Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 22 iunie 2026 16:12

Decizie în dosarul Hidrocentrale Curtea de Argeş: Metehoiu, Vulparu şi alţi 8 - trimişi în judecată de DNA!

 

# Hidroelectrica - parte civilă pentru recuperarea unui prejudiciu de aproape 82 miliarde lei vechi

Ieri, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor din răsunătorul dosar de la Hidrocentrale Curtea de Argeş: 

- Octavian Florian Oprea. La data faptelor cercetate era director adjunct (tehnic) al Sucursalei Hidrocentrale, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu (dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit) - 8 fapte, fals intelectual (7 fapte, din care 2 în formă continuată), complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată. 

- Constantin Metehoiu. La data faptelor era director al Sucursalei Hidrocentrale, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

- Ştefan Vulparu. La data faptelor era inginer în cadrul Serviciului Tehnic al Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeş şi asociat în cadrul unei societăţi comerciale. În sarcina lui s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu - 6 fapte, fals în înscrisuri sub semnătură privată (5 fapte, din care 2 în formă continuată). 

- Florin Nicolae Stoian, la data respectivă asociat în cadrul aceleiaşi societăţi comerciale, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea a 5 infracţiuni de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. 

- Nicolae Arman, la data faptelor director tehnic la S.C. Filiala pentru Reparaţii şi Servicii HIDROSERV Curtea de Argeş S.A., în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit - 6 fapte, fals intelectual - 13 fapte, din care 2 în formă continuată, complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată - 6 fapte, din care 3 în formă continuată.  

- Vasile Stăticeanu Emil Nicolae, la data faptelor şef serviciu comercial în cadrul S.C. Filiala pentru Reparaţii şi Servicii HIDROSERV Curtea de Argeş S.A., în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit - 7 fapte şi fals intelectual - 5 fapte.  

- Vasile Oae, la data faptelor şef al laboratorului Metrologie - PRAM din cadrul S.C. Filiala pentru Reparaţii şi Servicii HIDROSERV Curtea de Argeş S.A., în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de complicitate mijlocită (în forma complicităţii la complicitate) la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit - 4 fapte, fals intelectual - 7 fapte, fals în înscrisuri sub semnătură privată - 4 fapte, din care una în formă continuată, complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată - 2 fapte.  

- Teodor Dima, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit - 2 fapte, fals în înscrisuri sub semnătură privată - 4 fapte, din care 3 în formă continuată şi spălarea banilor. 

- Bogdan-Alexandru Metehoiu, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de complicitate morală mijlocită (în forma instigării la complicitate) la infracţiunea de abuz în serviciu, complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu şi spălarea banilor. 

- Vlad-Alexandru Dragu, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.

Contracte neonorate, dar plătite!

În rechizitoriul întocmit, procurorii au constatat că în perioada 2011-2012, inculpaţii Octavian Florian Oprea, în calitate de director adjunct (tehnic) al Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeş şi Arman Vasile, în calitate de director tehnic al S.C. Filiala pentru Reparaţii şi Servicii HIDROSERV Curtea de Argeş S.A., beneficiind de ajutorul inculpaţilor Ştefan Vulparu, Vasile Stăticeanu Emil Nicolae, Teodor Dima şi Florin Nicolae Stoian, şi-au îndeplinit în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu în legătură cu încheierea a 8 contracte privind implementarea unor sisteme software.

Contractele respective au fost atribuite în mod preferenţial unor firme controlate Teodor Dima, Bogdan-Alexandru Metehoiu şi Florin Nicolae Stoian. La una dintre acestea era asociat şi inculpatul Ştefan Vulparu.

Atribuţiile de serviciu au fost încălcate de inculpaţii Oprea şi Arman în legătură cu comandarea lucrărilor, derularea propriu-zisă a procedurii de achiziţie, negociere valoare ofertă, realizare situaţii de lucrări, aprobarea şi admiterea la plată, în mod nelegal, a unor facturi emise în baza contractelor respective. Concret, din probele existente la dosarul cauzei, a rezultat faptul că întreaga procedură s-a derulat cu încălcarea dispoziţiilor legale şi a procedurilor interne, în condiţiile în care lucrările nu au fost realizate de firmele beneficiare ale contractelor, nu au existat situaţii de lucrări şi, mai mult, sistemele respective fie nu există, fie sunt nefuncţionale ori nu au fost livrate componentele software necesare. O parte dintre lucrările trecute la plată au fost realizate de fapt de către personalul SC Filiala pentru Reparaţii şi Servicii HIDROSERV Curtea de Argeş.

Traseul sinuos al dispariţiei banilor

În realizarea faptelor penale menţionate anterior, inculpaţii Octavian Florian Oprea şi Nicolae Arman au beneficiat şi de ajutorul inculpaţilor Vasile Oae şi Vasile Stăticescu Emil Nicolae, care au fost şi membri în comisiile de evaluare al căror preşedinte era inculpatul Vasile Arman.

Pentru a disimula originea ilicită a sumei de 2.032.908,47 lei, inculpaţii Teodor Dima, Bogdan-Alexandru Metehoiu şi Vlad-Alexandru Dragu au creat un mecanism prin care în relaţia cu Hidrocentrale Curtea de Argeş au interpus 4 entităţi - persoane fizice autorizate. Astfel, banii respectivi au fost transferaţi în mod repetat din conturile acestor entităţi în conturi personale, operaţiuni urmate de retragerea acestora prin folosirea instrumentelor electronice sau retrageri în numerar. Prin acţiunile realizate de inculpaţi s-a produs un prejudiciu de 8.192.817,35 lei bugetului S.C. Hidroectrica S.A., sumă cu care această societate s-a constituit parte civilă în cauză.

Sechestru pe bunuri 

În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor Octavian Florian Oprea, Ştefan Vulparu, Florin Nicolae Stoian, Nicolae Arman, Vasile Stăticescu Emil Nicolae, Vasile Oae, Bogdan-Alexandru Metehoiu şi Teodor Dima. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Argeş, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză. 

"Nu cunosc şi nu comentez!"

Acesta a fost răspunsul pe care ni l-a oferit ieri fostul director de la Sucursala Hidrocentrale Curtea de Argeş. Contactat telefonic pentru a-şi exprima un punct de vedere, ing. Constantin Metehoiu s-a rezumat la o un răspuns laconic, care nu-l angajează cu ceva. De remarcat ar fi faptul că acestuia nu i s-a instituit sechestru pe bunuri. Vom urmări şi vă vom informa. 

 

Pin It