionari, demişi până acum şi cu cei despre care se spune că ar fi pe "ţeavă" să se ducă unde şi-a înţărcat mutu' iapa, începe să-şi merite răutăţile celor care-l caracterizează drept unul de păcălici. A fost de-a dreptul penibil comunicatul premierului care anunţa că ar fi avut nu ştiu ce discuţii cu ministrul Sănătăţii, fără a specifica dacă au fost pe tema detergenţilor sau a altor blestemăţii care infestează sistemul. Oricum ar fi, chestia asta întăreşte impresia că s-ar face că lucrează. Iar Herr Iohannis a asistat la slujba de Înviere de la Patriarhie cu mina aceea constipată, care îi este parte a personalităţii, alături de soţia ce nu mai ştie cum să-şi revendice statutul de Primă Doamnă, inexistentă în legislaţia statului nostru, dar ambiţie personală devorantă - după cum se vede. Personal mi-a picat rău faptul că s-au găsit unii care, în noaptea de Paşti, n-au avut ceva mai bun de făcut decât să-l huiduie pe şeful statului. Şi asta pentru că şi-au bătut joc de cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, pe care au întinat-o cu otrava urii omeneşti şi apoi pentru că astfel s-a dovedit lipsa de minimă consideraţie de care se bucură această funcţie, jefuită de credibilitate tocmai de către cei care au deţinut-o. Iar asta este groaznic de îngrijorător pentru cetăţenii lucizi, care încă mai cred în instituţiile statului de drept. Iar pentru mine, dragă Herr Klaus, este mai alarmant decât să ajungi să fii lăudat de Traian Băsescu, pentru că dumnealui nu face ceva gratuit sau fără un scop precis. Iar ceea ce a urmat - zborul cu avionul în Afganistan împreună cu nevasta - mărturisesc că mi-a amintit de Ceauşescu, omul care a fost sub papucul ţaţii Leana şi a sfârşit aşa cum ştim toţi, poate nemeritat, totuşi... Precizez că sunt un susţinător al familiei, dar a-ţi căra femeia după tine peste tot, chiar şi în teatre de operaţiuni militare din ţări în care religia plasează femeile undeva mai jos decât caprele, care sunt în ochii bărbaţilor mai preţioase, mi se pare a fi nu o gafă de proporţii, ci cu totul altceva. Dintr-o firească pudoare, ca să nu-i zic preţios eleganţă, mă abţin să-i dau definiţia aici şi acum. Preşedintele este liber să-şi iubească tovarăşa de viaţă, dar dacă o preţuieşte cu adevărat, trebuie s-o protejeze, nu s-o expună riscurilor, care l-ar face mai vulnerabil, alături de dumneaei. În popor, unor astfel de oameni li se spune peiorativ "muiercea". Precizez că n-am fost şi nu sunt misogin, iar cei ce mă cunosc ştiu că nu mint. Accept superioritatea femeilor, atunci când este cazul, dar consider că fiecare trebuie să-şi precizeze clar poziţia în cadrul cuplului şi să şi-o asume cu înţelepciune, dacă vrea să dea armonie vieţii conjugale. Păcat că un om echilibrat, cum l-am crezut pe Klaus Werner Iohannis când l-am votat acum aproape doi ani, se dovedeşte a fi din categoria "Mihaela, dragostea mea..." Dar, înainte de a ne lamenta ca strămoşii daco-romani cu formula "Vai, nouă!", să nu uităm că avem şansa ca în 5 iunie să ne deşteptăm "din somnul cel de moarte" şi să începem reformarea clasei politice de jos, de la temelie, eliminând clovnii din politică şi mizând pe oameni mai puţin îndrăgostiţi de ei înşişi şi gata oricând să şi-o tragă singuri, dacă ar avea ceva de câştigat din asta!...
