Editorial LA ŢINTĂ - Dom' Nae - zis... primaru', personaj de fabulă
Scriam cu câtva timp în urmă în acest colţ de pagină despre candidaţii de conjunctură la posturile de primari. Au fost destule formaţiuni politice care şi-au căutat cu disperare câte-un Agamiţă Dandanache. Cele care n-au reuşit au stat cuminţi în banca lor. N-au lipsit însă nici cele cărora le-a plăcut să se mintă vreo lună de zile că au găbjit o rara avis. Mi-e greu să spun câtă inconştienţă sau disperare s-a ascuns în astfel de atitudini. Şi, de fapt, nici nu mă interesează prea mult...
La drept vorbind, m-a uluit vestea că amicul Nae Păunescu - pe care regretatul prof. Nicolae Enescu îl prezenta foarte plastic în primul deceniu al acestui secol şi mileniu - a decis să candideze la postul de primar al comunei Merişani. Şi asta pentru că de când îl cunosc eu, nu mi s-a părut a fi un profesionist al politicii, deşi politica l-a ridicat tare sus la un moment dat. În urmă cu mai bine de 15 ani, prof. Enescu îmi povestea despre dom' Nae că a avut o mare ambiţie. Pe vremea când dumnealui îl curta pe prof. Nicuţ ca să candideze pentru postul de primar ţărănist al urbei, Păunescu - mai vechi membru de partid - îl întrebase: "Dar la mine de ce nu vă gândiţi ca la un posibil candidat?..." Năică n-a ajuns primar, dar cu sprijinul deputatului Barbu Piţigoi a ajuns mare sculă la Regia Protocolului de Stat peste vreo trei judeţe. Mamă, ce tare era!... Bunăoară, îl lua la 11 m pe Cristy Mihăilescu, angajat la primărie, pentru că nu era la serviciu înainte de ora 8 şi-l întreba dur dacă George ştie cum îşi face el de cap. La întrebarea "Care George?", dom' Nae îi răspundea de la ultimul etaj al zgârie norului unde se instalase: "Cum care George?... Nicuţ!" (Peste ani, când ajunsese subalternul primarului Nicuţ, căruia i s-a povestit faza, şi-a luat Păunescu nişte castane-n cap de-a avut ameţeli vreo câteva zile).
În perioada următoare a început decăderea er(ă)ului nostru, care mai întâi a reuşit cu ceva pile să prindă un post călduţ de şef pe la Rezervele Statului, apoi s-a retras la pensie, fiind concomitent şi consilier local ţărănist în echipa lui Nicuţ între 2000 şi 2004. După 2004, a rămas poate ultimul ţărănist, dar dacă şi-a pierdut locul în legislativul municipal a fost reactivat şi angajat ca şef la transporturile dirijate de primărie. La alegerile legislative din 2004, Nae spunea cui avea timp să-l asculte că "PNŢCD creşte îngrijorător în sondaje" şi când subsemnatul l-a sfătuit să nu exagereze, căci s-ar putea să nu mai încapă în Parlamentul României, n-a reacţionat decât cu un zâmbet superior. Care, mai apoi, s-a transformat într-o grimasă, când partidul lui a rămas pe dinafară...
Ca să n-o mai lungim, Năică a cedat partidul amicului Cristy Mihăilescu prin 2006, când ajunsese să deplaseze toţi membrii în Dacia pe care-o avea atunci. Apoi s-a tot rugat de Costinel Vasilescu să-l facă liberal şi, după ce i s-au lungit urechile făcând anticameră, şi-a văzut visul cu ochii şi s-a trezit cu râvnitul carnet de partid în buzunar. De care s-a despărţit uşor anul ăsta, ca să treacă la ALDE, unde amicul Cristy Mitrofan, viceprimarul, l-a chemat când, "uns" vicepreşedinte al organizaţiei judeţene, avea nevoie de un candidat la Merişani. Cum PNL - unde se teleportase Mitrofan - avea deja "carnea sa de tun pentru alegeri" acolo, Nae a rămas să-şi ducă crucea. Doru-Nicolae Păunescu a adunat la alegerile din 5 iunie fix 39 voturi - unul dintre cele mai slabe scoruri judeţene - situându-se la 1,96% în preferinţele electoratului. Bietul de el s-a situat la distanţa uriaşă de 908 voturi faţă de învingător, pesedistul Marius-Luigi Ionescu. Bineînţeles că tipul n-a fost preferat de consăteni pentru că purta numele celebru al interpretului melodiei "Lalele" de acum mai bine de 40 ani, când Năică abia ieşise din adolescenţă şi era - probabil - îndrăgostit de The Beatles ori, cine ştie, de ABBA. Oricum, se poate consola candidatul fără noroc cu păstrarea poziţiei de şef de sindicat al funcţionarilor din Primăria Curtea de Argeş, câtă vreme nu i-a trăsnit prin minte lui Călin Budan, unul dintre companionii săi, că ar fi timpul să cedeze locul altuia mai vrednic. Ceea ce nu-i poate lua cineva este poziţia de personaj de fabulă politică, mititelu' de el! Greu de spus dacă o fi prea puţin, prea mult sau de ajuns, câtă vreme nu-şi schimbă supranumele cu cel mai onorant - "primarul..."
