Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 19 ianuarie 2022 13:17

Amenzi cu nemiluita

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş a luat măsuri suplimentare pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, în sezonul estival 2016. Astfel, zilnic, peste 280 poliţişti au fost în teren. La acţiunile organizate au participat agenţi de Ordine Publică, de la Rutieră, de la Investigaţii criminale, precum şi de la Investigarea fraudelor, Transporturi sau din cadrul Formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase ori luptători de Intervenţie Rapidă. În urma activităţilor, au fost constatate 204 infracţiuni, iar 26 persoane au fost surprinse în flagrant delict. Pentru comiterea faptelor sunt cercetaţi 88 suspecţi, iar faţă de 4 dintre ei au fost aplicate măsuri preventive. De asemenea, au fost date 1.409 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 411.533 lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 4.070 lei. Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 246 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică.

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române. Astfel, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi, în urma cărora au aplicat 1.409 sancţiuni, dintre care 8 pentru consum de alcool şi 449 pentru încălcarea regimului legal de viteză. Ca măsură complementară, s-au reţinut 112 permise de conducere, dintre care 8 pentru consum de alcool şi 47 pentru viteză. Au fost retrase, de asemenea, şi 51 certificate de înmatriculare. 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.