Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 22 iunie 2026 16:09

S-a lansat aplicaţia "Inspectorul Pădurii"

 

Zilele trecute a fost lansată oficial aplicaţia de mobil "Inspectorul Pădurii" (https://goo.gl/YxGlbc). Prin intermediul acesteia, oricine poate controla legalitatea unui transport de lemn prin verificarea numărului de înmatriculare a camionului. Este un mare pas înainte pe care Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor din România îl face în respectarea priorităţilor asumate la învestire şi în faţa societăţii civile la Forumul Pădurilor. Este de aşteptat acum ca transparentizarea acestui instrument să continue prin oferirea unei poze de la momentul încărcării, astfel încât să fie uşor de comparat faţă de situaţia observată şi prin emiterea unei notificări despre modul în care s-a rezolvat sesizarea.

Cum se face

E simplu: introduci numărul de înmatriculare al vehiculului pe care este încărcat lemnul şi aştepţi mesajul care îţi spune dacă transportul este înregistrat (legal) sau nu (ilegal). Dacă este neînregistrat, suni la 112. Dacă este înregistrat, verifici să se potrivească şi restul de informaţii pe care le primeşti în mesaj: tipul lemnului (buştean sau cherestea), specia şi volumul (ochiometric). Dacă după această fază ai dubii serioase vizavi de potriveala dintre ce este autorizat şi ce se vede cu ochiul liber, suni la 112!

De-acum depinde şi de noi să ne implicăm în protejarea pădurilor şi să folosim acest instrument cât mai des. Nu uitaţi că neregulile pe care le vedeţi în pădure, nu pe şosea, pot fi raportate pe www.salvezpadurea.ro. Dezvoltarea acestei aplicaţii este una dintre priorităţile asumate de minister pentru anul 2016 în cadrul Forumului Pădurilor din acest an, care a reprezentat prilejul pentru ca organizaţiile de mediu şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor să semneze o declaraţie care cuprinde o viziune despre viitorul pădurilor din România şi un set de măsuri şi obiective concrete pentru protejarea pădurilor, atât pentru anul 2016, cât şi în orizontul 2020.

Pentru anul 2016, priorităţile sunt:

- atingerea obiectivelor impuse de  Regulamentul U.E. 995/2010 (EUTR);

- dezvoltarea aplicaţiilor Wood Tracking şi SUMAL ca instrumente de control eficiente, mărirea gradului de transparentizare a informaţiilor generate de acestea şi realizarea unor sisteme de monitorizare şi evidenţă a controalelor;

- adoptarea ghidului de planificare strategică participativă sectorială în scopul elaborării Strategiei Forestiere Naţionale;

- înfiinţarea unei structuri specializate în controlul regimului silvic în subordinea direcţiei generale păduri din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură;

- instituirea prin actul normativ de organizare şi funcţionare a Gărzilor Forestiere de criterii şi indicatori de performanţă şi de conduită, şi de măsuri de monitorizare a activităţii personalului Gărzilor Forestiere;

- modificarea şi completarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică (H.G. 924/2015), astfel încât să fie transpuse în mod adecvat principiile de valorificare instituite în Codul silvic;

- modificarea Legii 171/2010 a contravenţiilor silvice pentru acoperirea integrală cu măsuri sancţionatorii a faptelor care se constituie ca şi contravenţii silvice;

- realizarea cadrului legal care să asigure compensarea contravalorii produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru proprietăţile lor care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă;

- instituirea "Catalogului Naţional al Pădurilor Virgine şi Cvasivirgine" (conform Codul silvic, art. 26, alin. 3), ca instrument oficial de evidenţă şi gestiune în vederea asigurării protecţiei stricte a acestora;

- asigurarea funcţionării "Consiliul Naţional pentru Silvicultură".

Pentru perioada 2017-2020, obiectivele sunt următoarele:

- dezvoltarea Sistemului de Monitorizare şi Informare privind Managementul Forestier prin integrarea amenajamentelor silvice în format GIS;

- asigurarea continuităţii în furnizarea şi valorificarea rezultatelor actualizate ale Inventarului Forestier Naţional;

- demararea unui plan pentru trecerea terenurilor din proprietate privată în domeniul public al statului în zonele de protecţie strictă şi integrală a parcurilor naţionale şi în cazul pădurilor virgine;

- îmbunătăţirea colaborării interorganizaţionale pentru majorarea suprafeţei împădurite prin identificarea terenurilor şi a soluţiilor tehnice adecvate.

 

Pin It