Editorial LA ŢINTĂ - De ce n-am candidat
Voi începe prin a vă face o mărturisire: de mai bine de un an şi ceva am fost îndemnat de prieteni sau cunoscuţi să mă arunc în vâltoarea luptei electorale. Nu m-am lăsat tentat de perspectivă şi ţin să declar cu toată responsabilitatea că nu regret decizia de a mă păstra deoparte. Am fost întrebat şi în campania electorală de ce n-am candidat măcar la funcţia de consilier local. La momentul respectiv, le-am răspuns celor care m-au chestionat. O voi face şi acum, public, în scris, pentru a lămuri lucrurile. N-a fost vorba despre teama de a nu mă face de râs - cum ar fi unii tentaţi să creadă. Şi nu-i condamn, pentru că posibilitatea exista, mai ales când se punea problema unei candidaturi independente. Asta pentru că după ce am fost în adolescenţă şi tinereţe membru UTC, în ultimii 35 ani nu m-am mai angrenat politic. Am preferat să fiu un observator sau, dacă preferaţi, un chibiţ şi să-mi păstrez libertatea de a spune ce gândesc despre fiecare partid sau politician. În particular mărturisesc că n-am găsit vreunul în care să am încredere oarbă de a-l urma până în pânzele albe. Am tot respectul pentru cei ce au făcut opţiuni politice şi le-au păstrat orice s-ar fi întâmplat. Pentru cei ce le-au schimbat ca pe şosete, chiar şi în interval scurt de timp, mă abţin deocamdată să mă pronunţ. Precizez însă că eu n-am cinismul necesar pentru a mă adapta la fel şi fel de cerinţe pentru a-mi fi mie mai bine, susţinând că m-aş sacrifica pentru binele semenlilor. Am considerat, deci, că n-avea rost să candidez ca independent, ştiind ce s-a întâmplat după 1990 la Curtea de Argeş. Mai exact, au câştigat ca independenţi - dacă nu mă înşeală memoria - col. (r) Constantin Ghigheanu un mandat de primar în 1992 şi Ion Bolovan unul de consilier local, urmare căruia a fost şi viceprimar o perioadă. Cu dumnealor s-a rupt şirul victoriilor independenţilor, deşi omul de afaceri Aurel Ilea a fost la vreo 3 voturi de obţinerea mandatului de consilier municipal la alegerile din 2004. Nu este mai puţin adevărat nici faptul că nu mă pot lăuda că m-ar fi cerut - ca pe alţii - nu ştiu câte partide care n-aveau cu ce să-şi umple lista de candidaţi. Oricum, aş fi rămas ferm pe poziţie, considerând că nu era moral să rămân în postul meu la ziar şi concomitent să candidez. Asta ca să nu mai spun că nu consider că la vârsta mea mai pot reprezenta o perspectivă pentru tinerii din Curtea de Argeş. Şi când spun asta, mă gândesc la faptul că alesul local are datoria să se lupte pentru crearea de condiţii mai bune de viaţă în comunitate. Dacă nu face parte dintr-un grup puternic, lupta sa este fără finalitate practică. În aceste condiţii, vrând-nevrând, devine o rotiţă a maşinii de votat hotărârile altora propuse legislativului, fără a putea să le ducă sper finalizare pe cele proprii decât dacă face compromisuri, pentru a-şi asigura sprijinul. Cunosc prea binele mecanismele de funcţionare ale administraţiei încât să nu-mi mai fac prea multe iluzii cum că un individ ar putea singur să-i scoată din letargie pe somnambuli, pe interesaţi ori pe îmbuibaţi. Dar noul primar, care are în spate un grup puternic - Costică Panţurescu - a început să le dea frisoane şi coşmaruri unora din clădirea de pe Bulevardul Basarabilor nr. 99 încă din noaptea în care s-a aflat că după vreo douăzeci de ani, s-a cam sfârşit cu acel "dolce far niente" în care s-au bălăcit. În primii doisprezece, mai ţipa la ei "papa Nicuţ" şi, mai de milă, mai de silă, mai mişcau câte ceva. Ultimii opt au fost însă de huzur cu Ninel Diaconu - bunul samaritean - care a fost atât de delicat încât s-a ferit să deranjeze pe cineva, preferând să-i lase pe cei mai mulţi să fie semnatari de stat de plată. Acum - zic gurile rele - o să-i cam usture-n... huzur pe cei ce nu îndeplinesc condiţiile pentru întocmirea dosarelor de pensionare. Eu le-aş aminti terorizaţilor de spectrul muncii care va să vie că mai există şi posibilitatea pensionării pe caz de boală. Iar dosarele beton cică s-ar face pentru afecţiuni de "mansardă". Orice asemănare cu cazuri din realitatea înconjurătoare nu este pur întâmplătoare...
