Vrei să fii poliţist? Acum ai ocazia!
În perioada 3-7 octombrie a.c., persoanele care doresc să devină poliţişti se pot înscrie pe posturile scoase la concurs de Poliţia Română. Dintre cele 2.397 posturi, 2.303 sunt pentru încadrare directă de agenţi în structurile de Ordine Publică, Poliţie Rutieră, Poliţie Transporturi şi conductori câini. Celelalte 94 sunt pentru reîncadrarea ofiţerilor şi agenţilor de poliţie, care au avut calitatea de poliţişti şi pot fi reîncadraţi, în conformitate cu prevederile art. 9, alin. 21 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului cu modificările şi completările ulterioare şi care au studii corespunzătoare cerinţelor postului, respectiv îndeplinesc condiţiile legale. Detalii privind condiţiile de înscriere, documentaţia necesară, probele de concurs, tematica şi bibliografia pot fi consultate pe paginile web oficiale ale structurilor teritoriale de poliţie. Mare atenţie, însă! Fiecare inspectorat de poliţie judeţean îşi alege intervalul orar în care primeşte dosarele de înscriere ale candidaţilor.
