Val de amenzi în 24 ore!
Agenţii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie. În ultimele 24 ore, au fost aplicate 123 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 47.900 lei, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de circulaţie 10 permise de conducere şi au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.
