Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 19 ianuarie 2022 13:26

Se apropie vreme rea!

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis ieri o informare meteo în acest sens. Potrivit meteorologilor, în intervalul 22 august, ora 09.00 - 24 august, ora 06.00, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi, pe arii restrânse, grindină. Astfel de fenomene se vor semnala la început cu precădere în zonele din vestul ţării, apoi în nord-vest şi în zonele montane, după care se vor întâlni local şi în celelalte regiuni. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi, izolat, 40-50 l/mp.

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.