În Curtea de Argeş, doi tineri şi o minoră - acuzaţi de furt!
Poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Curtea de Argeş i-au identificat pe D.T.G. (22 ani), din Valea Danului, pe P.B. (20 ani) şi pe o minoră de 15 ani - ambii din municipiu, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de furt. Se pare că, în data de 2 august, aceştia ar fi sustras un card bancar dintr-o autoutilitară parcată pe strada Nordului, care avea portierele neasigurate. Din cercetări, poliţiştii au stabilit că după sustragerea cardului, cei trei autori ar fi retras de la două ATM-uri de pe raza municipiului, din contul cardului sustras, suma totală de 3.000 lei. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi restituit persoanei vătămate. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt şi se continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.
