Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 22 iunie 2026 18:27

În trimestrul II din 2016, cea mai mare creştere a PIB din UE!

 

Produsul Intern Brut a crescut cu 6% pe seria brută şi cu 5,9% pe seria ajustată sezonier, în trimestrul II din 2016 faţă de perioada similară din 2015. România se clasează la acest capitol pe primul loc între cele 28 state membre ale Uniunii Europene. Pe locul doi este Slovacia, cu 3,7% şi pe trei Spania cu 3,2%. Şi în ceea ce priveşte creşterea economică în trimestrul II din 2016 faţă de primul trimestru al anului, ţara noastră s-a situat tot pe primul loc în UE. Produsul Intern Brut a fost, în termeni reali, cu 1,5% mai mare în trimestrul II din 2016, faţă de trimestrul I, creşterea economică fiind una sustenabilă. Rezultate bune au mai înregistrat Ungaria cu 1,1%, Polonia şi Slovacia - ambele cu câte 0,9%.

"Cifrele venite astăzi de la INS confirmă şi chiar depăşesc estimările noastre. Creşterea economică este una sustenabilă, bazată pe un avans cu 15% al cheltuielilor cu investiţiile, cu 9% al construcţiilor în trimestrul al II-lea şi realizată în condiţiile unei reduceri a creşterii comerţului cu amănuntul. Serviciile pentru întreprinderi şi-au amplificat creşterea de la 7,8% în trimestrul I, la 9,5% în trimestrul al II-lea. Asta arată că nu e o creştere bazată doar pe consum, ci şi pe investiţii şi că temerile legate de o posibilă revenire la perioada anterioară crizei nu sunt întemeiate", a declarat Ministrul Finanţelor, Anca Dragu. Creşterea economică trimestrială este semnificativ mai mare decât cea aşteptată de analiştii economici, de 4,1% în trimestrul II. Aceasta a fost influenţată de producţie, unde creşteri importante le-au avut serviciile, construcţiile şi agricultura, dar şi de dinamica consumului privat, susţinută de reducerea TVA şi de mărirea câştigului salarial mediu brut pe economie.

Pin It