Minorii pot fi scoşi din ţară mai uşor!
Potrivit unei modificări şi completări a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a românilor în străinătate, regulile pentru scoaterea din ţară a copiilor însoţiţi numai de unul dintre părinţi sau de o persoană majoră s-au schimbat. Astfel, pentru minorii care merg în străinătate numai cu un părinte sau cu un alt adult, declaraţia de acord a celuilalt părinte va avea o valabilitate de până la 3 ani, putând fi folosită pentru mai multe călătorii, şi nu doar o singură dată - cum era până în prezent. Totodată, s-a exclus din declaraţia de acord obligativitatea menţionării scopului cu care se face deplasarea ori ruta care va fi urmată. În plus, declaraţia celuilalt părinte sau a ambilor nu se va mai cere atunci când copilul îşi are domiciliul în statul în care se face călătoria. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare de mâine.
