Controale pe tren!
Poliţia Română acţionează permanent pentru siguranţa celor care aleg să călătorească cu trenul şi pentru respectarea legalităţii transporturilor de persoane şi mărfuri, având în vedere numărul mare al celor care călătoresc cu trenul în această perioadă. În urma activităţilor desfăşurate în ultimele zile, poliţiştii au constatat 5 infracţiuni, dintre care două economice, două judiciare şi una de altă natură. De asemenea, au aplicat 154 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 39.305 lei. Dintre acestea, 87 au fost pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 14 la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 20 la H.G. 203/1994 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române, 9 la Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi 24 la alte acte normative. Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de 488 lei. Pe parcursul activităţilor au fost depistaţi 1.269 călători care circulau fraudulos. Aceste acţiuni vor continua şi în perioada următoare.
